ICCJ. Decizia nr. 3917/2012. Contencios. Anulare hotărâre Birou Electoral. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3917/2012
Dosar nr. 4899/2/2012
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 18 iunie 2012, reclamantul N.D.D. a solicitat anularea răspunsului nr. 160/CT din 15 iunie 2012 emis de Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale 2012 la contestaţia sa înregistrată sub nr. 160/CF din 14 iunie 2012 şi obligarea Biroului Electoral Central să procedeze la soluţionarea acestei contestaţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a candidat independent la funcţia de consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, unde a obţinut 36.948 de voturi din totalul de 784.367 de voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă un procent de 4,71%.
Prin aplicarea dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale a Municipiului Bucureşti a constatat că nu a îndeplinit pragul electoral de 5% aplicabil şi candidaţilor independenţi şi prin urmare, nu l-a luat în considerare la repartizarea mandatelor de consilier general, repartizând mandatele de consilier general reprezentanţilor celor trei partide sau alianţe politice care au trecut pragul electoral, astfel că, fiecare mandat de consilier general repartizat partidelor politice a avut la bază numai 11.816 de voturi faţă de cele 36.948 de voturi pe care le-a obţinut.
Reclamantul a susţinut că mandatele de consilier general au fost atribuite cu încălcarea dispoziţiilor art. 28 şi art. 148 din Constituţia României, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona, art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora este interzisă discriminarea pe criterii de opinie politică.
Reclamantul a mai invocat încălcarea principiului votului egal prevăzut de art. 21 din Declaraţia universală a drepturilor civile şi politice, precum şi instituirea unei restricţii nerezonabile, interzisă prin dispoziţiile art. 25 din acelaşi pact internaţional.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4348 din 27 iunie 2012, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei discriminări a reclamantului pe baza unei opinii politice, deoarece pragul electoral se aplică oricărui partid şi oricărei persoane care a candidat independent, indiferent de opinia sa politică, astfel că nu opinia politică este criteriul pentru stabilirea pragului electoral, ci numărul de voturi.
De asemenea, s-a reţinut că trimiterile reclamantului la numărul de voturi care constituie pragul electoral şi numărul de voturi necesare pentru atribuirea unui mandat nu sunt relevante sub aspectul discriminării pe baza opiniei politice, deoarece numărul de voturi pentru atribuirea unui mandat este stabilit ulterior pragului electoral.
Instanţa de fond a considerat că nu se încalcă nici votul egal, deoarece votul egal presupune exprimarea de către fiecare cetăţean a unui singur vot.
Referitor la prevederile privind accesul egal la funcţii publice, s-a avut în vedere că acestea vizează condiţiile generale de acces la funcţiile publice şi nu modalitatea în care sunt repartizate mandatele în funcţie de rezultatul alegerilor, după ce în prealabil a fost stabilit pragul electoral.
În privinţa restricţiilor pentru listele de candidaţi independenţi, s-a considerat că acestea sunt justificate de alte considerente, şi anume acelea că pentru a figura pe o listă toţi candidaţii respectivi trebuie să aibă aceeaşi platformă, aceeaşi orientare, acelaşi program politic, astfel că, nici scopul şi nici raţiunea restricţiei prevăzută de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 nu au fost de a restrânge dreptul de a alege ori de a fi ales.
Faţă de acţiunea formulată, instanţa de fond a apreciat că nemulţumirea reclamantului se referă la existenţa unui prag electoral identic atât în cazul unui partid politic, cât şi în cazul unui candidat independent, ceea ce are drept consecinţă că numărul de voturi necesar pentru atribuirea unui mandat poate fi mai mic decât numărul voturilor obţinute de un candidat, care nedepăşind pragul electoral, nu va primi un mandat.
Sub acest aspect, s-a reţinut că pragul electoral a fost instituit prin lege şi este o practică uzuală în orice societate democratică pentru a se realiza o anumită omogenitate politică, de natură a permite adoptarea actelor care intră în competenţa autorităţii deliberative pentru care se organizează alegerile.
De aceea, s-a considerat că nu trebuie făcută nicio paralelă între numărul de voturi necesare pentru atingerea pragului electoral şi cel privind atribuirea mandatelor, dat fiind că, acesta din urmă va fi întotdeauna mai mic ca urmare a faptului că sunt excluse de la atribuire partidele şi candidaţii care nu au întrunit numărul de voturi necesar depăşirii pragului electoral şi astfel, un anumit număr de voturi nu mai este luat în considerare la stabilirea numărului de mandate.
Restricţia determinată de pragul electoral nu a fost apreciată ca fiind nerezonabilă, deoarece este impusă de interesul bunei funcţionări a autorităţilor constituite în urma alegerilor, respectiv a consiliilor locale şi judeţene, inclusiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Astfel, pentru luarea deciziilor, adoptarea hotărârilor de competenţa respectivelor autorităţi este necesar ca opiniile politice să fie cât de cât omogene, mai ales în cazul în care legea impune majorităţi calificate.
În consecinţă, s-a reţinut că reclamantul contestă în realitate reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, ceea ce nu poate fi cenzurat de către instanţa de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât reglementarea respectivă este relevantă în etapa depunerii candidaturilor şi nu în etapa stabilirii rezultatelor alegerilor şi a atribuirii mandatelor; de asemenea, s-a avut în vedere că reclamantul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul N.D.D., solicitând ca, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, să fie anulat răspunsul nr. 160/CT din 15 iunie 2012 emis de Biroul Electoral Central şi să fie obligat acesta să-i soluţioneze contestaţia înregistrată sub nr. 160/CT din 14 iunie 2012.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit motivele de nelegalitate prin care a invocat încălcarea principiului interzicerii restricţiilor nerezonabile în accederea la funcţiile publice, a principiului votului egal şi a principiului nediscriminării faţă de opinia politică.
În dezvoltarea acestei prime critici s-a arătat că este nerezonabil ca unui candidat independent să i se impună acelaşi prag electoral ca unui partid politic, deşi candidaţii independenţi nu pot forma liste electorale, conform dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, astfel că, numărul votanţilor potenţiali ai unei liste este mai mare decât numărul votanţilor potenţiali ai unui candidat independent, pentru că votanţii unei liste reprezintă suma votanţilor persoanelor de pe listă. Referitor la principiul votului egal, s-a învederat că acesta se referă şi la ponderea pe care votul exprimat de cetăţeni din categorii diferite o au asupra rezultatului final al sufragiului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost invocată prevalenţa normelor de drept european şi a tratatelor internaţionale privind drepturile omului în faţa normelor de drept naţional, arătându-se că judecătorul naţional este competent să interpreteze raportul dintre aceste norme de drept.
Considerentele din hotărârea atacată privind faptul că nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 67/2004 au fost criticate de recurent cu motivarea că dispoziţiile art. 16 din Constituţia României şi O.G. nr. 137/2000 reglementează principiul general al nediscriminării, spre deosebire de normele de drept european şi internaţional, care se referă explicit la nediscriminarea faţă de opinia politică.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant N.D.D. a candidat la alegerile din 2012 pentru autorităţile administraţiei publice locale în calitate de independent pentru funcţia de consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti - obţinând 36.948 de voturi din totalul de 784.367 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă un procent de 4,71%.
În urma aplicării dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale a Municipiului Bucureşti a constatat că recurentul nu a îndeplinit pragul electoral de 5% aplicabil şi candidaţilor independenţi şi, prin urmare, nu i-a repartizat un mandat de consilier general.
La solicitarea recurentului, Biroul Electoral Central i-a comunicat cu Adresa nr. 160/CT din 15 iunie 2012 că dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, republicată, care stabilesc pragul electoral, au caracter imperativ şi nu fac distincţie între candidaţii independenţi şi partidele politice.
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea răspunsului comunicat recurentului şi a respins acţiunea în anulare formulată de acesta, cu motivarea că nu a fost dovedit niciunul din motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la principiul cu valoare constituţională şi internaţională de interzicere a discriminării pe criteriul opiniei politice, instanţa de fond a considerat întemeiat că recurentul nu poate fi subiectul unei asemenea discriminări prin stabilirea unui prag electoral, care se aplică oricărui partid politic sau candidat independent la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, indiferent de opinia politică exprimată.
Prevederile din Constituţia României şi din tratatele internaţionale la care România este parte, invocate de recurent în argumentarea juridică a acestui prim motiv de nelegalitate, au fost corect considerate ca nefiind aplicabile în cauză, întrucât nu au ca obiect stabilirea unui prag electoral şi repartizarea mandatelor de consilier.
Pentru acelaşi considerent, a fost în mod întemeiat respins motivul de nelegalitate vizând încălcarea principiului votului egal, dat fiind că prevederile privind accesul egal la funcţii publice se referă la condiţiile generale de acces la funcţiile publice, şi nu la modalitatea în care sunt repartizate mandatele de consilier, în funcţie de rezultatul alegerilor, după ce în prealabil a fost stabilit pragul electoral.
Instanţa de fond a apreciat de asemenea în mod corect că nu se poate reţine caracterul nerezonabil al pragului electoral impus prin dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 67/2004, deoarece nu constituie o îngrădire fundamentală şi nejustificată a dreptului de a fi ales, care de altfel a şi fost exercitat de către recurent, prin participarea efectivă în calitate de candidat independent la alegerile din 2012 pentru autorităţile administraţiei publice locale.
În ceea ce priveşte principiul constituţional al aplicării cu prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, se constată că în cauză, judecătorul naţional nu a fost învestit să se pronunţe asupra unor neconcordanţe faţă de legislaţia internă şi astfel, nu s-a impus aplicarea sancţiunii de inaplicabilitate a normei interne contrare normelor convenţionale, comunitare sau internaţionale invocate de către recurent.
Faţă de raportul juridic concret şi de situaţia conflictuală supusă examinării, instanţa de fond a constatat că normele de drept intern, care au constituit temeiul juridic al răspunsului comunicat recurentului cu Adresa nr. 160/CF din 15 iunie 2012, nu sunt contrare principiilor convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În consecinţă, hotărârea instanţei de fond se dovedeşte a fi legală şi temeinică, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului declarat în cauză.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru argumentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.D.D. împotriva Sentinţei civile nr. 4348 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3913/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3962/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
