ICCJ. Decizia nr. 4234/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4234/2012
Dosar nr. 1034/3/2010
Şedinţa de la 18 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 12 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta T.P. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, contestaţie împotriva răspunsului din 03 decembrie 2009, prin care au fost respinse notificările din 10 august 2001, din 05 noiembrie 2001 şi din 14 februarie 2002 formulate de reclamantă, solicitând:
- anularea răspunsului din 03 decembrie 2009 al „Comisiei de soluţionare a cererilor de retrocedare formulate în baza Legii nr. 10/2001 din Agenţia Domeniilor Statului”, la notificarea din 27 noiembrie 2009 depusă de reclamantă pentru obligarea soluţionării notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea unui imobil - în conformitate cu sentinţa nr. 1283 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă;
- anularea protocolului din 22 septembrie 2006, prin care Agenţia Domeniilor Statului a înstrăinat ilegal, în timpul desfăşurărilor procedurilor administrative şi judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001, domeniul public al statului din administrarea sa spre Comisia Locală Valu lui Traian spre a fi atribuit în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, terenul notificat din 2001, în baza Legii nr. 10/2001, aflat în litigiu;
- stabilirea preluării fără titlu valabil a imobilului, la data preluării lui de către stat;
- obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului să emită o decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Valu lui Traian, în conformitate cu expertizele tehnice care se află depuse la pârâtă din anul 2006 când se desfăşura procedura administrativă de soluţionare, subsecvent stabilirii preluării de către stat „fără titlu valabil” a imobilului, notificat în 2001-2002; în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001, după cum urmează:
1. în principal, compensarea cu un alt imobil, oferit în echivalent;
2. în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
- obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.
Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 1680 din 10 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta T.P., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că acţiunea în anularea răspunsului din 03 decembrie 2009 emis de Agenţia Domeniilor Statului nu este de competenţa secţiei civile a Tribunalului Bucureşti (în raza teritorială a căruia se află sediul Agenţiei Domeniilor Statului), nefiind o contestaţie formulată de persoana care se pretinde îndreptăţită sau care a solicitat restituirea în natură a imobilului împotriva deciziei de respingere a notificării, astfel încât nu este aplicabilă norma specială în materie, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În această situaţie, având în vedere că actul juridic a cărui anulare se solicită de către reclamantă - răspunsul din 03 decembrie 2009 emis de Agenţia Domeniilor Statului - reprezintă un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta revenind Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Şi în ipoteza în care s-ar considera că principalul capăt de cerere al acţiunii reclamantei este cel de-al doilea capăt de cerere - anularea protocolului din 22 septembrie 2006, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Valul lui Traian, judeţul Constanţa, Tribunalul a apreciat că instanţa de contencios administrativ mai-sus menţionată este competentă să judece prezentul litigiu.
În acest sens, Tribunalul a constatat că protocolul din 22 septembrie 2006 de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului, încheiat în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001, reprezintă un act administrativ, respectiv un act unilateral cu caracter normativ, emis de o autoritate publică centrală (Agenţia Domeniilor Statului), în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii. Aşadar, sunt de asemenea aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care stabilesc în favoarea secţiilor de contencios administrativ ale curţilor de apel competenţa materială de soluţionare a cererilor de anulare a actelor administrative emise de autorităţile publice centrale.
Chiar dacă reclamanta consideră că pârâta Agenţia Domeniilor Statului este unitatea învestită cu soluţionarea notificărilor şi, prin urmare, acesteia îi revine obligaţia de a emite o decizie motivată de restituire în natură a imobilului din localitatea Valul lui Traian, atât timp cât Agenţia Domeniilor Statului nu a emis o decizie de soluţionare a notificărilor formulate de reclamantă sau o decizie de declinare a competenţei de soluţionare a notificărilor, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 3215 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a examinat dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv art. 22 alin. (1), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, reţinând că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cererii prin care se atacă dispoziţia şi decizia de respingere a notificării aparţine secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau al celei învestite cu soluţionarea notificării şi în cazul nesoluţionării notificării, competenţa aparţine secţiei civile.
Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit Tribunalul cu soluţionarea unei acţiuni având mai multe capete de cerere, dintre care primul are ca obiect anularea răspunsului din 03 decembrie 2009 emis de Agenţia Domeniilor Statului - Direcţia Juridică - Comisia de soluţionare a cererilor de retrocedare formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar al doilea capăt de cerere are ca obiect anularea protocolului din 22 septembrie 2006 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Valul lui Traian, judeţul Constanţa.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16, art. 20 alin. (41) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu completările şi modificările ulterioare.
Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001:
„Art. 26. - (1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4).
(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
(4) În cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziţia va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluţiilor date de instanţele de judecată.
(5) Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4).
(6) Dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie, după caz. ”
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea răspunsului din 03 decembrie 2009, pe de-o parte, pentru că a fost încălcat dreptul său de a susţine cererea de restituire în natură în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, şi, pe de altă parte, pentru că imobilul a cărui restituire a solicitat-o face obiectul exclusiv al Legii nr. 10/2001.
Totodată, reclamanta a precizat că imobilul ce face obiectul prezentei cauze intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv, fără titlu (valabil), de către stat, în perioada 1945-1989, prin Decretul nr. 83/1949, care reglementa naţionalizarea exploatărilor agricole moşiereşti. În prezent, imobilele se află în administrarea S.C.D.A. Valu lui Traian, ca unitate deţinătoare, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar aceasta este subordonată A.S.A.S.
Aşadar, legiuitorul a stabilit, prin art. 26 alin. (3) C. proc. civ., în favoarea Tribunalului, ca instanţă de drept comun, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de persoana îndreptăţită împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură (emise de unitatea deţinătoare sau, după caz, de entitatea învestită cu soluţionarea notificării).
La pronunţarea prezentei soluţii, Curtea are în vedere şi dispoziţiile deciziei nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de secţiile unite ale instanţei superioare în soluţionarea recursului în interesul legii.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta T.P. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4228/2012. Contencios. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 4235/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
