ICCJ. Decizia nr. 4323/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4323/2012
Dosar nr. 7433/2/2010
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, anularea deciziilor nr. 146 din 27 ianuarie 2010 şi 500 din 25 februarie 2010 emise de pârâtă, reintegrarea sa în funcţia publică de conducere deţinută la data de 27 ianuarie 2010 şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat şi efectuarea modificărilor survenite în carnetul de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2001 a fost numită în funcţia publică de conducere de şef serviciu în cadrul Serviciului audit Intern, conform deciziei nr. 128 din 28 septembrie 2001.
Prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010 se precizează faptul că, cu data de 01 ianuarie 2010 este numită în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul de Audit Intern, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, iar prin decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost numită în funcţia publică de execuţie de auditor clasa I grad profesional superior la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 şi Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010.
Reclamanta a criticat actele contestate, arătând că acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), art. 3 lit. f), art. 4 alin. (2) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât la nivelul Inspecţiei Muncii nu a avut loc o reorganizare reală şi serioasă; a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, reclamanta fiind înlăturată ilegal şi abuziv din funcţia publică de conducere de şef de serviciu; a prevederilor art. 77 alin. (2) şi 110 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008 şi art. 5 alin. (5) lit. l) şi m) din H.G. nr. 432/2004, şi a art. 62 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în cuprinsul acestora nefiind menţionate motivele de fapt şi de drept care ar fi condus la eliberarea sa din funcţia publică de conducere de şef serviciu, respectiv şef birou, precum şi la termenul în care aceasta poate fi atacată şi nici instanţa competentă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2012 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta N.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- prin decizia nr. 128 din 28 septembrie 2001 reclamanta a fost numită în funcţia publică de conducere de şef serviciu în cadrul Serviciului Audit Intern, cu un salariu de bază de 6.200.000 ROL, la care se adaugă indemnizaţia de conducere de 30% şi sporul pentru vechime în muncă de 20%;
- prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010, începând cu data de 01 octombrie 2010 reclamanta a fost reîncadrată în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul de Audit Intern, treapta I de salarizare gradul I, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, stabilindu-i-se noul salariu;
- prin decizia nr. 500 din 25 februarie 2010, începând cu data de 25 februarie 2010 reclamanta a fost numită în funcţia publică de execuţie de auditor clasa I grad profesional superior, treapta I de salarizare, gradaţia 5 la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 şi Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2011;
- potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 1092 din 19 decembrie 2008, existent anterior intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, Serviciul Audit Public Intern funcţiona în subordinea Inspectorului General de Stat. Reorganizarea Serviciului Audit Intern a fost decisă prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, în temeiul Legii nr. 329/2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituţiei prin restructurarea posturilor de conducere şi modificarea organigramei, iar prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 a fost înfiinţat Biroul Audit Intern;
- prin Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale în temeiul Legii nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1377/2009, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric, s-a aprobat repartizarea numărului de posturi pentru aparatul propriu al Inspecţiei Muncii şi ale inspectoratelor teritoriale de muncă, conform anexei 1, structura organizatorică pentru aparatul propriu, prevăzută în anexa 2, precum şi structura organizatorică pentru inspectoratele teritoriale de muncă, prevăzută în anexa 3, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi de 3571, aprobate prin art. 1 alin. (5) din Anexa I la H.G. nr. 1377/2009;
- prin Anexa 1 la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 116 din 04 februarie 2010 au fost aprobate pentru aparatul central 219 posturi, potrivit Anexei 2, Compartimentul Audit Intern fiind subordonat Inspectorului General de Stat. Potrivit art. 2 al acestui Ordin, Inspectorul General de Stat poate aproba, prin decizie, organizarea de servicii, birouri sau compartimente pentru direcţiile din subordinea inspectorilor generali de stat adjuncţi din aparatul propriu şi pentru inspectoratele teritoriale de muncă;
- aşa cum rezultă şi din carnetul de muncă al reclamantei, la data de 24 decembrie 2009 reclamanta a fost numită în funcţia publică de conducere de şef birou, conform art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009 şi a deciziei nr. 688 din 22 decembrie 2009, urmare a reorganizării structurale, păstrându-şi atât funcţia publică de conducere, cât şi salariul anterior, Serviciul Audit Public Intern devenind Biroul Audit Public Intern, iar la data de 01 ianuarie 2010 a fost reîncadrată în baza art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Curtea a apreciat că prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale, pârâta procedând la reîncadrarea reclamantei pe acelaşi post ocupat anterior emiterii acestei decizii, respectiv funcţia publică de conducere de şef birou, urmare a aplicării art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 330/2009 şi art. 22 din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 1377/2009, transformarea structurală a Serviciului în Birou, făcându-se prin acte administrative anterioare, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituţiei prin restructurarea posturilor de conducere şi modificarea organigramei, şi prin decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009 emisă de Inspectorul General de Stat, necontestate de către reclamantă.
Practic reclamanta nu a fost eliberată din funcţia publică de conducere pe care a deţinut-o, pentru a i se comunica o asemenea decizie, aşa cum a susţinut şi nici nu a avut loc o modificare a raportului de serviciu, nefiind necesară întocmirea unei noi fişe a postului, ci a fost reîncadrată pe aceeaşi funcţie, cu menţiunea că funcţia sa era de şef birou şi nu de şef serviciu, urmare reorganizării instituţiei luată prin acte administrative anterioare.
Or, trebuie făcută o distincţie clară între actele administrative anterioare emiterii deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010, respectiv Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1819 din 17 decembrie 2009, prin care s-a procedat la reorganizarea instituţiei prin restructurarea posturilor de conducere şi modificarea organigramei, şi decizia nr. 688 din 22 decembrie 2009, acte administrative care practice au stabilit structura compartimentelor Inspecţiei Muncii şi care au atras pe cale de consecinţă reîncadrarea reclamantei pe acelaşi post, dar într-o structură diferită, dar care nu au fost contestate de către reclamantă.
În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcţia publică de execuţie de auditor clasa I grad profesional superior, treapta I de salarizare, gradaţia 5 la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 şi Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010, s-a arătat că reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 116 din 04 februarie 2010, aşa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control de legalitate asupra acestui ordin, nici pe cale directă şi nici pe cale de excepţie, decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită pe funcţia publică de execuţie de auditor fiind practic consecinţa transformării Biroului Audit Intern în Compartiment, astfel încât nu mai era posibilă menţinerea reclamantei pe un post de conducere, ne mai putând fi înfiinţat un asemenea post.
Prin urmare, reclamanta nu a fost eliberată din funcţie, ci urmare a schimbării structurii Biroului Audit Public Intern, în Compartiment, cu consecinţa desfiinţării unui post de conducere, autoritatea publică pârâtă a făcut aplicarea art. 100 alin. (1) lit. d), numind pe reclamantă pe aceeaşi funcţie însă devenită funcţie de execuţie, urmare a modificării structurii compartimentului.
A mai apreciat instanţa fondului că ambele decizii sunt motivate în fapt şi în drept, rezultând cu claritate temeiul emiterii acestora, în condiţiile în care au fost emise urmare a reîncadrării reclamantei şi apoi a reorganizării aparatului propriu al Inspecţiei Muncii, împrejurări ce rezultă din conţinutul acestora, nefiind vorba despre o concediere, aşa cum invocă reclamanta.
S-a mai arătat că se menţionează în cuprinsul deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 că aceasta poate fi contestată în condiţiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, lipsa acestei menţiuni în cuprinsul deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nefiind de natură a produce o vătămare reclamantei, în condiţiile în care aceasta a formulat plângere prealabilă şi s-a adresat instanţei de contencios administrative competente, în condiţiile procedurale prevăzute de lege, iar Curtea a procedat la analiza pe fond a legalităţii actelor administrative contestate.
Chiar dacă art. 62 alin. (2) C. muncii prevede nulitatea absolută a deciziei de eliberare din funcţie, în cazul nu se indică termenul în care poate fi contestată şi instanţa judecătorească competentă, în speţă nu este vorba despre decizii de concediere a reclamantei, şi, fiind un litigiu de contencios administrativ, reclamanta trebuie să invoce şi să dovedească o vătămare, or, aşa cum s-a arătat, prin nemenţionarea termenului de contestare şi instanţei competente nu s-a produs o vătămare reclamantei în drepturile sale procesuale de natură a duce la anularea celor două decizii.
A fost respins şi argumentul reclamantei că structura de audit public intern trebuie să aibă un conducător, numai în această situaţie putând fi posibil să se facă supervizarea misiunilor de audit derulate, conform prevederilor legale, întrucât potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu al Inspecţiei Muncii aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1685 din 06 decembrie 2010, compartimentul elaborează proceduri formalizate specifice activităţii de audit public intern, pe care le transmite spre aprobare conducătorului Inspecţiei Muncii şi elaborează alte lucrări la cererea conducătorului Inspecţiei Muncii.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 2012 din 15 martie 2011 a formulat recurs reclamanta N.M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa că decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 nu ar fi o decizie de destituire din funcţie, din această perspectivă actul contestat fiind afectat de vicii de fond şi de formă, criticând modul în care instanţa fondului a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum s-a reţinut şi în expunerea circumstanţelor cauzei şi a soluţiei instanţei de fond, recurenta-reclamantă a cerut, prin acţiunea sa, anularea deciziei nr. 146 din 27 ianuarie 2010 prin care aceasta a fost numită în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul de Audit Intern, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, şi a deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 prin care reclamanta a fost numită în funcţia publică de execuţie de auditor clasa I grad profesional superior la Compartimentul Audit Intern, în temeiul art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 15 alin. (2) din Anexa III din Legea nr. 330/2009 şi Ordinul nr. 116 din 04 februarie 2010.
Este necontestat că decizia nr. 146/2010 a fost emisă în temeiul şi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor publice, a Ordinului nr. 1819/2009 de aprobare a structurii organizatorice pentru aparatul propriu al Inspecţiei Muncii, a deciziei nr. 688/2009 privind organizarea de servicii, birouri şi compartimente pentru aparatul propriu al Inspecţiei Muncii, iar decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 a fost adoptată ca urmare a reorganizării structurale a Compartimentului prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 116 din 04 februarie 2010.
Din actele aflate la dosar rezultă că potrivit Ordinului nr. 594/2007 - Anexa 1, în organigrama Inspecţiei Muncii a funcţionat Serviciul Audit Intern, al cărui şef era recurenta-reclamantă.
Prin Ordinul nr. 1819 din 17 decembrie 2009 Serviciul Audit Intern a fost transformat Biroul Audit Intern, a cărui şefă a fost numită recurenta-reclamantă prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010.
Deci, altfel spus, numirea recurentei-reclamante în funcţia de şef de birou, prin decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010 cu consecinţa eliberării din funcţia de şef de serviciu, a fost consecinţa transformării Serviciului Audit Intern în Birou Audit Intern şi a funcţiei de şef de serviciu, în aceea de şef de birou.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a interpretat, cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, în mod judicios, critica recurentei fiind lipsită de temei.
Mai trebuie menţionat că recurenta-reclamantă nu a atacat şi nici nu a invocat pe cale de excepţie nelegalitatea Ordinului nr. 1819/2009 prin care Serviciul Audit Intern a fost transformat în Biroul Audit Intern, cu consecinţa transformării şi a funcţiei publice de conducere, în aplicarea căruia a fost emisă decizia nr. 146 din 27 ianuarie 2010.
Nici criticile recurentei privind legalitatea deciziei nr. 500 din 25 februarie 2010 nu sunt întemeiate.
Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, reorganizarea structurală în Compartiment s-a făcut prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 116 din 04 februarie 2010, aşa cum rezultă din anexele sale, reclamanta neexercitând un control de legalitate asupra acestui ordin, nici pe cale directă şi nici pe cale de excepţie, decizia nr. 500 din 25 februarie 2010 fiind practic consecinţa transformării Biroului Audit Intern în Compartiment.
În aceste condiţii nu mai era posibilă menţinerea reclamantei pe un post de conducere, un asemenea post neexistând şi neputând nici fi înfiinţat.
Decizia nu are caracterul unei destituiri, ci al unei reîncadrări, ca şi decizia nr. 146 din 27 februarie 2010, argumentele recurentei privind nelegalitatea actului, din această perspectivă, fiind vădit nefondate.
Faţă de cele expuse, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.
Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., a rezultat că nu subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta N.M. împotriva sentinţei civile nr. 2012 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4252/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4344/2012. Contencios → |
|---|
