ICCJ. Decizia nr. 4397/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4397/2012
Dosar nr. 86/2/2012
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 ianuarie 2012, reclamantul M.I.V. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând suspendarea executării Ordinului M.A.I. nr. II/4532 din 22 decembrie 2011, până la soluţionarea pe fond a litigiului.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, în raport de disp. art. 7 şi art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, reclamantul neefectuând procedura prealabilă înainte de a se adresa instanţei.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, pe motiv că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 14 din Legea 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 1615 din 6 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii.
A respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul M.I.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Ordinul M.A.I. nr. II/4532 din 22 decembrie 2011, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut” respectiv ofiţer specialist I, pentru neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, abatere disciplinară prev. de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/ 2002.
La data de 06 ianuarie 2012, reclamantul a formulat contestaţie împotriva acestui ordin, iar prin adresa nr. 227314 din 24 ianuarie 2012 i s-a adus la cunoştinţă că cererea a fost analizată prin prisma prevederilor legale în vigoare şi nivelului ierarhic al funcţiei deţinute în cadrul instituţiei de către şeful care a aplicat sancţiunea, rezultând că solicitarea poate fi adresată instanţei de contencios administrativ competente.
Curtea, a apreciat că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtă, având în vedere că la data de 06 ianuarie 2012, la care a fost formulată contestaţia împotriva ordinului, reclamantul a sesizat şi instanţa cu cererea de suspendare a executării ordinului.
Pe fondul cauzei, Curtea, a apreciat că este neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, Curtea, a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea referitoare la lipsa descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară, din simpla lecturare a ordinului de sancţionare constatându-se că au fost descrise cele 21 de fapte a căror săvârşire a determinat aplicarea sancţiunii, fiind indicate, totodată, şi normele încălcate de reclamant.
Cât priveşte disp. art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, invocate de reclamant ca temei al obligaţiei pârâtului de a descrie fapta ce constituie abatere disciplinară, Curtea, a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care reclamantul are calitatea de funcţionar public, iar raportul în care se află cu unitatea la care îşi desfăşoară activitatea este un raport de serviciu şi nu un raport de muncă izvorât dintr-un contract de muncă.
Reclamantul a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Călăraşi printr-un act administrativ şi nu în temeiul unui contract de muncă, iar ordinului de sancţionare contestat nu îi este aplicabilă reglementarea C. muncii.
Cel de-al doilea motiv invocat sub aspectul cazului bine justificat se referă la nerespectarea art. 14 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, reclamantul apreciind că nu au fost avute în vedere circumstanţele menţionate în acest articol.
Curtea, a constatat că pentru aplicarea sancţiunii au fost luate în considerare numărul mare al faptelor (21), gravitatea acestora, în raport de care nu se justifică aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, dar s-a ţinut cont şi de celelalte circumstanţe enumerate în cerere, din moment ce nu a fost stabilită cea mai gravă dintre sancţiunile disciplinare reglementate de Legea nr. 360/2002 şi Ordinul M.A.I. 400/2004.
Totodată, Curtea, a reţinut că nu se poate stabili cu ocazia soluţionării prezentei cereri dacă reclamantul a săvârşit sau nu, cu vinovăţie, faptele pentru care a fost sancţionat, dacă îi reveneau atribuţiile a căror încălcare a fost reţinută în sarcina sa, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a fondului cauzei.
Instanţa a constatat că la o examinare sumară a legalităţii ordinului contestat nu pot fi reţinute indicii că ar fi afectată prezumţia de legalitate a acestuia, cele mai multe dintre susţinerile reclamantului referindu-se la individualizarea sancţiunii, pe motiv că nu s-au avut în vedere, în scopul respectării principiului proporţionalităţii reglementat de art. 39 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, cauzele conjuncturale care au marcat perioada supusă controlului, enumerate în cererea de suspendare.
S-a reţinut, de asemenea că nu este îndeplinită nici condiţia privind iminenţa producerii unei pagube, având în vedere că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Or, diminuarea veniturilor salariale rezultată din pierderea sporurilor şi indemnizaţiilor de care beneficia în calitate de inspector şef al I.P.J. Călăraşi nu reprezintă o asemenea consecinţă, de natură să justifice suspendarea executării, existând posibilitatea recuperării diferenţelor salariale în ipoteza în care ordinul va fi anulat, nefiind un prejudiciu imposibil sau foarte greu de recuperat în situaţia în care nu se dispune suspendarea executării.
În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente şi prin prisma afectării actului de management, a tuturor activităţilor de conducere pe care le-a implementat şi care erau în derulare la data sancţionării s-a constatat că susţinerea nu este probată, nerezultând, din înscrisurile depuse la dosar că sancţionarea reclamantului a produs consecinţe negative asupra managementului realizat în inspectoratul de poliţie pe care îl conducea.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de suspendare a Ordinului M.A.I. nr. II/4532 din 22 decembrie 2011.
În motivele de recurs se arată că argumentele invocate în motivare nu sunt de natură să justifice soluţia instanţei de fond.
Astfel, cu privire la examinarea sumară a actului administrativ unilateral constând în Ordinul M.A.I. nr. II/4532 din 22 decembrie 2011 s-a apreciat că aceasta nu este în sarcina instanţei de fond învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ, analiza cererii pe fond urmând a fi făcută de către instanţa în faţa căreia s-a formulat acţiunea privitoare la anularea actului administrativ, iar în cauza de faţă, instanţa nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
Chiar şi o analiză sumară a actului relevă lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinară potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, situaţie suficientă a crea o prezumţie de nelegalitate a actului administrativ, contrar celor afirmate de către instanţa de fond.
S-a invocat şi faptul că punerea în executare a ordinului afectează în mod direct activitatea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, actul de management al tuturor activităţilor de conducere fiind serios afectat în această privinţă.
Consecinţa pe plan personal în cazul executării actului administrativ duce la scăderea drastică a drepturilor salariale iar recurentul arată că astfel s-ar afla în imposibilitatea acoperirii datoriilor lunare.
În acest fel este dovedită paguba iminentă.
Tot în motivele de recurs s-a arătat că destituirea recurentului-reclamant din funcţia de inspector şef a fost nelegală pentru că a fost dispusă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 70 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 referitoare la criteriile pentru individualizarea sancţiunii, iar instanţa de fond trebuia să procedeze la o evaluare comparativă a valorilor pozitive şi negative din activitatea reclamantului.
Au fost reluate aspectele legate de controlul efectuat de I.P.J. Călăraşi dar se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu a făcut o analiză riguroasă a tuturor probelor existente la dosarul cauzei şi nu au fost avute în vedere tocmai acele înscrisuri care dovedesc susţinerile reclamantului.
A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că s-a pronunţat, cu depăşirea atribuţiilor sale, în sensul proporţionalităţii sancţiunii aplicate, motivând acest aspect prin faptul că nu s-a aplicat cea mai grea dintre sancţiuni şi anume, destituirea din poliţie, deşi nu s-a făcut o analiză amănunţită asupra legalităţii ordinului.
Intimatul M.A.I. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate”.
Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:
- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;
- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;
- să se facă dovada existenţei „cazului bine justificat”;
- să se facă dovada „pagubei iminente”.
Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamantul a formulat contestaţie la 06 ianuarie 2012 împotriva Ordinului nr. II/4532/2011 emis de M.A.I.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În privinţa cazului bine justificat, recurentul a apreciat, pe de o parte, că analiza cererii pe fond trebuie făcută de către instanţa în faţa căreia s-a formulat acţiunea în anularea actului administrativ, iar, pe de altă parte, critică soluţia instanţei de fond pentru că a constatat proporţionalitatea unei sancţiuni disciplinare fără să cerceteze fondul cauzei.
Însă, în cadrul litigiilor având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ nu se procedează la o analiză a motivelor de nulitate a actului administrativ, ci se încearcă identificarea împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Pentru că reclamantul a apreciat că se circumscrie cazului bine justificat greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind criteriile ce sunt avute în vedere la individualizarea sancţiunilor, instanţa de fond a analizat aceste susţineri, iar în lipsa acestei analize se putea invoca nemotivarea hotărârii.
Fără a proceda la o analiză a motivelor de nelegalitate astfel cum acestea au fost invocate şi care va fi făcută de instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare, instanţa de recurs constată că nu au fost prezentate acele împrejurări care pot fi considerate „caz bine justificat” în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
„Paguba iminentă”, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 republicată, ca fiind prejudiciul material, previzibil şi viitor ce s-ar crea prin executarea actului administrativ.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză pentru că prin aplicarea sancţiunii disciplinare nu se poate susţine că este afectată activitatea I.P.J. Călăraşi deoarece, în condiţiile în care ordinul a fost contestat, există posibilitatea numirii unei alte persoane în funcţia de conducere.
În privinţa consecinţelor executării actului administrativ pe plan personal, nici acestea nu pot duce la concluzia îndeplinirii condiţiei „pagubei iminente” deoarece textul se referă la un prejudiciu care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul admiterii acţiunii în anulare a actului administrativ, recurentul-reclamant va putea primi şi sumele de bani ce i-au fost diminuate.
Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I.V. împotriva sentinţei nr. 1615 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4405/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
