ICCJ. Decizia nr. 4084/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4084/2012
Dosar nr. 359/35/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii deduse judecăţii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Composesorat de Pădure şi Păşune „N.S.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), obligarea acesteia din urmă la înaintarea dosarului aflat la această instituţie,către experţii autorizaţi pentru evaluarea terenurilor ce nu mai pot fi restituite în natură, conform Hotărârii Comisiei Judeţene Bihor nr. 4995/ V din 28 iulie 2010, desemnarea unui evaluator în 30 de zile de la data pronunţării sentinţei şi obligarea la emiterea deciziei - titlul de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 30 de zile de la data efectuării evaluării.
Totodată, a solicitat obligarea C.C.S.D. la plata sumei de 100 lei cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei şi o amendă aplicabilă conducătorului pârâtului, în cuantum de 20% din minim brut pe economie, pe zi de întârziere, dacă în termen de 30 de zile de la data pronunţării sentinţei, pârâta nu trimite dosarul către evaluatorul autorizat in vederea efectuării raportului de evaluare pentru a se emite titlul de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin Hotărârea nr. 4995/ V din 28 iulie 2010, Comisia judeţeană Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, analizând propunerile de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor formulate de Comisia municipala Oradea, cuprinse în referatul înregistrat sub nr. 9993/2010, privind validarea suprafeţei de 47,6155 ha pe anexa 31 în favoarea Composesoratului pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, urmare a H.C.J. nr. 516/10 şi a opţiunii în acest sens, a validat suprafaţa de 47,6155 ha, în vederea acordării de despăgubiri în echivalent.
Întrucât o reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament nu mai este posibila şi datorită deficitului de teren existent în jud. Bihor, prin adresa nr. 204.905 din 13 august 2010 Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunicat validarea cererii de reconstituire şi înscrierea pe anexa nr. 31, poziţia 1/848 pentru acordarea de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa menţionată.
Prin adresa nr. 9319/ DFF din 07 decembrie 2010, A.N.R.P. a comunicat refuzul de acordare a despăgubirilor băneşti precum si propunerea de restituire a dosarului Comisiei judeţene de fond funciar Bihor care, împreuna cu Comisia municipală Oradea trebuia să găsească soluţii în vederea restituirii în natura a suprafeţelor pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Arată în continuare că potrivit Legii nr. 247/2005, atât C.C.S.D., cât şi A.N.R.P., nu au competenţa de a analiza legalitatea Hotărârii Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Hotărârile de acest fel nu pot forma obiectul controlului din partea Comisiei Centrale, care este obligată să se conformeze Hotărârii Comisiei Judeţene de fond funciar.
Comisia municipala şi cea judeţeană de fond funciar au arătat în mod expres că nu au posibilitatea să acorde teren fizic, situaţie în care s-a formulat propunerea pentru despăgubiri, însă până la data învestirii instanţei cu soluţionarea prezentei cereri de chemare in judecata,pârâta nu a emis titlul de despăgubire pentru terenul notificat, dreptul reclamantei fiind astfel imposibil de realizat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea introductivă, privind obligarea la penalităţi şi aplicarea unei amenzi conducătorului paratei, reclamanta a arătat că se impune stabilirea unei penalităţi pe zi de întârziere, în cuantum de 100 lei şi o amendă aplicabilă conducătorului pârâtului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.
2. Apărarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
A susţinut că refuzul C.C.S.D. de a soluţiona dosarul de despăgubiri întocmit în favoarea reclamantei a avut în vedere caracterul special al legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţilor funciare. Din caracterul său special derivă împrejurarea că beneficiari ai dispoziţiilor acestui act normativ sunt doar acele persoane fizice şi juridice care sunt în mod expres menţionate în cuprinsul actelor normative care guvernează acest domeniu, fac obiectul acestei legislaţii doar acele terenuri indicate de către legiuitor, iar modalităţile precum şi condiţiile în care se realizează constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate sunt reglementate strict.
A mai precizat că formele asociative nu sunt singurii beneficiari ai legilor din domeniul restituirii proprietăţii funciare care, deşi îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenurilor nu pot beneficia şi de despăgubiri, aflându-se în aceeaşi situaţie şi persoanele fizice prevăzute la art. 34 din Legea nr. 1/2000, unităţile şcolare, prevăzute la art. 23 alin. (3) al legii, unităţile administrativ/teritoriale care beneficiază de dispoziţiile art. 23 alin. (5) din lege, precum şi o parte dintre persoanele cărora li se constituie dreptul de proprietate.
3. Hotărârea Curţii de apel.
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 173/CA/2011 din 13 septembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantul Composesorat de Pădure şi Păşune „N.S.” în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în consecinţă, a obligat pârâta să înainteze dosarul şi să desemneze un evaluator după care să emită Decizia cu titlu de despăgubire în 30 zile de la data efectuării evaluării, sub sancţiunea unor penalităţi de 100 lei/zi de întârziere şi a unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, aplicabilă conducătorului pârâtului, dacă în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii nu se conformează obligaţiei de trimitere a dosarului către evaluatorul autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare pentru emiterea titlului de despăgubire.
Totodată, a obligat pe pârât la plata sumei de 2118,30 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că autoritatea învestită de lege cu derularea procedurii de acordare a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005, refuză acordarea despăgubirilor deşi dreptul a fost stabilit printr-un act administrativ în vigoare.
Mai mult, instanţa a apreciat că şi timpul lung scurs (de peste un an) de la data solicitării punerii în executare a actului administrativ, reprezintă un refuz nejustificat conform prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Faţă de acestea, văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., a obligat pe pârât la plata sumei de 2.118,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât reia toate apărările expuse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei şi susţine că refuzul C.C.S.D. de a soluţiona dosarul de despăgubiri întocmit în favoarea reclamantei a avut în vedere caracterul special al legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţilor funciare şi din caracterul său special derivă împrejurarea că beneficiari ai dispoziţiilor acestui act normativ sunt doar acele persoane fizice şi juridice care sunt în mod expres menţionate în cuprinsul actelor normative care guvernează acest domeniu, fac obiectul acestei legislaţii doar acele terenuri indicate de către legiuitor, iar modalităţile precum şi condiţiile în care se realizează constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate sunt reglementate strict.
Din această perspectivă apreciază că legislaţia fondului funciar nu cuprinde dispoziţii cu caracter general care să dispună în sensul ca oricare persoană fizică şi juridică, căreia nu i se vor putea restitui în natură terenurile, va beneficia de despăgubiri.
Astfel, formele asociative, beneficiari ai legilor din domeniul restituirii proprietăţii funciare, deşi îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenurilor nu pot beneficia şi de despăgubiri, iar aprecierea primei instanţe că hotărârile comisiilor judeţene sunt executorii, este lipsită de temei legal.
Recurentul-pârât, critica sentinţa şi sub aspectul greşitei sale obligări la plata daunelor cominatorii, precum şi cu privire la obligarea conducătorului instituţiei la plata amenzii, în lipsa refuzului nejustificat al comisiei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Suplimentar, în termenul legal prin note scrise recurentul susţine că soluţia Curţii de Apel Oradea, este criticabilă şi sub aspectul termenului de 30 de zile indicat în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire deoarece legislaţia în materia acordării despăgubirilor la nivelul instituţiei nu prevede un termen de emiterea deciziei, iar acest termen nu poate fi cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, precum şi cu privire la plata unor penalităţi a despăgubirilor în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, în lipsa dovezilor din care să rezulte cuantificarea acestora, dreptul la acordarea despăgubirilor pentru întârziere fiind condiţionat de dovedirea acestora.
5. Procedura derulată în recurs şi apărarea intimatului - reclamant.
5.1. Intimatul-reclamant Composesoratul de Pădure şi Păşune „N.S.” nu a formulat întâmpinare însă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistând asupra caracterului executoriu al hotărârii nr. 4995/ V din 28 iulie 2010 emisă de Comisia Judeţeană Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor un act care se bucura de atributul de legalitate si veridicitate, împotriva lui s-a formulat de către A.N.R.P. acţiune in nulitate, aceasta a fost respinsa de Judecătoria Oradea, prin sentinţa nr. 4074/2012, pronunţata în dosarul nr. 21066/271/2011, devenita irevocabila prin respingerea recursului de către Tribunalul Bihor.
5.2. În recurs, s-a depus în copie sentinţa nr. 4047 din 13 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Oradea rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele şi pentru condiţiile expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Necontestat, intimatul-reclamant Composesoratul de Pădure şi Păşune „N.S.” este titularul unui drept la despăgubiri conform Hotărârii nr. 4995/ V din 28 iulie 2010 emisă de Comisia Judeţeană Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care a hotărât validarea, conform propunerii Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991, suprafeţei de 47,6155 ha pe anexa 31 în favoarea reclamantului Composesoratul de Pădure şi Păşune.„N.S.”, în vederea acordării de despăgubiri în echivalent,în conformitate cu cererea şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate, dispunând ca ulterior Comisia Locală de aplicare a legii 18/1991 să comunice persoanelor interesate modul de soluţionare a cererilor şi să întocmească dosarul pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, în vederea transmiterii lui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Acţiunea în anularea hotărârii comisiei judeţene prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, formulată de A.N.R.P., a fost respinsă de Judecătoria Oradea prin Sentinţa civilă nr. 4074/2012, hotărârea rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Înalta Curte, constată că motivele de recurs şi pe care se bazează refuzul considerat nejustificat de prima instanţă, de a urma procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, sunt în mare parte aceeaşi cu motivele de nelegalitate pentru care a fost atacată hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar menţionată.
Se reţine în acest sens, că în cauză nu se contestă îndreptăţirea Composesoratului de Pădure şi Păşune N.S. la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 47,6155 ha păşune, ci doar îndreptăţirea acestuia la despăgubiri, recurentul susţinând că pârâtului trebuia să i se restituie teren în natură, pe un alt amplasament, în aceeaşi localitate, sau în alta, pe raza aceluiaşi judeţ sau a unui judeţ învecinat, în condiţiile art. 10 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.
În cauză, reconstituirea dreptului de proprietate în natură nu s-a putut realiza deoarece terenul în suprafaţă de 47,6155 ha este ocupat. Interpretarea dată de recurent, în sensul că dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres posibilitatea acordării de despăgubiri, Composesoratele nu ar avea dreptul la despăgubiri în situaţia dată, ar duce la un tratament inechitabil, discriminatoriu.
Prin nerecunoaşterea dreptului la despăgubiri în favoarea composesoratului ar fi încălcate si prevederile art. 1 din protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care prevăd că, „orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
Împrejurarea că intimatului-reclamant i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din terenurile ce au aparţinut autorilor săi în baza legilor fondului funciar nu exclude calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafeţele care nu au fost restituite, datorită caracterului de complinire al acestei reglementari în raport cu celelalte acte normative cu scop reparatoriu din domeniul imobiliar.
Astfel, deşi reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenurilor aparţinând persoanelor fizice/juridice reprezintă regula, când aceasta nu este posibila, reconstituirea urmează sa fie realizata prin teren echivalent valoric cu cel dintâi. Când însă nici una din aceste alternative nu este posibila, cum este cazul în speţă reconstituirea se face prin acordarea de despăgubiri, competenţa de a emite decizia de acordare de despăgubiri, aparţinând C.C.S.D. aşa cum în mod corect susţine intimatul-reclamant.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut caracterul nejustificat al refuzului C.C.S.D. de a urma procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin desemnarea evaluatorului pentru întocmirea raportului în vederea emiterii titlului de despăgubire.
Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii sancţiunea amenzii şi dispoziţiile privind termenele de executare, Înalta Curte, constată că acest motiv de recurs este fondat.
Curtea de apel, a apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligaţiei de a transmite dosarul la evaluator şi, în caz de neexecutare a acestei obligaţii, să fie constrânsă comisia recurentă la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 100 lei/zi de întârziere şi a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului pârâtului.
Această dispoziţie a instanţei este excesivă în contextul cauzei de faţă. Comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care cei îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2008, în speţa analizată, întârzierea autorităţii publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.
Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-şi îndeplineşte obligaţia stabilită de instanţă devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În fine, este întemeiat motivul ce vizează dispoziţia privitoare la termenul de 30 zile de la pronunţarea hotărârii în care pârâtul trebuie să trimită dosarul la evaluator şi apoi să emită decizia cu titlu de despăgubire, de la data efectuării evaluării.
Aceasta, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să urmeze procedura Legii nr. 247/2005 în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză neimpunându-se un alt termen mai energic pentru reluarea şi finalizarea procedurii administrative.
Termenul general pentru executarea benevolă este apreciat că suficient şi acoperitor pentru ca subiectul obligat să procedeze la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune stabilirea altui termen prin dispozitiv, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentinţa recurată.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul – reclamant va fi respinsă, pentru că, în raport cu soluţia adoptată în recurs, recurentul-pârât nu are calitatea de „parte căzută în pretenţii”, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 173 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură dispoziţiile privind termenele de executare, penalităţile de întârziere şi sancţiunea amenzii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, formulată de intimatul –reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4021/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4094/2012. Contencios → |
|---|
