ICCJ. Decizia nr. 42/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 42/2012
Dosar nr. 2983/54/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 19 noiembrie 2009, reclamantul S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primului pârât la plata sumei de 7.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material produs prin discriminare.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în perioada 18 februarie 2008 - 2 octombrie 2009 s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, beneficiind de o indemnizaţie de 600 lei lunar, plafonarea sumei stabilită prin modificările legislative având caracter discriminatoriu.
Prin sentinţa nr. 86 din 24 februarie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând în esenţă că, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, neatacându-se un act administrativ în formă tipică sau asimilată, cererea nu se circumscrie acţiunilor formulate în temeiul legii contenciosului administrativ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a reiterat motivele pentru care solicită plata despăgubirilor, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia lunară primită şi cea în cuantum de 85% din media veniturilor, astfel cum era prevăzut de Legea nr. 19/2000, anterior modificărilor aduse prin OUG nr. 9/2003.
Reclamantul a invocat prevederile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000, precum şi art. 14 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, învederând că tratamentul instituit prin modificarea legislativă reprezentată de OUG nr. 9/2003 are caracter discriminatoriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, poate sesiza instanţa de contencios administrativ, pentru a solicita anularea actului şi repararea pagubei cauzate.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Aşadar, având în vedere şi prevederile art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, obiectul controlului instanţei de contencios administrativ îl formează exclusiv actele administrative şi cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autorităţile publice în activitatea de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a acesteia.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că solicitarea reclamantului nu se circumscrie obiectului acţiunii în contencios administrativ astfel cum este reglementată această noţiune în art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea unui act administrativ, fie din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ceea ce nu este cazul în speţă.
În măsura în care o dispoziţie legală este în contradicţie cu prevederile legii fundamentale, există posibilitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a textului de lege, în cauza de faţă reclamantul neformulând o asemenea cerere.
Exercitarea unor drepturi la care se face referire în OG nr. 37/2000 vizează modul de aplicare a unor dispoziţii legale care instituie acele drepturi şi nu examinarea soluţiilor legislative alese de legiuitor, astfel că în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul actului normativ susmenţionat.
În raport de cele expuse mai sus, - fără a face referiri şi la fondul litigiului, aspect care nu prezintă interes faţă de soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă - Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva sentinţei nr. 86 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2012. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 471/2012. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
