ICCJ. Decizia nr. 4275/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4275/2012
Dosar nr. 547/35/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.V., C.M., C.R.D., L.R.L., B.D., O.O.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti, Centrul Teritorial Oradea - Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Oradea obligarea la eliberarea diplomelor de licenţă, conform examenului de licenţă susţinut şi promovat în condiţiile impuse de Universitatea „S.H.” în sesiunea iunie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au urmat studiile Universităţii „S.H.” Bucureşti, Centrul Teritorial Oradea - Facultatea de Drept şi Administraţie Publică şi au susţinut şi promovat examenul din sesiunea iunie 2009, dobândind titlul de licenţiaţi în drept.
Au solicitat Universităţii eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, solicitare rămasă, însă, fără rezultat.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin sentinţa nr. 6/CA/2012 – P.I. din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea reţinând, în esenţă următoarele:
Obiectul acţiunii formulată de reclamanţii M.V., C.M., C.R.D., L.R.L., B.D., O.O.M. îl constituie obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” Bucureşti, Centrul Teritorial Oradea - Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Oradea la eliberarea diplomelor de licenţă, conform examenului de licenţă susţinut şi promovat în condiţiile impuse de Universitatea „S.H.” în sesiunea iunie 2009.
Solicitarea reclamanţilor privind eliberarea diplomelor de licenţă în termen de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, potrivit art. 20 alin. (1) din Ordinul nr. 2287/2007, s-a apreciat că nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi, respectiv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa materială de soluţionare a Curţii de Apel.
Obligaţia de a face, solicitată a fi impusă în sarcina instituţiei pârâte, atrage, în lipsa prevederilor legale speciale, competenţa materială a judecătoriei, instanţă de drept comun în ceea ce priveşte soluţionarea proceselor în primă instanţă, conform dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Oradea, prin sentinţa nr. 6496 din 27 aprilie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Oradea, a reţinut că în speţă nu există un refuz al pârâtei de eliberare a diplomelor, ci o imposibilitate de eliberare a acestora determinată de refuzul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a-şi da acordul pentru tipărirea formularelor tipizate.
În opinia instanţei diploma de licenţă reprezintă un act administrativ care se emite în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (2), art. 120 alin. (2) şi art. 121 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, numai cu avizul M.E.C.T.S. impus şi de art. 7 din Ordinul pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior.
A concluzionat instanţa de fond că obiectul acţiunii îl constituie în realitate obligaţia de a emite un act administrativ ce intră în componenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ şi nu obligaţia de a face de competenţa instanţelor civile.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra conflictului negativ de competenţă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunţării prezentei decizii şi care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte, reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (I) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (II) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte Universitatea „S.H.” din Bucureşti, competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii M.V., C.M., C.R.D., L.R.L., B.D., O.O.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., Centrul Teritorial Oradea – Facultatea de Drept şi Administraţie Publică în favoarea Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4277/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
