ICCJ. Decizia nr. 4249/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4249/2012
Dosar nr. 1518/44/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, sub nr. 1518/44/2011, reclamantul S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
- Suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Dispoziţia I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 de sancţionare disciplinară cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 20% pe o perioadă de 3 luni”,
- Anularea în tot a actului administrativ reprezentat de Dispoziţia I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011,
- Anularea în tot a actului administrativ reprezentat de Dispoziţia I.G.P.R. nr. 2580 din 1 iulie 2011 prin care s-a declanşat cercetarea disciplinară faţă de reclamant.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că Dispoziţia I.G.P.R. nr. 4699/2011 a fost emisă cu încălcarea competenţei materiale, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea 554/2004 pentru suspendarea acestui act administrativ.
A mai arătat reclamantul că actul administrativ de sancţionare disciplinară nu a fost avizat de legalitate de Direcţia Juridică din cadrul M.A.I., iar diminuarea cu 2% a salariului este de natură a-i produce prejudicii patrimoniale, impunându-se suspendarea acestuia.
Reclamantul a invocat nelegalitatea Dispoziţiei nr. 2580/2011 conf. art. 4 din Legea nr. 554/2004, deoarece în acest act prin care se pune în mişcare acţiunea disciplinară nu este descrisă nici o faptă disciplinară pe care ar fi săvârşit-o nefiind prevăzut nici un text de lege care să incrimineze faptele reţinute în sarcina sa, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul I.G.P.R. Bucureşti, prin reprezentanţii săi legali, a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 1642 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Galaţi, s-a admis în parte acţiunea reclamantului, fiind obligată pârâta să emită acestuia o decizie de suspendare a raporturilor de serviciu pe o perioadă determinată, astfel că sancţiunea de diminuare a drepturilor pe o perioadă de 3 luni nu mai poate fi aplicată.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 32 din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.D. şi a dispus anularea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 şi a Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2580 din 1 iulie 2011, a dispus suspendarea executării Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi a respins excepţia invocată ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea, a reţinut că acţiunea este fondată pentru următoarele considerentele.
În vederea stabilirii existenţei/inexistenţei abaterilor disciplinare sesizate prin raportul Corpului de Control al ministrului administraţiei şi internelor nr. S/255104 din 26 mai 2011, în baza Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2580 din 1 iulie 2011, ofiţeri din cadrul I.G.P.R. au efectuat cercetarea prealabilă a aspectelor de fapt reţinute în sarcina reclamantului, materializată prin raportul de cercetare prealabilă nr. S/81684 din 29 septembrie 2011.
În baza acestui raport, prin Dispoziţia nr. I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011, conducerea I.G.P.R. a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 20% pe o perioadă de 3 luni”.
Împotriva acestei dispoziţii reclamantul a formulat contestaţie, însă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor contestaţia acestuia a fost respinsă.
Analizând excepţia de nelegalitate a dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2580 din 1 iulie 2011, Curtea, a reţinut că în conţinutul acestui act administrativ, ce dă naştere raporturilor juridice jurisdicţional-administrative respectiv de punere în mişcare a acţiunii disciplinare faţă de reclamant, nu este descrisă nici o faptă disciplinară de care reclamantul ar fi acuzat că ar fi comis-o şi nici nu este prevăzut vreun text de lege care ar incrimina fapta/faptele disciplinare de care este acuzat.
În lipsa acestor elemente, s-a constatat limitarea dreptului la apărare, neştiind care sunt abaterile disciplinare ce i se impută, necunoscând substanţialitatea faptelor imputate şi nici temeiurile de drept care le-ar statua.
Astfel a reţinut instanţa că reclamantul nu a putut să-şi facă o apărare în raport cu materialitatea faptelor imputate dar nici în raport cu aspectele juridice ale acuzaţiilor disciplinare.
Prin dispoziţia I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 s-a reţinut că reclamantul a încălcat cu vinovăţie prevederile art. 7 pct. 9 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 1111/2005 privind activitatea de asistenţă juridică din M.A.I., şi implicit atribuţiile din fişa postului, constând în faptul că nu a formulat întâmpinare în dosarul nr. 947/121/2010 al Tribunalului Galaţi, nici la fond, dar nici în calea de atac, ceea ce a condus la admiterea recursului reclamantului şi obligarea I.P.J. Galaţi la eliberarea permisului de deţinere şi folosinţă a armei de vânătoare precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la această faptă a apreciat instanţa că în Dispoziţia nr. 4699/2010 nu se face nici o menţiune cu privire la apărările reclamantului şi motivul înlăturării acestora, în vederea exercitării controlului judiciar cu privire la măsurile dispuse.
Pe de altă parte, a apreciat Curtea, că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia nedepunerea întâmpinării „a condus la admiterea recursului”, hotărârile judecătoreşti pronunţându-se în temeiul legii şi nu în baza întâmpinărilor depuse.
Din înscrisurile depuse la dosar a reţinut Curtea, că nu rezultă încălcarea cu vinovăţie a prevederilor art. 7 pct. 9 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 1111/2005 şi a atribuţiilor din fişa postului, reclamantul exercitându-şi atribuţiile corespunzător fişei postului.
Curtea, a apreciat că excepţia lipsei de interes invocată este nefondată, suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului fiind dispusă pe o perioadă determinată, fiind evident că ulterior expirării acestei perioade pârâtul poate pune în executare sancţiunea.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a declarat recurs Inspectoratul General al Poliţiei Române, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, corespunzătoare cererii de suspendare a executării Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei precum şi cu privire la fondul cauzei, ce vizează legalitatea dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 de sancţionare disciplinară cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită pe o perioadă de 3 luni”; anularea Dispoziţiei I.G.P.R nr. 2580 din 01 iulie 2011 prin care a fost numit ofiţerul desemnat a efectua cercetarea prealabilă a reclamantului, după cum urmează:
3.1. Nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Arată că prima instanţă a analizat cazul bine justificat prin prisma fondului cauzei, iar cu privire la prevenirea unei pagube iminente nu s-a pronunţat în niciun fel.
Cu privire la condiţia pagubei iminente intimatul - reclamant doar menţionează faptul că sancţiunea disciplinară aplicată îi cauzează o pagubă patrimonială, fără a arăta însă şi în ce măsură diminuarea drepturilor sale salariale i-ar aduce un prejudiciu grav, imposibil de reparat şi mai mult, această afirmaţie se află în totală contradicţie cu solicitarea intimatului - reclamant ce a făcut obiectul dosarului nr. 9238/121/2010, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, respectiv de suspendare a raporturilor sale de serviciu pe o perioadă determinată.
3.2. Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Decizia nr. 2580/2011 este nelegală deoarece în conţinutul său nu este descrisă nici o faptă disciplinară şi nici textul de lege ce ar incrimina faptele de care este acuzat reclamantul.
Sub acest aspect recurentul susţine că această dispoziţie nu reprezintă un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, fiind emisă în temeiul art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi a art. 20 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ambele cu modificările şi completările ulterioare.
Pe parcursul cercetării disciplinare intimatul - reclamant a solicitat administrarea de probe în apărarea sa, a fost asistat de persoana aleasă din cadrul Corpului Naţional al Poliţiştilor, i-au fost respectate toate drepturile prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, aşa cum rezultă din conţinutul raportului de cercetare disciplinară, astfel că susţinerile acestuia cu privire la încălcarea dreptului său la apărare sunt neîntemeiate.
3.3. Dispoziţia I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 este temeinică şi legală, având la bază materialul probatoriu administrat cu ocazia cercetării disciplinare a intimatului-reclamant, care a refuzat să uzeze de prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. Singura cerere formulată de acesta s-a materializat în raportul nr. 376297 din 07 septembrie 2011 prin care solicită probe, refuzând însă să le cunoască pe cele deja administrate de ofiţerul desemnat cu cercetarea prealabilă.
4. Apărările intimatului-reclamant.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. însă a depus la dosar concluzii scrise în care a invocat excepţia netimbrării recursului şi a susţinut pe fond prezumţia sa de nevinovăţie, precum şi motivele de nelegalitate ale actelor atacate.
5. Procedura derulată în recurs.
În recurs s-au depus în copie, certificate conform cu originalul, înscrisurile care a stat la baza emiterii Dispoziţiei inspectorului general al Poliţiei Române nr. 4699 din 10 octombrie 2011 prin care intimatul reclamant a fost sancţionat disciplinar, iar prin adresa nr. 244774/C-PG din 25 iunie 2012 a fost depus înscrisul clasificat secret de serviciu reprezentat de Raportul de cercetare prealabilă nr. S/75215/R-L.MG din 19 septembrie 2011
Înalta Curte constată că prezentul litigiu este scutit de plata taxei de timbru, astfel că excepţia netimbrării este nefondată.
Astfel litigiilor având ca obiect aplicarea sancţiunilor disciplinare li se aplică dispoziţiile15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru.
Reţinând că raporturile de funcţie sunt echivalente cu raporturile de muncă, o soluţie contrară în privinţa aplicării scutirii de taxă judiciară de timbru ar avea ca obiect discriminarea funcţionarilor publici în raport cu ceilalţi salariaţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent a dispoziţiilor egale incidente, raportat la materialul probatoriu administrat în cauză, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamat S.D. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 de sancţionare disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită pe o perioadă de „3 luni”; anularea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2580 din 01 iulie 2011 prin care a fost numit ofiţerul desemnat a efectua cercetarea prealabilă a reclamantului, precum şi suspendarea executării Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prima instanţă, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. I.2 din decizie a considerat că cele două dispoziţii emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt neegale şi că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Această concluzie nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru următoarele considerente.
Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 2580 din iulie 2011 depusă în recurs la fila 26 este emisă în temeiul art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 20 din Ordinul Ministrului nr. 400 din 29 octombrie 2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor, ambele cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. S/255104 din 26 mai 2011, aprobat de conducerea M.A.I.
În scopul stabilirii existenţei/inexistenţei abaterilor disciplinare cu privire la aspectele sesizate cât şi a cauzelor şi împrejurărilor concrete în care acestea s-a produs, a fost desemnat în acest scop ofiţerul care să efectueze cercetarea prealabilă.
Aşa cum în mod corect punctează recurentul I.G.P.R. această dispoziţie nu este un act administrativ întrucât nu naşte, modifică sau stinge raporturi juridice între intimatul - reclamant şi instituţia recurentă în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 respectiv art. 2 alin. (1) lit. c).
Susţinerile din recurs ale intimatului – reclamant că decizia respectivă este un act administrativ, ce dă naştere raporturilor juridice jurisdicţional administrative, fiind pusă în mişcare acţiunea disciplinară faţă de aceasta şi în consecinţă trebuie să impună descrierea abaterilor disciplinare în fapt şi în drept, nu pot fi primite.
Dispoziţia nr. 2580 din 01 iulie 2011 prin care a fost desemnată persoana care să efectueze cercetarea prealabilă pentru a se stabili existenţa/inexistenţa abaterilor disciplinare sesizate prin Raportul Corpului de Control al ministrului administraţiei şi internelor nr. S/255104 din 26 mai 2011 cu principalele constatări şi concluzii rezultate în urma controlului de fond efectuat la l.P.J. Galaţi, nu este un act administrativ ci vizează o operaţiune administrativă, care în speţă s-a finalizat cu emiterea Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4699 din 10 octombrie 2011 prin care conducerea I.G.P.R. a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 20% pe o perioadă de „3 luni” care reprezintă actul administrativ atacat cu condiţiile legii contenciosului administrativ.
În aceste condiţii nu se putea reţine nelegalitatea acestei dispoziţii pentru lipsa descrierii abaterilor disciplinare pe care le-a săvârşit intimatul – reclamant, întrucât existenţa/inexistenţa abaterilor disciplinare nu se poate stabili decât după finalizarea cercetării disciplinare, iar în cea ce priveşte natura juridică a acesteia, Înalta Curte reţine că nu este un act administrativ, ci o operaţiune administrativă atacată odată cu dispoziţia de sancţionare.
De altfel, în cauză nu rezultă ca pe parcursul cercetării disciplinare, intimatului-reclamant i s-a încălcat dreptul la apărare şi nu a putut lua la cunoştinţă de abaterile disciplinare care i s-au imputat. Dimpotrivă aceasta nu a uzat de prevederile art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 şi de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, iar cererea formulată de acesta s-a materializat în raportul nr. 376297 din 07 septembrie 2011 prin care solicită probe, refuzând însă să le cunoască pe cele deja administrate de ofiţerul desemnat cu cercetarea prealabilă.
În fine nu există nici o bază pentru a se reţine că i s-ar fi încălcat prezumţia de nevinovăţie până la momentul stabilirii sancţiunii disciplinare, reclamantul nefurnizând niciun element care să contureze o atare neregularitate.
Înalta Curte, constată că nu poate fi exclusă vinovăţia intimatului întrucât, pe de o parte acesta nu a exercitat căile procedurale necesare pentru exercitarea şi apărarea intereselor instituţiei aşa cum se prevede în art. 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi funcţionarea profesiei de consilier juridic „Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public. în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”, şi pe de altă parte, nu poate invoca un interes al instituţiei în formularea unor căi de atac, în dosarul penal nr. 4683/121/2007.
În raport de considerentele expuse, se reţine că, într-adevăr recurentul a probat existenţa abaterilor disciplinare reţinute în sarcina intimatului pentru care acesta a fost sancţionat conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare.
La individualizarea sancţiunii disciplinare au fost avute în vedere prevederile art. 59 alin. (8) din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 14 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, respectiv caracterul şi gravitatea faptei comise, împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, cauzele şi consecinţele acesteia, gradul de vinovăţie şi preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
În raport de criteriile legale de individualizare a sancţiunii, Înalta curte, apreciază că sancţiunea aplicată intimatului – reclamant este proporţională în raport cu abaterile reţinute în sarcina sa având în vedere împrejurările în care acesta nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reţinute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă.
În raport de soluţia preconizată de respingere a cererii vizând anularea actelor de sancţionare disciplinară, nu se mai impune analizarea condiţiilor prevăzute cumulative de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
De altfel, executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă cu consecinţe directe asupra intimatului-reclamant, diminuarea veniturilor fiind o consecinţă a aplicării prevederilor normative prin Dispoziţiile I.G.P.R. contestate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de I.G.P.R. şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamantul S.D., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 32 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul S.D. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4240/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4264/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
