ICCJ. Decizia nr. 4277/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4277/2012
Dosar nr. 1947/113/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 1947/113/2011, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Movila Miresii, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI/110 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Conturi a României precum şi împotriva Deciziei nr. 40 din 3 decembrie 2010 emisă de către Camera de Conturi a Judeţului Brăila solicitând anularea Încheierii nr. VI/110 din 22 martie 2011, anularea Punctelor 20, 21, 23, 24 din Decizia nr. 40 din 3 decembrie 2010 cu consecinţa înlăturării măsurilor dispuse la punctele menţionate din Decizie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a controlului anual de execuţie al bugetului instituţiei efectuat de Curtea de Conturi prin Camera de Conturi Judeţeană Brăila, a fost întocmit procesul verbal de constatare nr. 3828 din 15 octombrie 2010 fără a se lua în considerare argumentele sale prezentate în nota de relaţii.
Urmare a procesului verbal, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 40 din 03 decembrie 2010 care, la punctele contestate stabileşte ca Unitatea Administrativ Teritorială Movila Miresii să procedeze la dispunerea de măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, ca urmare a efectuării de plăţi nelegale reprezentând sporuri salariale acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual, fără temei legal şi contribuţiile aferente angajatorului.
Reclamanta a precizat că împotriva Deciziei menţionate a formulat contestaţie în temeiul art. 92 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 04 februarie 2009, care a fost respinsă de pârâtă prin Încheierea nr. VI/110 din 22 martie 2011.
În opinia reclamantei, actul contestat este nelegal şi netemeinic întrucât dispoziţiile tuturor actelor normative invocate de pârâtă au fost respectate la încheierea acordurilor/contractelor de muncă şi nu se impune recuperarea sumelor reprezentând drepturi băneşti acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Curtea de Conturi a României, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila, pentru soluţionarea prezentei cereri în baza art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010.
La termenul din data de 14 noiembrie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila invocata de pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinare.
Prin sentinţa nr. 2785/2011 a Tribunalului Brăila, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Tribunalul Brăila, a reţinut că, în cauză, obiectul cererii introductive îl reprezintă, contestaţie împotriva Încheierii nr. VI/110 din 22 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităţilor administrativ teritoriale.
Conform art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 „Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ”.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 148 din 26 martie 2012 a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Galaţi, a reţinut, în esenţă, următoarele.
Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că actul administrativ a cărui anulare formează obiectul litigiului şi care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este Decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este autoritate publică locală şi faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Tribunalului Galaţi.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
După cum rezultă din lucrările dosarului, Înalta Curte, reţine următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de apel, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Movila Miresii în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4275/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4375/2012. Contencios → |
---|