ICCJ. Decizia nr. 3953/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3953/2012
Dosar nr. 529/42/2011
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. 529/42/2011, reclamantul S.N. a chemat în judecată pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap Dâmboviţa şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap, solicitând anularea certificatului de handicap nr. 18436 din 5 ianuarie 2011 precum şi a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1716 din 9 februarie 2011, cu consecinţa obligării pârâtelor la emiterea unui alt certificat de încadrare a reclamantului în gradul de handicap „grav”, cu asistent personal, precum şi la restituirea tuturor indemnizaţiilor reprezentând drepturi băneşti cuvenite conform Legii nr. 448/2006 pentru grad de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 26 septembrie 2001 a suferit un atac vascular cerebral hemoragie stâng, urmat de un altul la data de 16 august 2006, acestea aducându-i în imposibilitate de a se deplasa, coordonarea motorie fiind absentă, motilitatea voluntară atât la membrele superioare cât şi inferioare fiind drastic diminuată, reclamantul prezentând atât dificultăţi de vorbire (disfazie), de deglutiţie şi incontinenţă urinară. Diagnosticul clinic a fost de „tetraplegie spastică nespecificată”, iar pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 448/2006, reclamantul s-a prezentat anual la unităţile medicale dar şi în faţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa, până în anul 2010 inclusiv, fiind încadrat de această autoritate în gradul de handicap grav, cu asistent personal (conform certificatul nr. 18436 din 13 ianuarie 2010).
La data de 5 ianuarie 2011 Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa a decis, conform certificatului de handicap nr. 18436 din 5 ianuarie 2011, că reclamantul „nu se mai încadrează în nici un grad de handicap, conform criteriilor medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P.”.
Potrivit dispoziţiilor legale, reclamantul, prin curator, a contestat acest certificat, iar Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis decizia nr. 1716 din 9 februarie 2011, încadrându-l pe reclamant în gradul de handicap mediu, tară asistent personal, cu menţiunea că valabilitatea acestui document este permanentă, starea de sănătate fiind nerevizuibilă.
La data de 26 septembrie 2011 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare pentru pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, invocând, cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul acţiunii, s-a arătat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea strictă a criteriilor aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P. Invocându-se dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, pârâta a arătat că la încadrarea în grad de handicap se ţine seama nu doar de situaţia medicală a petentului, ci şi de aspectele psihice şi sociale, iar în cauza de faţă, din documentele medicale depuse la dosar, a reieşit că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de asistent personal.
La şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011, Curtea, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit motivelor expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a Ii-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap.
A dispus anularea Certificatului de handicap nr. 18436 din 5 ianuarie 2011 şi a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1716 din 09 februarie 2011 şi a obligat pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa la emiterea unui nou certificat de încadrare în gradul de handicap corespunzător situaţiei reale în care se află reclamantul şi bolilor de care acesta suferă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Reclamantul a solicitat anularea certificatului de handicap nr. 18436 din 5 ianuarie 2011 precum şi a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1716 din 9 februarie 2011, cu consecinţa obligării pârâtelor la emiterea unui alt certificat de încadrare a reclamantului în gradul de handicap „grav”, cu asistent personal, precum şi la restituirea tuturor indemnizaţiilor reprezentând drepturi băneşti cuvenite conform Legii nr. 448/2006 pentru grad de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
- Până în anul 2010 inclusiv, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa a încadrat reclamantul în gradul de handicap grav, cu asistent personal conform certificatul nr. 18436 din 13 ianuarie 2010.
La data de 5 ianuarie 2011 Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa a decis, conform certificatului de handicap nr. 18436 din 5 ianuarie 2011, că reclamantul nu se mai încadrează în nici un grad de handicap, conform criteriilor medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P.
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis decizia nr. 1716 din 9 februarie 2011, încadrându-l pe reclamant în gradul de handicap mediu, fără asistent personal, cu menţiunea că valabilitatea acestui document este permanentă, starea de sănătate fiind nerevizuibilă.
- Din toate înscrisurile medicale depuse la dosar (filele 17-31) şi din referatul de anchetă socială nr. 6604 din 15 noiembrie 2010, rezultă faptul că reclamantul suferă de boli grave, fiindu-i indispensabil ajutorul unui asistent personal, asistent de care nu poate beneficia în prezent din cauza încadrării într-un grad inferior de handicap.
Pentru acest considerent autoritatea a emis certificatul nr. 18436 din 13 ianuarie 2010, prin care reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav cu asistent personal, recunoscând, în acest mod, că deficienţa funcţională gravă care generează nevoia evidentă de asistent personal permanent exista şi la momentul anterior emiterii certificatului contestat care nu a avut în vedere condiţii noi.
A mai reţinut instanţa că potrivit art. 35 din Legea nr. 448/2006 persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, iar din anul 2006 până în prezent, starea de sănătate a reclamantului nu a suferit vreo modificare, fiind menţinute diagnosticul, manifestările şi deficienţele anterioare, iar Ordinele nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P. nu au suferit vreo modificare în ceea ce priveşte criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap.
A constatat prima instanţă că, invocându-se dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, pârâtele au arătat că la încadrarea în grad de handicap se ţine seama nu doar de situaţia medicală a petentului, ci şi de aspectele psihice şi sociale, aspecte pe care nu le-au apreciat corespunzător în cazul reclamantului, impunându-se reaprecierea acestora faţă de situaţia concretă în care se află şi diagnosticul ce rezultă din actele medicale.
Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2011, reclamantul S.N. a formulat cerere de lămurire si completare a dispozitivului a hotărârii nr. 268 pronunţată în data de 11 octombrie 2011 de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul ca instanţa să facă lămurire expresă la nivelul dispozitivului, respectiv gradul de handicap în care se încadrează.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că instanţa, admiţând cererea, a dispus „anularea Certificatului de handicap nr. 18436 din 05 ianuarie 2011 şi a Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1716 din 09 februarie 2011 şi obligarea pârâtei Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa la emiterea unui nou certificat de încadrare in grad de handicap corespunzător situaţiei reale în care se afla reclamantul şi bolilor de care acesta suferă” şi că este necesar a se indica pârâtei exact gradul de handicap real în care se încadrează reclamantul - gradul de handicap grav cu asistent personal.
Reclamantul a solicitat în accesoriu, „restituirea tuturor indemnizaţiilor reprezentând drepturi băneşti cuvenite conform Legii 448/2006 pentru gradul de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 şi până la soluţionarea irevocabila a cauzei şi, având în vedere ca acest petit a rămas nesoluţionat, a mai solicitat şi completarea dispozitivului în acest sens.
În drept, a invocat prevederile art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 348 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de lămurire şi completare a dispozitivului formulată de reclamantul S.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa, şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Persoanelor Cu Handicap.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin secţiunea a VI-a a C. proc. civ., intitulată „îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii”, legiuitorul a instituit proceduri judiciare simplificate în scopurile anume prevăzute de textele de lege, anume pentru îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri (art. 281), pentru obţinerea unor lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori pentru înlăturarea dispoziţiilor potrivnice (art. 2811), şi respectiv, pentru completarea, în caz de omisiune de pronunţare, cu soluţia asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, (art. 281).
În cadrul acestor proceduri legale nu se poate obţine o modificare a soluţiei deja pronunţate, cum confuz şi greşit invocă petentul prin cerere „de completare şi lămurire a dispozitivului”.
A mai reţinut prim instanţă că din cuprinsul dispozitivului sentinţei nr. 268 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, se observă că acesta este lămuritor, situaţie în care se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 2811 şi 2812 C. proc. civ.
Din cele expuse anterior rezultă că instanţa a menţionat, într-un mod foarte clar că încadrarea trebuie să o facă cele două pârâte şi că, drepturile băneşti solicitate urmează a fi acordate reclamantului în funcţie de încadrarea în gradul de handicap ce va fi efectuată de comisia de evaluare.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu se poate subroga celor două instituţii pârâte şi a indica gradul de handicap în care trebuie să fie încadrat reclamantul.
Împotriva sentinţei civile nr. 268 din data de 11 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal pârâţii Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar împotriva sentinţei civile nr. 348 din data de 13 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul S.N., prin care s-a solicitat admiterea căilor extraordinare de atac formulate şi modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul S.N., respectiv, admiterea cererii de lămurire şi completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 268 din 11 octombrie 2011.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond a realizat o aplicare greşită a legii, neobservând că, raportat la afecţiunea neurologică principală pe care o prezintă intimatul-reclamant (tetraplegie sechelară post A.V.C.) nu sunt incidente dispoziţiile capitolului 7, secţiunea a II-a, pct. 2 - Afecţiuni neurologice - deficienţă funcţională medie din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice nr. 762/1992/2007. Prin urmare, a solicitat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în baza art. 312 alin. (4) şi art. 304 punctul 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei civile recurate în sensul menţinerii actelor administrative contestate.
Pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a relevat, prin cererea de recurs, că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă care este lipsită de temei legal, în condiţiile în care a dispus obligarea sa la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap, deşi actul contestat a fost decizia emisă de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Certificatul de încadrare în grad de handicap emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, s-a arătat, a fost contestat la Comisia Superioară, aceasta emiţând decizia nr. 1716 din 9 februarie 2011, care putea fi contestată de reclamantul S.N. Recurenta a mai arătat că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost invocată lipsa calităţii procesuale pasive a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa, tocmai având în vedere că decizia contestată în litigiu era un act administrativ emis de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi invocând şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Reclamantul S.N. a precizat, prin motivele recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 348 din data de 13 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, că instanţa de judecată a apreciat în mod neîntemeiat că nu este necesară o lămurire a dispozitivului şi cu atât mai puţin o completare a acestuia, raportat la cererea introductivă de instanţă.
În opinia recurentului reclamant, nu se poate interpreta cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004 ca o încercare a reclamantului de a subroga instanţa de judecată comisiilor pârâte; deoarece aceste comisii, iniţial, nici nu l-au încadrat pe reclamant în vreun,grad de handicap, pentru ca ulterior să-l încadreze într-un grad de handicap fără asistent personal cu caracter nerevizuibil. Or, tocmai aceasta este finalitatea contenciosului administrativ, de a cenzura refuzul nejustificat al unei autorităţi şi de a o obliga la o conduită concretă, în raport; de drepturile clamate şi justificate ale petentului. De aceea, reclamantul a apreciat că dispoziţia instanţei luată prin sentinţa civilă nr. 268 din 11 octombrie 2011 ca C.E.P.A.H. Dâmboviţa să emită un certificat de handicap „corespunzător stării reale a reclamantului” este lipsită de eficienţă, atâta timp cât nu s-a indicat, în concret, gradul real pe care chiar instanţa îl invocă ca fiind dovedit.
Instanţa de fond, a susţinut reclamantul, cercetând starea reală a reclamantului, trebuia să indice gradul de încadrare a acestuia, nefiind de conceput să se parcurgă, din nou, procedura administrativă care tocmai fusese epuizată cu refuzul Comisiei Superioare de a-l încadra pe recurent în gradul de handicap potrivit situaţiei reale. De altfel, a mai arătat reclamantul, instanţa a reţinut că din documentele medicale rezultă că recurentul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi încadrat în alt grad de handicap, astfel că nu se mai poate concepe ca reclamantul să fie din nou supus aceloraşi etape parcurse, după care stabilirea gradului concret de handicap să rămână din nou la latitudinea comisiilor pârâte, care au apreciat deja cu privire la situaţia recurentului şi în mod nejustificat au refuzat încadrarea acestuia potrivit situaţiei reale.
În ceea ce priveşte invocarea minus petita şi în lumina prevederilor art. 2812 a C. proc. civ. (acesta nemaifiind motiv de recurs), a susţinut reclamantul recurent că în mod evident instanţa nesoluţionând deloc capătul de cerere referitor la restituirea tuturor indemnizaţiilor băneşti cuvenite conform Legii nr. 448/2006 pentru grad de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 şi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, se impunea completarea dispozitivului. Considerentele instanţei de fond în sensul că „instanţa a menţionat în mod foarte clar că încadrarea trebuie să o facă cele două pârâte şi că drepturile băneşti solicitate urmează a fi acordate reclamantului în funcţie de încadrarea în gradul de handicap ce va fi efectuată de pârâte” au fost catalogate ca neîntemeiate, cu motivarea că în dispozitivul sentinţei a cărei completare s-a cerut nu se dispune nimic cu privire la acest capăt de cerere distinct.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa casării sentinţelor atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel Moieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N. a chemat în judecată Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, solicitând anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 18436 din data de 5 ianuarie 2011 emis de prima pârâtă şi a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1716 din data de 9 februarie 2011 emisă de secunda pârâtă, obligarea pârâtei Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa la emiterea unui alt certificat de încadrare a reclamantului în gradul de handicap grav, cu asistent personal, precum şi obligarea pârâtei Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa la restituirea tuturor indemnizaţiilor reprezentând drepturi băneşti cuvenite conform Legii nr. 448/2006 pentru grad de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 şi până la soluţionarea irevocabilă a litigiului.
Prin sentinţa nr. 268 din data de 11 octombrie 2011 instanţa de contencios administrativ competentă, reţinând corect legitimarea procesuală pasivă a ambelor pârâte (în calitate de emitente a actelor atacate), a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea actelor atacate şi a obligat pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa la emiterea unui nou certificat de încadrare în gradul de handicap corespunzător situaţiei reale în care se află reclamantul şi bolilor de care acesta suferă. Ulterior, prin sentinţa nr. 348 din data de 13 decembrie 2011, aceiaşi instanţă de judecată a respins cererea reclamantului de lămurire şi completare a dispozitivului sentinţei nr. 268/2011, cu motivarea că instanţa nu se poate subroga celor două instituţii pârâte şi a indica gradul de handicap în care trebuie să fie încadrat reclamantul şi că instanţa nici nu a omis a se pronunţa asupra cererii incidentale privind restituirea tuturor indemnizaţiilor începând cu luna februarie 2011, reţinându-se în considerente că drepturile băneşti solicitate de reclamant urmează a fi acordate în funcţie de încadrarea în gradul de handicap ce va fi efectuată de comisia de evaluare.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă şi dispozitivul, adică soluţia adoptată de judecător cu privire la pretenţiile deduse judecăţii. Dispozitivul, în mod necesar, trebuie redactat de aşa manieră încât, pe baza lui, să se poată proceda la executarea hotărârii. De aceea, dacă în dispozitiv nu se indică prestaţia concretă la care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă şi prin urmare este susceptibilă de casare.
Se reţine, pe de altă parte, că în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al instanţei de judecată, „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a nesocotit dispoziţiile legale sus menţionate. In primul rând, se constată că dispozitivul sentinţei recurate nu îndeplineşte condiţiile legii procedurale, întrucât în raport de modalitatea de obligare a pârâtei Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa, la emiterea unui nou certificat de încadrare a reclamantului în grad de handicap „corespunzător situaţiei reale în care se află reclamantul şi bolilor de care acesta suferă”, acesta nu cuprinde indicarea unei conduite, cerută de altfel de reclamant prin acţiune, în sensul încadrării în gradul de handicap grav, cu asistent personal, clare şi precise, nesusceptibilă de echivoc, care să fie opozabilă pârâtelor recurente. Dispozitivul hotărârii recurate nu cuprinde nici soluţia dată capătului de cerere din acţiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei C.E.P.A.H. Dâmboviţa la restituirea tuturor indemnizaţiilor reprezentând drepturi băneşti cuvenite conform Legii nr. 448/2006 pentru gradul de handicap accentuat, începând cu luna februarie 2011 şi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, fiind prin urmare întemeiată critica reclamantului privitoare la greşita respingere, prin sentinţa nr. 348/2011, a cererii de completare a dispozitivului sentinţei nr. 268/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În al doilea rând, Înalta Curte, reţine că judecătorul fondului, în raport de circumstanţele litigiului (intimatul a fost încadrat, în anii anteriori anului 2011, în gradul de handicap grav, cu asistent personal), avea obligaţia, pentru corecta stabilire a faptelor şi în vederea justei aplicări a legii, de a pune în discuţia părţilor şi de a ordona efectuarea în cauză a unei expertize judiciare de specialitate, prin care să se stabilească starea de sănătate a reclamantului şi să se lămurească dacă acesta se încadrează sau nu, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, începând cu anul 2011, în gradul de handicap avut anterior şi invocat prin acţiune, respectiv în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
În raport de cele mai sus arătate, cum modificarea hotărârilor atacate nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum) şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2), art. 313 şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de S.N., Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu Handicap pentru Adulţi casarea sentinţei nr. 268 din 11 octombrie 2011 si a sentinţei nr. 348 din 13 decembrie 2011, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.N., Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 268 din 11 octombrie 2011 şi a sentinţei nr. 348 din 13 decembrie 2011 ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţele atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3935/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
