ICCJ. Decizia nr. 4005/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4005/2012

Dosar nr. 6136/2/2011

Şedinţa publică de la 9 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.Ş. în contradictoriu cu Guvernul României şi Colegiul Tehnic „D.T.” a solicitat instanţei să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la art. 1 şi 2 din Ordonanţa nr. 71/2009, pentru că aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 38 alin. (2), art. 41 alin. (1), (2) şi art. 43 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 11 mai 2012 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că ne aflăm în ipoteza prevăzută la art. 5 din textul Legii nr. 47/1992, întrucât autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică a dispoziţiilor Ordonanţei nr. 71/2009 în raport cu dispoziţiile Constituţiei, ci reclamantul face susţineri cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la procedura de executare silită a titlului său executoriu - sentinţa civilă nr. 1603 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Mehedinţi.

Împotriva încheierii de şedinţă arătate, a declarat recurs reclamantul P.Ş., fără a motiva cererea.

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că acesta nu a fost motivat, situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., a constatat că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Întrucât recurentul nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de P.Ş. împotriva încheierii din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4005/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs