ICCJ. Decizia nr. 4375/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4375/2012
Dosar nr. 848/54/2011
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă.
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC C. SA - societate în faliment, reprezentată de lichidatorii judiciari Cabinet individual de insolvenţă P.E., SC Y.C. SPRL, SC V.C. SPRL şi Cabinetul individual de insolvenţă G.V. au formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 224 din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare Marilor Contribuabili şi Deciziei nr. 285 din 15 octombrie 2010, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anulare a ambelor decizii şi exonerarea sa de plata obligaţiilor suplimentare în cuantum de 907.851 lei, din care 740.296 lei reprezentând TVA şi 167.555 lei reprezentând majorări de întârziere, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 224 din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), s-a stabilit în sarcina sa obligativitatea de a achita suma de 740.296 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar pentru perioada 01 iunie 2008 – 31 iulie 2009, şi suma de 167.555 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 22 decembrie 2008 – 18 septembrie 2009.
A precizat că organele de control au reţinut că, deşi au fost înregistrate în contabilitatea firmei două facturi fiscale întocmite de executorii judecătoreşti, nu s-a calculat TVA aferent acestor facturi, fără însă a se avea în vedere şi apărările formulate de către contestatoare referitoare la faptul că facturile nu au fost emise de ea şi că potrivit C. proc. fisc. avea obligaţia să le evidenţieze în contabilitate aşa cum au fost emise de către executorii judecătoreşti, respectiv fără TVA, nu au încasat TVA aferent acestor facturi şi pe cale de consecinţă nu avea obligativitatea de a calcula şi vira TVA, în condiţiile în care în mod corect organele de executare au apreciat că operaţiunea este scutită de TVA, în conformitate cu prevederile art. 141 alin (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
De asemenea, s-a mai arătat că deşi a formulat contestaţie împotriva acestei decizii de impunere, prin Decizia nr. 285 din 15 octombrie 2010 aceasta a fost respinsă cu motivarea că operaţiunile care au făcut obiectul vânzării la licitaţie prin executorii bancari sau fiscali se încadrează în excepţia de la prevederile art. 142 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 deoarece conform rapoartelor de expertiză valoarea terenului este mai mare decât valoarea construcţiilor şi astfel construcţia urmează regimul terenului, iar vânzările de terenuri construibile nu sunt scutite de TVA.
S-a precizat că ambele decizii au fost emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale în materie, respectiv în cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri, conform art. 58 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. În acest sens, s-a mai arătat că faţă de modul de emitere al facturilor de executare silită, s-au conformat obligaţiilor din C. fisc. şi normelor de aplicare şi le-au evidenţiat în contabilitate, fără însă a menţiona TVA, obligaţia fiind de a înregistra factura de executare aşa cum a fost ea emisă de persoanele abilitate, în condiţiile în care, chiar dacă facturile au fost emise cu TVA, obligaţia de a o colecta şi a fi virată la bugetul de stat revenea tot executorilor.
b) Întâmpinarea formulată în cauză.
La data de 20 mai 2011 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei deoarece ambele decizii contestate sunt emise în concordanţă cu prevederile legale în materie de TVA la data emiterii facturilor, societatea – contestatoare fiind plătitoare de TVA prin raportare la specificul operaţiunilor derulate.
c) Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 511/2011 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA, prin lichidatori judiciari Cabinet Individual de Insolvenţă P.E., SC Y.C. SPRL, SC V.C. SPRL şi Cabinet Individual de Insolvenţă G.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 27103 din 30 septembrie 2009, finalizat cu emiterea deciziei de impunere nr. 224 din 30 septembrie 2009, în urma controlului efectuat la societatea contestatoare, s-a stabilit în sarcina acesteia obligativitatea de plată a sumelor de 740.296 lei – reprezentând TVA şi 167.555 lei – reprezentând majorări de întârziere aferente acestei sume, ele rezultând din două operaţiuni aferente a două facturi, una emisă de un executor judecătoresc în cadrul procedurii urmării silite imobiliare de drept comun, iar cealaltă în cadrul procedurii silite de urmărire imobiliară în conformitate cu codul de procedură fiscală.
Prima instanţă a apreciat că facturile trebuiau înregistrate în contabilitate şi erau generatoare de TVA.
Astfel, cu ocazia controlului, organele fiscale au stabilit că în luna decembrie 2008, contestatoarea a înregistrat în evidenţa contabilă factura fiscală de executare silită din 12 decembrie 2008 întocmită de executorul judecătoresc M.P., vânzătorul debitor fiind SC C. SA, iar cumpărătorul adjudecatar SC R.C. SRL, în valoare de 3.747.615 lei, obiectul tranzacţiei fiind reprezentat de un imobil constând în clădire – birou construită pe un teren în suprafaţă de 31.370 mp, împrejmuit cu gard de beton cu porţi metalice, având înscrisă menţiunea, „scutit de TVA”.
S-a arătat că operaţiunea menţionată în cuprinsul facturii fiscale, nu este scutită de plata TVA întrucât se regăseşte în excepţia prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care prevede că nu sunt scutite de plata TVA operaţiunile referitoare la livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, prin teren construibil înţelegându-se orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, potrivit legislaţiei în vigoare.
În ceea ce priveşte terenul care a făcut obiectul facturii fiscale, observându-se inclusiv actele de evidenţă contabilă ale contestatoarei, s-a constatat că acesta este în suprafaţă de 31.370 mp şi face parte dintr-o suprafaţă de 48.411 mp, ce a rezultat, la rândul ei, din divizarea unui imobil iniţial de 473.804 mp şi construcţiile aferente, astfel că nu se poate spune că reprezintă o proprietate indivizibilă, în sensul art. 37 alin. (1) din Normele metodologice se aplicare a Legii nr. 571/2003, atâta vreme cât au avut loc divizări succesive.
Coroborându-se aceste aspecte cu faptul că pe terenul în cauză nu se află doar o singură construcţie în suprafaţă de circa 262 mp, ci şi o construcţie de peste 1.000 mp, ambele casate şi scăzute în gestiunea contestatoarei, rezultă că terenul este construibil, în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. şi pentru care trebuie plătit TVA aferent de către această societate.
Referitor la cea de-a doua factură de executare silită, aceasta a fost emisă de către A.F.P. Drobeta-Turnu Severin şi a fost menţionată în contabilitatea contestatoarei, obiectul ei reprezentându-l terenul în suprafaţă de 17.041 mp, a apreciat că şi în acest caz sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale la care s-a făcut trimitere cu ocazia examinării primei operaţiuni juridice, fiind vorba tot de un teren construibil purtător de TVA. Suplimentar faţă de argumentele expuse în prima situaţie, în acest al doilea caz există şi un certificat de urbanism care nu face decât să confirme regimul juridic aplicabil acestui tip de imobil, contestatoarea neproducând nici o probă la dosar care să infirme acest regim juridic.
2. Cererea de recurs.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs societatea reclamantă, prin reprezentanţii săi legali.
a) Motivele de recurs.
În motivele de recurs recurenta-reclamantă a susţinut că facturile au fost emise de executorul judecătoresc şi fiscal, că în contabilitate s-au înregistrat facturile aşa cum le-a întocmit executorul judecătoresc, fără a putea genera TVA.
S-a precizat de asemenea că executorul judecătoresc nu a încasat şi TVA, că obligaţia de plată aparţine executorului judecătoresc şi celui fiscal.
b) Analiza motivelor de recurs.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 27103 din 30 septembrie 2009, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina reclamantei, cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, plata sumei de 740.296 lei reprezentând TVA şi 167.555 lei majorări de întârziere, pentru bunurile care au format obiectul facturilor, reţinându-se că vânzările sunt supuse taxei pe valoarea adăugată, nefiind scutite de TVA.
Reclamanta a susţinut în mod constant că facturile care au generat obligaţia de plată a TVA au fost emise de executori fără TVA sau cu menţiunea scutit de TVA, că nu s-a încasat TVA în plus faţă de preţul de vânzare.
Prima instanţă a soluţionat cauza considerând că reclamanta a contestat obligaţia de plată a TVA prin aprecierea intervenirii unor cauze de scutire de plată a TVA.
Or, aşa cum s-a arătat, reclamanta a arătat că obligaţia de plată revenea executorului judecătoresc sau fiscal, în cuprinsul acţiunii detaliindu-se procedura reglementată de art. 58 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.
În raport de apărarea constantă formulată de reclamantă trebuia ca prima instanţă să solicite a se depune la dosarul cauzei facturile care au condus la stabilirea TVA suplimentar, precum şi anunţul publicitar pentru vânzarea silită, pentru a se verifica dacă preţul de vânzare includea sau nu TVA.
În aceste circumstanţe, în lipsa facturilor nu se pot verifica efectiv motivele de recurs, starea de fapt fiind insuficient lămurită în raport de obiectul cauzei, situaţie în care, în baza art. 314 C. proc. civ. se va casa sentinţei primei instanţei cu trimitere pentru rejudecare.
În rejudecare, se vor solicita facturile care au determinat constituirea debitului şi în raport de conţinutul acestora se va stabili, cu luarea în considerare a pct. 58 din Titlul VI din H.G. nr. 44/2004, text în vigoare la data efectuării vânzării, respectiv lunile decembrie 2008 şi aprilie 2009, dacă TVA de plată este obligaţia societăţii.
De asemenea, se poate verifica anunţul de vânzare din care urmează a stabili dacă TVA era inclus în preţul vânzării.
c) Soluţia instanţei de recurs.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C. SA, prin lichidatori judiciari Cabinet Individual de Insolvenţă P.E., SC Y.C. SPRL, SC V.C. SPRL şi Cabinet Individual de Insolvenţă G.V., împotriva sentinţei nr. 511/2011 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4277/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4397/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
