ICCJ. Decizia nr. 4240/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4240/2012
Dosar nr. 683/36/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în cauză.
Reclamanta Asociaţia Naţională a Pescarilor de la Marea Neagră a chemat în judecată la data de 05 noiembrie 2009 pe pârâţii Guvernul României şi Consiliul local al Municipiului Constanţa şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor a-i atribui într-o formă legală, folosinţa gratuită, administrarea, închirierea ori concesiune, suprafaţa necesară în zona costieră, în scopul desfăşurării obiectului de activitate.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a constituit conform O.G. nr. 26/2000 şi nu deţine un teren unde să-şi desfăşoare activitatea, deşi funcţiona ca o mică pescărie încă din anii 1935 – 1940 aproape de intrarea în staţiune Mamaia, în prezent satul pescăresc fiind demolat de către autorităţile administrative locale.
Întrucât potrivit art. 49 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 autorităţile administraţiei publice sprijină persoanele juridice constituite în temeiul ordonanţei prin atribuirea unor terenuri în scopul ridicării unor construcţii necesare desfăşurării activităţii, reclamanta s-a adresat cu cereri pârâţilor, dar nu au primit nici un răspuns în termen legal.
Prin sentinţa civilă nr. 628/ CA din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat cauza spre soluţionare la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, reţinându-se în esenţă că obligaţia de a sprijini activitatea persoanelor juridice constituite în baza O.G. nr. 26/2000 revine autorităţilor publice locale iar faptul că reclamanta s-a adresat atât unei autorităţi locale cât şi uneia centrale nu este de natură să atragă competenţa Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel investit, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 111 din 21 ianuarie 2011 a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Constanţa ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă şi a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligându-l pe acesta la emiterea şi eliberarea actului administrativ de atribuire într-o formă legală, a unei suprafeţe de teren în zona costieră, în scopul desfăşurării obiectului de activitate.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că pârâtul Guvernul României, avându-se în vedere obiectul acţiunii principale, precum şi prevederile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002 şi ale art. 12, 14, 15 şi 17 din Legea nr. 213/1998 se legitimează procesual pasiv având calitatea de administrator al domeniului public aferent zonei costiere, zonă în care reclamanta a solicitat atribuirea în folosinţă a unei suprafeţe de teren în vederea desfăşurării obiectului său de activitate.
În raport de situaţia juridică a suprafeţelor de teren de ieşire la mare din perimetrul Municipiului Constanţa, s-a constatat că acesta nu deţine nici o astfel de suprafaţă, în condiţiile în care această zonă costieră aparţine domeniului public al statului, conform Legii nr. 213/1998 şi nu domeniului public al unităţilor administrative teritoriale.
S-a mai reţinut că Municipiul Constanţa nedeţinând în patrimoniul său suprafeţe costiere, pârâtul Consiliul Local Constanţa, ca autoritate publică locală nu are în administrare nici o suprafaţă de teren cu ieşire la mare şi deci acest pârât nu poate răspunde solicitărilor formulate de către reclamantă.
S-a mai constatat şi că răspunsul pârâtului aferent solicitării reclamantei îmbracă forma refuzului nejustificat de a soluţiona cererea, fiind întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Guvernul României, care prin decizia civilă nr. 387/ CA din 06 mai 2011 a fost admis, casată hotărârea recurată şi reţinută cauza pentru soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Constanţa, avându-se în vedere cu prioritate critica privind necompetenţa materială a Tribunalului Constanţa, în soluţionarea cauzei, care a fost întemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 290/ CA din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Naţională a Pescarilor de la Marea Neagră ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea, a reţinut în esenţă următoarele.
În cauză se solicită obligarea uneia dintre cele două pârâte, autoritatea publică locală, Consiliul Local Constanţa sau cea centrală, Guvernul României, la atribuirea, într-o formă legală – folosinţă gratuită, administrare, închiriere ori concesiune, a unei suprafeţe de teren necesară în zonă costieră, în scopul desfăşurării obiectului de activitate.
Din dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 rezultă în primul rând, că este evident că, în aplicarea dispoziţiilor art. 49 din O.G. nr. 26/2000, temeiul legal indicat de către reclamantă în susţinerea acţiunii, sarcina atribuirii către asociaţii şi fundaţii a unor terenuri în scopul ridicării de construcţii necesare desfăşurării activităţilor a fost stabilită în competenţa exclusivă a „autorităţilor administraţiei publice locale”.
În al doilea rând, a mai reţinut instanţa că dispoziţiile reglementează nu obligativitatea de a se acorda aceste terenuri, ci „atribuirea, în funcţie de posibilităţi”, ceea ce semnifică doar instituirea unui drept virtual în situaţia îndeplinirii şi a altor condiţii, acesta nefiind unul absolut, ci unul condiţionat, în funcţie de posibilităţile administraţiei publice locale.
De asemenea, s-a mai reţinut că potrivit art. 108 din Constituţie şi Legea nr. 90/2001, Guvernul poate emite hotărâri şi ordonanţe, nefiind prevăzută posibilitatea încheierii contractelor de concesiune sau de închiriere, iar art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 prevede că numai darea în administrare a bunurilor din domeniul public către regiile autonome, prefecturii, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local se realizează prin hotărâre a Guvernului, în acest litigiu, parte în proces fiind Statul potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002.
Din dispoziţiile legale prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002, rezultă că pârâţii nu pot fi obligaţi la atribuirea în folosinţă gratuită, administrare, închiriere, ori concesiune, a unei suprafeţe necesare în zona costieră, în scopul desfăşurării obiectului de activitate, către reclamantă.
3. Recursul reclamantei.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a declarat recurs Asociaţia Naţională a Pescarilor de la Marea Neagră, fără a indica motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea pentru nelegalitate, în principal pentru greşita interpretare a dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile care au ca scop exercitarea dreptului la libera asociere, promovarea valorilor civile, ale democraţiei şi statului de drept, realizarea unui interes general, local, sau de grup, facilitatea accesului asociaţiilor şi fundaţiilor la resurse private şi publice.
Apreciază că răspunsurile date de autorităţile chemate în cauză este un refuz nejustificat, golind de conţinut textul din O.G. nr. 26/2000 prin care în calitate de asociaţie de pescari recurenta trebuie sprijinită în desfăşurarea activităţii prin facilitarea accesului la resursele private şi publice inclusiv prin atribuirea într-o formă legală şi în funcţie de posibilităţi, a unei suprafeţe de teren în zona costieră.
Recurenta arată că a primit un răspuns negativ la reclamaţia administrativă, fără a se arăta în concret care e motivul refuzului şi de ce nu ar exista posibilitatea de rezolvare a solicitării adresate, deşi în situaţia în care nu ar avea acces la folosirea unei suprafeţe de teren în zona costieră asociaţia ar fi în imposibilitate să-şi desfăşoare activitatea pentru care a fost autorizată ca asociaţie de pescari la Marea Neagră.
4. Apărarea intimatului Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Intimatul, Consiliul local al Municipiului Constanţa nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc. civ., însă prin concluziile scrise depuse la 11 octombrie 2012 a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivând în esenţă că nu are obligaţia de a atribui teren în zona costieră, pe malul apei unde reclamanta ar dori amplasarea unei pescării, zonă care se află în administrarea A.B.A.D.L., situaţie în care nu aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de natură a vătăma drepturile acesteia în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Acţiunea în contencios administrativ are ca obiect obligarea Guvernului României şi Consiliului Municipal Constanţa la atribuirea într-o formă legală a unei suprafeţe de teren necesare desfăşurării obiectului său de activitate, de pescărie, recurenta-reclamantă fiind înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Cererea a fost formulată în temeiul art. 49 din O.G. nr. 26/200 în care se prevede că „Autorităţile administraţiei publice locale vor sprijini persanele juridice constituite în temeiul prezentei ordonanţe prin:
- punerea la dispoziţia acestora, în funcţie de posibilităţi, a unor spaţii pentru sedii, în condiţiile legii;
- atribuirea, în funcţie de posibilităţi, a unor terenuri în scopul ridicării de construcţii necesare desfăşurării activităţii lor.
Autorităţile administraţiei publice locale întocmesc liste de prioritate pentru atribuirea imobilelor prevăzute la alin. (1) Listele de prioritate se realizează pe baza unor proceduri de evaluare cuprinzând în mod explicit criteriile folosite. Autorităţile au obligaţia de a face publice aceste proceduri înainte de utilizarea lor”.
Totodată art. 2 lit. a), b), c), d) din ordonanţă reglementează drept scop al asociaţiilor şi fundaţiilor exercitarea dreptului la libera asociere. facilitatea accesului asociaţiilor şi fundaţiilor la resurse private şi publice.
Este de observat faptul că, potrivit actelor constitutive ale asociaţiei, obiectivele şi scopul acestei asocieri vizează în principal activităţile de pescuit sportiv şi agrement.
Prin dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/202, modificată şi completată, legiuitorul a stabilit că „stabilirea regimului de folosire a zonei costiere este un drept exclusiv al Guvernului şi e exercită prin autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, care va elabora norme şi metodologii specifice”.
Potrivit acestor prevederi normative, acest drept privind stabilirea regimului de folosire a zonei costiere nu se exercită direct de Guvern, ci prin autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor, căreia i se acordă prin lege un mandat de reprezentare a Executivului, tocmai în considerarea atribuţiilor şi competenţelor sale specifice.
Aşa cum arată intimatul-pârât Consiliul Local Constanţa, zona costieră nu este în administrarea Consiliului Local Constanţa, ci în administrarea A.B.A.D.L. căreia de altfel reclamanta i-a adresat cererea înregistrată sub nr. 13467 din 16 iulie 2009 depusă la fila 27 din dosarul înregistrat la Tribunalul Constanţa, însă această instituţie nu a fost chemată în judecată, ca în raport de răspunsul formulat să se aprecieze dacă ne aflăm în prezenţa unui refuz de soluţionare a cererii potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constând în exprimarea explicită cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Cererea a cărei nerezolvare se invocă trebuie însă circumstanţiată unui raport juridic administrativ care să privească un drept sau un interes legitim al reclamantei, iar în cauză deşi în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 recurenta – reclamantă poate invoca un drept vătămat ca urmare a nerezolvării solicitării sale în scopul realizării obiectivului său de activitate, acest demers trebuia valorificat în raport cu Administraţia Naţională Apele Române care are în administrare plaja şi faleza litoralului Mării Negre.
II. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia Naţională a Pescarilor de la Marea Neagră împotriva sentinţei nr. 290/ CA din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4249/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
