ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3973/2012
Dosar nr. 2162/62/2011
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura în primă instanţă.
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios, reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat constatarea faptei de discriminare a reclamantei în raport de dispoziţiile art. 10 lit. c) şi art. 12 alin. (2) din O.G. Nr. 137/2000 prin încălcarea dreptului său de deţinerea şi cumpărarea ap.8 din Braşov, în baza contractului de închiriere nr. 73 din 16 mai 2003, anularea actelor ce produc starea de discriminare, respectiv a adresei nr. 1694/2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a adresei nr. 74/IC3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 30 ianuarie 2009, a H.C.L. a Municipiului Braşov Nr. 390, 406 şi 418, adresa nr. 41505 din 10 iunie 2009 a Primăriei Municipiului Braşov, încetarea tuturor formelor de discriminare efectuate de SC R. SRL, obligarea pârâtelor la înlăturarea stării de discriminare prin restabilirea dreptului la locuinţă, cu aplicare a dispoziţiilor art. 79 alin. (6) şi (7) din Legea Nr. 303/2004 şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 EURO despăgubiri.
Prin sentinţa nr. 613/ CA din 16 februarie 2011, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi, pe cale de consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată având ca obiect anularea adresei nr. 74/IX3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie în favoarea Curţii de Apel Braşov, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Braşov, prin încheierea din 29 iunie 2011 a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca actul atacat să aibă calitatea de act administrativ.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a depus la dosar o notă de şedinţă prin care a arătat că actul a cărui anulare se solicită nu poate fi asimilat unui act administrativ, încadrându-se în categoria corespondenţei administrative. În concluzie acest pârât a apreciat acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 193/ F din 10 octombrie 2011 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta C.A.,în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării având ca obiect anularea adresei nr. 74/IX3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât adresa nr. 74/IX3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie nu are elementele şi conţinutul necesar pentru a fi calificat act administrativ astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Adresa a cărei anulare se solicită reprezintă o simplă cerere adresată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Primăriei Municipiului Braşov pentru repartizarea unei locuinţe de serviciu nu poate fi calificată act administrativ, pe cale de consecinţă care nu poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
3.Recursul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile în motivele de modificare invocate, însă în esenţă se arată în memoriul de recurs că prima instanţă a soluţionat cauza, în lipsa părţii care a refuzat să se prezinte şi nici nu a solicitat judecarea în lipsă, situaţie în care conform prevederilor legale trebuia să se dispună suspendarea judecăţii cauzei.
Instanţa a schimbat obiectul cererii din acţiunea în discriminare în acţiune în anularea unui act şi în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
4. Apărarea intimatului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a arătat că admiterea excepţiei de inadmisibilitate de către instanţa de fond este corectă, deoarece adresa contestată nu are elementele şi conţinutul necesar pentru a fi calificată ca act administrativ aşa cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
5. Procedura din recurs.
La data de 4 octombrie 2012 recurenta a depus note de şedinţă prin care a învederat faptul că adresele nr. 74/IX3/2009 şi nr. 1694/X/2009 sunt abuzive întrucât Municipiul Braşov a hotărât prin Raportul de specialitate vânzarea celor 40 de apartamente schimbând destinaţia din locuinţe de serviciu în locuinţe în vederea încheierii contractelor de vânzare cumpărare. Mai arată că acţiunea a fost formulată împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Generală Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, reprezentat de procurorul şef serviciu S.M.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs şi notele de şedinţă, Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat, niciuna dintre criticile formulate nefiind aptă să conducă la reformarea sentinţei în sensul dorit de autoarea căii de atac.
1 .Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită, prin declinare de competenţă, numai cu cererea având ca obiect anularea adresei nr. 74/IX3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului Braşov să se repartizeze prin hotărârea a Consiliului Local Braşov către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov un apartament din fondul locativ aflat în patrimoniul municipalităţii, cu titlu de locuinţă de serviciu. Conform încheierii din data de 9 februarie 2011, capetele de cerere privind constatarea discriminării au rămas pe rolul Tribunalului Braşov, motivul de recurs referitoare la schimbarea obiectului cauzei nefiind întemeiat.
Calificarea dată de prima instanţă actului contestat, este reţinută şi de instanţa de recurs.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ, supus regimului contenciosului administrativ, este o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice, emisă în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, esenţiale, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, fiind efectele pe care le produce, obiectul măsurilor dispuse.
Nu se poate accepta teza că orice manifestare de voinţă care emană de la o autoritate publică, reprezintă un act administrativ, indiferent de obiectul sau de natura sa juridică, fără a se face distincţie între actele de autoritate prin care se realizează o activitate de natură administrativă şi cele prin care autorităţile publice (altele decât autorităţile administrative propriu-zise) exercită alt tip de atribuţii ce ţin de propria competenţă.
Este adevărat că instanţa de fond nu a analizat calitatea procesuală a tuturor părţilor chemate în judecată, dar această împrejurare nu este de natură să conducă la schimbarea soluţiei recurate, prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ vizând adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov. Instanţa a analizat cu prioritate finele de neprimire constând în inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ în raport cu natura actului, motiv pentru care analiza calităţii procesuale nu mai prezintă relevanţă în cauză. În conformitate cu O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile Teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au personalitate juridică, nu au buget propriu, dar pot sta ca parte în proces, iar Direcţia Generală Anticorupţie este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a depus întâmpinare la fondul cauzei.
Este adevărat că reclamanta nu s-a prezentat în faţa primei instanţe şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă nu se putea face aplicarea dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenta-reclamantă, deoarece conform încheierii din 28 septembrie 2011 la acest termen de judecată, când instanţa a rămas în pronunţare s-a prezentat reprezentantul pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, instanţa va suspenda judecata dacă nici una dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, nefiind reţinute motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva sentinţei nr. 193 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3978/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
