ICCJ. Decizia nr. 4291/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4291/2012
Dosar nr. 11675/2/2010
Şedinţa de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, B.A.M.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea acestuia la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri pentru suma care se va stabili, precum şi, în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, obligarea la plata sumei de 200 RON/zi de întârziere, începând cu a 31-a zi de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei şi până la îndeplinirea integrală a obligaţiei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Notificarea nr. 1819 din 13 noiembrie 2001 înregistrata la Prefectura Municipiului Iaşi cu nr. 22171 din 26 noiembrie 2001 şi Notificarea nr. 763N din 10 august 2001 înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi comunicată prin acelaşi executor judecătoresc, a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 2.000 mp teren intravilan şi despăgubiri pentru cele 5 construcţii situate pe acesta, demolate de către regimul comunist, respectiv: 3 clădiri mari - fostele Licee "MK" şi 2 clădiri anexe, toate situate în municipiului Iaşi, pe fostele străzi CAR şi H.
Reclamanta a mai arătat că deşi au trecut aproape 5 ani de la comunicarea întregii documentaţii, pârâta nu a întreprins niciun demers în sensul arătat, tergiversând în mod nepermis soluţionarea cererii sale, lăsând astfel fără conţinut prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care arată că soluţionarea tuturor cererilor într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, aceasta trebuind să constituie o garanţie a părţii implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfăşurare a acestuia: faza procedurii prealabile sau faza contencioasă.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, arătând că în speţă nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, deoarece evaluatorul R. urmează a evalua imobilul notificat de reclamantă.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 5895 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta B.A.M.C., în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi a obligat pârâta să emită decizia care să conţină titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei pentru suma de 13.670.500 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 200 RON pe zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 647 din 22 martie 2006 emisă de către Primarul Municipiului Iaşi în baza Raportului nr. 4374 din 2 martie 2006 întocmit de către Comisia de analizare a notificărilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Iaşi, dosarul a fost soluţionat, sens în care s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 2.000 mp teren şi pentru construcţiile demolate.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că au trecut aproape 5 ani de la comunicarea întregii documentaţii, iar pârâta nu a întreprins niciun demers în sensul arătat, tergiversând în mod nepermis soluţionarea cererii reclamantei, lăsând astfel fără conţinut prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi aducând o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei starului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, judecătorul fondului a apreciat că se impune obligarea pârâtei să emită decizia care să conţină titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei pentru suma de 13.670.500 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 200 RON pe zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât reia toate apărările expuse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei şi susţine că în cauză nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, având în vedere că în dosarul reclamantei a fost desemnat un evaluator, neputându-se vorbi astfel nici de un refuz nejustificat.
Recurentul-pârât, critica sentinţa şi sub aspectul greşitei sale obligări la plata daunelor cominatorii, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, în lipsa refuzului nejustificat al comisiei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele şi pentru condiţiile expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Necontestat, intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri conform Dispoziţia nr. 647 din 22 martie 2006 emisa de către Primarul Municipiului Iaşi.
Susţinerile recurentei CCSD referitoare la faptul că în cauză nu ar fi fost încălcat termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, sunt nefondate avându-se în vedere particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantei cuprinzând Dispoziţia nr. 647 din 22 martie 2006 emisa de către Primarul Municipiului Iaşi, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2). Titlul VII din Legea nr. 247/2005 încă din luna martie 2006.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii sancţiunea amenzii şi dispoziţiile privind termenele de executare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.
Curtea de apel a apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligaţiei de a transmite dosarul la evaluator şi, în caz de neexecutare a acestei obligaţii, să fie constrânsă comisia recurentă la plata unei amenzi de 200 RON pe zi de întârziere.
Această dispoziţie a instanţei este excesivă în contextul cauzei de faţă. Comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care cei îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speţa analizată, întârzierea autorităţii publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-şi îndeplineşte obligaţia stabilită de instanţă devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În fine, este întemeiat motivul ce vizează dispoziţia privitoare la termenul de 30 zile de la pronunţarea hotărârii în care pârâtul să emită decizia cu titlu de despăgubire,.
Aceasta, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să urmeze procedura Legii nr. 247/2005 în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză neimpunându-se un alt termen mai energic pentru reluarea şi finalizarea procedurii administrative.
Termenul general pentru executarea benevolă este apreciat că suficient şi acoperitor pentru ca subiectul obligat să procedeze la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune stabilirea altui termen prin dispozitiv, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 5895 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul înlăturării termenului de 30 zile şi a penalităţilor de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4910/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4239/2012. Contencios → |
|---|
