ICCJ. Decizia nr. 3988/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3988/2012
Dosar nr. 9971/2/2009
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Securităţii a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul T.D., să se constate existenta calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că potrivit Notei de Constatare nr. CO1. din 06 august 2009 pârâtul a fost recrutat de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Tulcea, „în scopul cunoaşterii şi prevenirii la timp a intenţiilor şi acţiunilor puse la cale de elementele din baza de lucru, de alte elemente din localitate pe linie de evaziune, cunoaşterea şi prevenirea stărilor de spirit nefavorabile, a altor fapte şi fenomene antisociale ce pot fi puse la cale sau pot apărea în comuna C."; în această calitate, i-a fost atribuit numele conspirativ „A.".
Informaţiile furnizate de către pârât au avut consecinţe în privinţa persoanelor vizate, care au fost verificate de Securitate, avertizate, etc.
Reclamantul a mai susţinut că anterior recrutării, pârâtul T.D. a fost urmărit pentru „manifestări naţionaliste macedo-române şi intenţia de stabilire ilegală în Grecia” dar aceste împrejurări nu au relevanţă în cauză, întrucât din construcţia textului de lege, cazurile de exonerare ce pot fi invocate în ipoteza constatării calităţii de colaborator al Securităţii sunt cele strict prevăzute de art. 2, lit. b), teza II şi III din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3595 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu-cu pârâtul T.D., şi, în consecinţă, a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a arătat că aspectele invocate de către reclamant se referă la activităţi sau atitudini contrare regimului comunist ale mai multor persoane din comuna C., judeţul Tulcea, informaţiile furnizate vizând îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii opiniilor (art. 28 din Constituţia din 1965 şi art. 19 din Pactul internaţional privind Drepturile Civile şi Politice), precum şi dreptul la viaţă privată (art. 17 din acelaşi document internaţional) fiind, astfel, îndeplinite condiţiile imperativ impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în vederea constatării calităţii de colaborator al Securităţii.
Cât priveşte apărarea referitoare la constrângerea la care ar fi fost supus pârâtul în perioada respectivă, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului nu rezultă elemente care să susţină această afirmaţie, ci, dimpotrivă, s-a constatat că notele informative au fost date de bunăvoie, uneori chiar din proprie iniţiativă, nefiind cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere şi de arest, pentru motive politice privind o cauză pentru care pârâtul să fie cercetat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul T.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi, indicând, în drept dispoziţiile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a combătut hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
3.1. - au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că s-a ignorat faptul că norma legală impune dovedirea îngrădirii efective a unor drepturi şi libertăţi fundamentale; pe aceeaşi linie, recurentul combate considerentul referitor la „lipsa de relevanţă” a urmărilor notelor informative pe care le-a furnizat;
3.2. - nu s-a ţinut seama de constrângerea la care a fost supus pentru furnizarea informaţiilor;
3.3. - instanţa de fond a făcut abstracţie de conjunctura politică şi legală, el nefăcând altceva decât să respecte dispoziţiile art. 166 C. pen. care sancţionau propaganda împotriva orânduirii socialiste; or, datele pe care le-a comunicat Securităţii „nu reprezintă lejerităţi lingvistice, ci în acest mod se sugera că informaţiile se refereau la premise de săvârşire a infracţiunii (…)”; de asemenea, nu s-a ţinut seama de faptul că persoanele vizate nu se fereau, făceau respectivele „comentarii” şi „bancuri” în public.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Recurentul-pârât T.D. a fost supus verificărilor din oficiu efectuate de către C.N.S.A.S. sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al Securităţii, în considerarea funcţiei sale de membru în Consiliul Local al oraşului M., jud. Tulcea, în temeiul art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Examinând documentaţia amplă prezentată de C.N.S.A.S. în sprijinul acţiunii judiciare, prima instanţă a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
Norma legală indicată stabileşte că este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar”.
Din definiţia legală citată anterior, rezultă că au aptitudinea de a atrage atribuirea calităţii de colaborator, denunţurile care „au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, nu este necesar să se probeze de către C.N.S.A.S. „îngrădirea efectivă” a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fiind suficient dacă se conturează o stare de pericol potenţial pentru persoanele la care se referă notele informative. Aceasta este, de altfel, şi concluzia instanţei de fond.
În plus, în cazul recurentului T.D. condiţia examinată este depăşită pentru că din înscrisurile examinate rezultă că delaţiunile acestuia nu au rămas fără urmări.
Astfel, de ex., materialul privind pe medicul L.G. de la dispensarul din comuna C., despre care a informat că „la sfârşitul lunii august a fost vizitată de un cetăţean din R.F.G.” (notă informativă datată 1986, zi şi lună nemenţionate) are o însemnare marginală întocmită de lt. col. Z.N. - I.J. Tulcea, şeful serviciului 1: „verificări şi propuneri”; nota privind pe directorul şcolii din comuna C., L.F., care relevă că acesta „în ultima perioadă face afirmaţii duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru şi spune anecdote cu conţinut tendenţios şi ostil (…) fiind influenţat de emisiunile unor posturi de radio reacţionare din străinătate” are de asemenea o însemnare marginală făcută de acelaşi organ la data de 2 martie 1988: „Întocmiţi notă pentru tov. prim-secretar, pentru cercetare şi atenţionare (…) să informăm conducerea Inspectoratului”, precum şi rezoluţia superiorului acestuia lt. Col. M.T., I.J. Tulcea, Şeful Securităţii: „Da”.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost corect interpretate şi aplicate de către Curtea de Apel, la dosarul cauzei existând numeroase dovezi în sensul că recurentul T.D. a furnizat informaţii prin care se denunţau atitudini potrivnice regimului totalitar, informaţii care au îngrădit drepturile şi libertăţile persoanelor vizate.
Referitor la cauza exoneratoare invocată
Reiterând apărările formulate la judecata în primă instanţă, recurentul susţine şi în recurs că a fost constrâns să furnizeze informaţiile respective, fără a preciza natura constrângerii.
În contextul în care unele note informative au fost date „din proprie iniţiativă”, potrivit ofiţerului care le-a consemnat şi majoritatea demonstrau exces de zel, chiar loialitate faţă de organele de Securitate şi dispreţ faţă de valorile ocrotite chiar şi de legile epocii, Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că în speţă nu există nici măcar un început de dovadă care să facă credibil faptul pretins.
Referitor la contextul politic şi normativ
Potrivit recurentului, incriminarea anumitor atitudini contrare orânduirii socialiste, ca reprezentând infracţiuni (de exemplu prin art. 166 din fostul C. pen.) ar exclude informaţiile pe care le-a furnizat din sfera celor care pot atrage atribuirea calităţii de colaborator al Securităţii.
Acest punct de vedere contravine însuşi scopului reglementării O.U.G. nr. 24/2008 care potrivit preambulului actului normativ rezidă în „continuarea într-un mecanism sau a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist” care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, „o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”.
În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în decizia nr. 267/2009) că „scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României”.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă atitudinea subiectivă a recurentului care consideră că „încălcarea dreptului la viaţă privată prin culegerea de informaţii din mediul personal” era justificată de interesul pentru securitatea statului comunist, ceea ce confirmă, o dată în plus, justeţea soluţiei pronunţate de prima instanţă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul T.D. împotriva sentinţei civile nr. 3595 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3985/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4005/2012. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
