ICCJ. Decizia nr. 4314/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4314/2012
Dosar nr. 1156/33/2010
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC M.R.P.P. SRL, prin acţiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar şi Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, a solicitat anularea dispoziţiei Primarului Municipiului Iaşi nr. 476 din 16 februarie 20101, anularea raportului de Inspecţie Fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2010, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă ca urmare a emiterii deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în perioada 3 aprilie 2009 - 30 octombrie 2009 organele de inspecţie fiscală din cadrul DEFPL Iaşi au desfăşurat la punctele de lucru ale reclamantei din Iaşi inspecţia fiscală ce a vizat verificarea respectării de către reclamantă a legislaţiei fiscale şi contabile a bazelor de impunere precum şi a realităţilor declaraţiilor societăţii în perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008.
Obligaţiile fiscale ce au făcut obiectul verificărilor de către organele abilitate din cadrul DEFPL Iaşi au reprezentat taxele şi impozitele locale, la finalul acestora, organele de inspecţie fiscală stabilind obligaţii de plată suplimentare în sarcina reclamantei vizând: impozitul pe clădiri şi obligaţiile accesorii aferente; impozit pe teren; taxă teren; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; taxa pentru firma instalată la locul exercitării activităţii; taxa pentru promovarea imaginii comunităţii economice a municipiului Iaşi şi a sportului de performanţă şi obligaţii accesorii aferente şi Taxa câini comunitari.
Totodată, s-a mai arătat că organele de inspecţie fiscală au stabilit o diferenţă de impozit pe teren în minus faţă de cel achitat de către societate aspect menit a fi în strânsă legătură cauzală cu impozitul pe clădiri stabilit în plus în sarcina sa, determinat de greşita aplicare şi interpretare a legii, astfel că în urma constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecţie fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 contestat, pârâta a emis Decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local în urma inspecţiei fiscale, stabilind în mod arbitrar în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei totale în cuantum de 744.421 RON.
Principalele motive pentru care au fost stabilite obligaţii suplimentare sunt legate de modul în care sunt construite staţiile MOL ce au făcut obiectul controlului.
Inspectorii fiscali au considerat că deoarece copertinele din staţiile de distribuţie a carburanţilor se află în prelungirea clădirilor din staţiile respective, valorile acestora ar trebui incluse în valoarea de inventar a clădirilor corespunzătoare şi că deoarece societatea a înregistrat în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare efectuate la staţia Păcurari, această modernizare nu reprezintă şi nu poate fi considerată reevaluare în sens contabil, aplicându-se cota de impozit majorată de 5% - 10%.
În ceea ce priveşte impozitul pe teren achitat în plus de către societate, organele de inspecţie fiscală au considerat debitul plătit ca fiind nedatorat prin considerarea terenului deasupra căruia există două copertine drept teren scutit de la plata impozitului, făcând parte din categoria "terenurilor aferente clădirilor.
Urmare a emiterii de către organele fiscale a celor două acte administrative edificate pe o înţelegere distorsionată atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt precum şi în raport de modalitatea de aplicare/interpretare a textelor de lege incidente, reclamanta a formulat în termenul legal o contestaţie pe care a depus-o la organul emitent al celor două acte contestate.
În răspuns, a fost emisă Dispoziţia Primarului nr. 476 din 16 februarie 2010 în dispozitivul căruia s-a reţinut respingerea contestaţiei menţinându-se în acest sens argumentele deja expuse în cuprinsul Raportului de Inspecţie Fiscală, circumstanţiindu-le în raport de afirmaţia conform cărei reclamanta, prin gestul de a achita diferenţele constatate de organul de inspecţie fiscală, ar fi recunoscut legalitatea şi temeinicia actelor administrativ fiscale contestate.
În continuare reclamanta a arătat motivele de nelegalitate a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 şi ale Deciziei de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009.
Organele fiscale au calculat şi aplicat în mod greşit impozitul pe clădiri datorat de reclamantă prin raportare la reţeaua telefonică şi la textele de lege aplicabile corespunzător principiului tempus reqit actum.
Reclamanta prin prima critică formulată a mai susţinut că Actul prin care Primarul Municipiului Iaşi a soluţionat contestaţia formulată de societate a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor cuprinse la art. 211 alin. (3) şi art. 213 alin. (2) din C. proc. fisc, precum şi a dispoziţiilor reglementate la pct. 9 din cuprinsul Ordinului nr. 519/2005 prin care au fost aprobate Instrucţiunile de aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, încălcându-se prin acesta condiţia legală formală privind obligaţia de motivare a actului administrativ fiscal precum şi reglementările cu natură de principiu referitoare la rolul activ al organelor fiscale de inspecţie şi al organelor fiscale de soluţionare, consacrat la rândul său în cuprinsul dispoziţiilor art. 7 C. proc. fisc.'':
A mai menţionat reclamanta că art. 250 alin. (1), pct. n din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare în anul 2006 prevedea: "Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: (.. ) oricare dintre următoarele construcţii speciale: (.. ) d) canalizaţii şi reţele de telecomunicaţii subterane şi aeriene;".
Reclamanta a concluzionat că la momentul 2006, legiuitorul a prevăzut în mod expres reţelele de telecomunicaţii drept excepţii de la plata impozitului pe clădiri, astfel încât impozitul calculat de către pârâtă ca fiind datorat de societatea pentru acest mijloc fix în anul 2006 reprezintă o dovadă a excesului de putere al pârâtei şi un motiv de nelegalitate a măsurii astfel stabilite prin Decizia de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009.
Prin Sentinţa nr. 351 din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.P.P. SRL.
Instanţa a reţinut că nu poate fi admisă interpretarea reclamantei potrivit căreia începând cu anul 2007 este scutită de plata impozitului pe clădiri orice construcţie, care nu este formată din pereţi şi acoperiş, ca elemente constitutive ale unei clădiri, sensul fiind acela de a acorda facilitatea doar pentru elementele ce se bucură de independenţă.
Reţeaua telefonică asupra căreia pârâta a calculat impozit pe clădiri, anterior anului 2006 nu este enumerată expres în lista construcţiilor scutite de la plata impozitului de clădiri.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 343/2006 nu poate fi considerată ca făcând parte din categoria construcţiilor scutite de plata impozitului, neprezentând elementele ale unei clădirii.
În opinia instanţei organele fiscale au calculat şi aplicat în mod corect impozitul pe clădiri datorat de reclamantă prin raportare cele evidenţiate anterior.
O altă critică formulată vizează interpretarea dată adresei Ministerului Economiei şi Finanţelor - Direcţia Legislaţie Impozite Directe nr. 337750 din 11 decembrie 2009.
În opinia instanţei contrar celor evidenţiate de reclamantă concluziile raportului de expertiză tehnică pledează pentru teza susţinută de autoritatea pârâtă întrucât deşi copertina pompelor şi clădirea shop-ului au funcţiuni diferite, prezenţa celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistenţă ale pavilioanelor tehnico-comerciale şi respectiv copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcţiile să nu fie independente, având şi fundaţii comune, structură de rezistenţă parţial comună, chiar dacă au scheme statice separate.
Copertina şi clădirea shop, au puncte de contact, formează un corp comun, putând totuşi fi descompuse în elemente cu perioade de vibraţie diferite potrivit concluziilor raportului de expertiză astfel că probatoriul administrat infirmă teza reclamantei cu privire la independenţa celor două.
Susţinerea potrivit căreia mijlocul fix reprezentând copertină alcătuit dintr-un acoperiş şi doi sau mai mulţi stâlpi de susţinere, nu întruneşte elementele constitutive ale unei clădiri nu a putut fi primită de instanţă, probatoriul administrat relevând că deşi nu îndeplineşte exigenţele unei clădiri în sensul art. 249 alin. (5) din C. fisc. în prezent în vigoare astfel cum a fost modificat începând cu 1 ianuarie 2007 care prevede: "În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."
Instanţa a apreciat ca fiind corecte argumentele reţinute prin Dispoziţia Primarului nr. 476 din 16 februarie 2010 potrivit cărora Organul de inspecţie fiscală nu a impozitat copertinele ca fiind clădiri aşa cum în mod greşit a interpretat contestatoarea, ci, valorile acestora au fost avute în vedere, în sensul prevederile art. 253 C. fisc., şi pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal"
A reţinut instanţa că o atare interpretare nu poate fi admisă având în vedere următoarele argumente esenţiale dintre care primul este: cele două copertine au o existenţă de sine stătătoare, fiind construcţii independente de clădiri.
În opinia instanţei acest prim argument menit a susţine teza reclamantei nu este în concordanţă cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care evidenţiază că în mod indubitabil că prezenţa celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistenţă ale pavilioanelor tehnico-comerciale şi respectiv copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcţiile să nu fie independente, având şi fundaţii comune, structură de rezistenţă parţial comună, chiar dacă au scheme statice separate.
Afirmaţia reclamantei că funcţionalitatea acestora nu poate fi apreciată prin raportare la clădirile lângă care au fost ridicate, ci se manifestă prin însuşi rolul lor de a apăra clienţii ce alimentează de intemperiile meteorologice nu a putut constitui un argument în susţinerea interpretării date, întrucât în mod frecvent construcţiile au în componenţă structuri cu destinaţii distincte fără ca prin acesta să fie atinsă unitatea construcţiei sau să justifice evidenţierea lor distinctă din punct de vedere contabil, funciar sau fiscal.
Invocarea caracterului discriminatoriu al impozitului stabilit prin afirmarea faptului că aplicarea unui atare impozit faţă de reclamantă în contrapunct faţă de ceilalţi contribuabili cu obiect de activitate identic, şi care nu au ridicat copertine deasupra pompelor, datorând prin urmare doar impozit pe teren nu a putut fi validată de maniera dorită de acesta.
În consecinţă s-a reţinut: cele două copertine fac corp comun cu clădirile astfel încât, prin interpretarea punctului de vedere al direcţiei de specialitate din cadrul ministerului, rezultă că reclamanta datorează impozit pentru acestea întrucât prin Adresa nr. 43258 din 13 februarie 2008 emisă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia Legislaţie Impozite Directe, s-a precizat: "valoarea copertinei se însumează la valoarea de inventar a clădirii doar în cazul în care copertina face corp comun cu clădirea în cauză.
Cele două copertine nu se încadrează în excepţia statuată de legiuitor în cuprinsul art. 250 alin. (2) din C. fisc. ce reglementează scutirile de la plata impozitului pe clădiri, în conformitate cu care: "Nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri construcţiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri, aşa cum susţine reclamanta, ele fiind parte a unui întreg ce urmează a fi supus normelor fiscale care îl vizează.
Criticile vizând reevaluarea au evidenţiat că în luna decembrie 2004 au fost finalizate lucrările de modernizare la clădirile din staţia Păcurari, modernizări înregistrate în contabilitate în aceeaşi lună.
Instanţa a achiesat în consecinţă, la afirmaţia pârâtei potrivit căreia lucrările de modernizare efectuate de societate la staţia Păcurari nu au putut fi considerate în înţelesul dispoziţiilor art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 ca fiind reevaluate deoarece clădirea din str. Păcurari nu poate fi considerată reevaluată la 31 decembrie 2004 în baza unui articol de lege care se aplica de la data de 01 ianuarie 2007.
Apoi s-a mai subliniat corect că societatea reclamantă nu a efectuat şi înregistrat în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare, ci SC M.R.P.P. SRL a efectuat, înregistrat şi declarat la Primăria Iaşi, în anul 2005, numai modernizarea clădirii de la 31 decembrie 2004.
În opinia instanţei, nu s-a probat prin nici un înscris existenţa deciziilor anterioare ale Consiliului de Administraţie prin care să se fi aprobat reevaluarea clădirii în urma lucrărilor de modernizare la 31 decembrie 2004, astfel că toate afirmaţiile apar ca fără susţinere şi doar în justificarea unei teze apărute după încheierea controlului. Interpretarea datelor contabile de către expertul desemnat s-a realizat fără a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 din OMF nr. 1752/2005.
Astfel că instanţa a înlăturat concluziile expertului care s-au fundamentat pe date contabile parţiale şi care nu au fost evaluate din perspectiva prevederilor legale indicate ca incidente.
În opinia instanţei actul atacat în raport de considerentele evidenţiate anterior apare ca fiind întocmit în mod corect cu respectarea tuturor exigenţelor de formă şi fond impuse de legiuitor, iar argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea acestora au fost înlăturate.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC M.R.P.P. SRL.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii astfel cum a fost formulată.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul anulării ca nelegal emise actelor administrative contestate respectiv Dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi nr. 476 din 16 februarie 2010 şi pe fond admiterea contestaţiei înregistrate sub nr. 109657 din 17 decembrie 2009 formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 şi a Deciziei de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009 şi pe ale de consecinţă restituirea sumelor achitate în baza deciziei de impunere.
În motivele de recurs se invocă două aspecte de nelegalitate privind soluţia dispusă de prima instanţă apreciată ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor codului fiscal, în raport cu situaţia de fapt şi probele administrate.
Primul aspect priveşte includerea valorii cortinelor, din staţiile de distribuţie a carburanţilor situate în str. P. şi str. S., în valoare de inventar a clădirilor corespunzătoare.
Autorităţii fiscale au apreciat în sensul includerii valorii copertinelor în valoare de inventar a clădirilor corespunzătoare pe motiv că acestea se află în prelungirea clădirilor din staţiile respective şi constituie corp comun cu acestea şi în consecinţă s-a apreciat copertina un element ce trebui integrat în calculul valorii de inventar a clădirii.
Acest punct de vedere apreciat nelegal şi greşit în raport de probatoriul administrat a fost însuşit şi de instanţa de fond care a făcut aplicarea art. 253 alin. (2) coroborat cu pct. 52 alin. (2) din Normele Metodologice.
Recurenta a apreciat că din probatoriul administrat în cauză acte şi raport de expertiză tehnică, rezultă natura juridică a copertinelor ca fiind construcţii independente care nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei clădiri, în conformitate cu adresele emise de Ministerul Finanţelor.
Se arată că situaţia copertinelor din staţiile de benzină este diferită de cea a unei simple copertine menită a proteja o intrare într-o clădire.
În mod eronat reţin expertul tehnic şi prima instanţă şi faptul că aceste copertine sunt indisolubile legale de clădirea shop, participând la unitatea ei. Se arată că principalul scop al copertinelor este acela de a apăra clienţii care alimentează de intemperiile metodologice. Faptul că aceştia achită preţul benzinei în cadrul clădiri shop nu reprezintă un element suficient pentru a considera construcţiile interdependente.
Copertina nu este un element funcţional al clădirii shop. Copertina nu poate fi considerată nici o instalaţie funcţională a clădirii shop, fiecare dintre cele două reprezentând câte o construcţie separată. Copertina este un element funcţional al pompelor de benzină şi al terenului pe care acestea sunt amplasate, fiind independentă funcţional de clădirea shop. Din acest motiv, instanţa de fond şi expertul tehnic nu pot echivala, copertina cu o terasă, aceasta din urmă fiind dependentă de clădirea de care aparţineam situaţia în care nu i se atribuie o funcţionalitate complet distinctă de aceasta.
În consecinţă, copertinele nu pot fi considerate a reprezenta o anexă a clădirii shop, ele constituind o construcţie separată, independentă, care nu cuprinde elementele unei clădiri impozabile.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte modernizările făcute de reclamanta-recurentă clădirilor, care echivalează, în opinia recurentei, cu o reevaluare.
Prima instanţă a considerat în mod greşit că modernizările realizate clădirilor nu echivalează cu o reevaluare a mijloacelor fixe şi au calculat în mod greşit cuantumul cotei de impozitare pe cădiri în contrapunct faţă de dispoziţiile art. 253 din C. fisc., principalul argument al acesteia fiind implicarea prevederilor pct. 55 lit. b) din Normele Metodologice efectuate anterior intrării în vigoare a acestei prevederi.
Se arată că instanţa de fond a omis verificarea perioadei supusă controlului inspecţiei fiscale care priveşte impozitele aferente anilor 2007 - 2008. Instanţa de fond a apreciat greşit că prevederile pct. 55 lit. b) sunt aplicabile numai pentru modernizările efectuate după intrarea în vigoare a dispoziţiilor, respectiv după data de 1 ianuarie 2007.
Se apreciază că interpretarea este greşită deoarece un articol care intră în vigoare la o dată ulterioară poate consacra un anumit regim juridic unor fapte petrecute anterior şi care nu şi-au epuizat afectele. Aceasta este situaţia din prezenta cauză deoarece lucrările s-au finalizat în decembrie 2004, iar în ianuarie 2007 intră în vigoare o normă care stabileşte că „sunt considerate ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au executat lucrări de modernizare”.
Se arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii în timp apreciind că dacă anul 2007 este anul de pornire, această prevedere nu se poate aplica decât după trei ani din 2007, interval în care se poate realiza reevaluarea.
Prin urmare, reiese cu evidenţă faptul că dorinţa instanţei de fond de a aplica o prevedere legală exclusiv situaţiilor juridice şi efectelor acestora născute după intrarea ei în vigoare, este neconformă cu intenţia legiuitorului de a reglementa situaţii anterioare.
De altfel, raţiunea legii reiese cu evidenţă: legiuitorul sancţionează cu plata unui impozit mai mare pe cei care nu urmăresc starea clădirii aflate în proprietate. Pentru cei care o modernizează, este evident că se va aplica cota de impozitare mai mică deoarece aceştia din urmă au fost diligenţi în administrarea clădirii impozitate.
În consecinţă, instanţa de fond a aplicat în mod eronat prevederile legale, acordând o interpretare a faptelor neconformă cu dispoziţiile legale în vigoare.
Instanţa de fond ar fi trebuit să reţină caracterul independent al copertinelor, şi lipsa elementelor constitutive ale clădirilor pentru acestea şi sa considere măsurile de modernizare ca reprezentând reevaluări de fapt în scopul determinării impozitului pe clădiri, reevaluări ce atrag o cotă de impozit mai mică.
La dosar intimata Municipiul Iaşi - Direcţia economică a depus la dosar punct de vedere cu privire la recursul formulat punct de vedere având caracterul unei întâmpinări şi comunicat recurentei la 8 mai 2012.
La dosar recurenta a depus în şedinţa publică din 25 septembrie 2012 concluzii scrise, iar în termenul de amânare a pronunţării a depus supliment de concluzii scrise şi practică judecătorească.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Pe situaţia de fapt Curtea reţine următoarea situaţie de fapt.
În anul 2009 SC M.R.P.P. SRL a fost supusă inspecţiei fiscale prin care s-a verificat modul de calculare şi virare la termen a obligaţiilor faţă de bugetul local al Municipiului Iaşi.
Perioada supusă inspecţiei fiscale a fost 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008. În urma inspecţiei fiscale s-a emis Decizia de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009 privind creanţele datorate bugetului local de către SC M.R.P.P. SRL.
Organul de inspecţie fiscală a stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina MOL deoarece recurenta nu a declarat instalaţiile de încălzire, reţeaua telefon şi copertinele din staţiile de distribuţie a carburanţilor din Iaşi, str. SS şi str. P.
Organul de inspecţie fiscală a stabilit impozitul pe clădiri diferenţa conform art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare care prevede: "La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor şi instalaţiilor funcţionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalaţiile de iluminat, instalaţiile sanitare, instalaţiile de încălzire, instalaţiile de telecomunicaţii prin fir şi altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor şi instalaţiilor funcţionale ale clădirii". Legiuitorul nu prevede în mod limitativ elementele şi instalaţiile funcţionale ci, precizează ".. şi altele asemenea"
În ceea ce priveşte primul aspect de nelegalitate invocat de recurentă cu privire la calcularea impozitului pe clădiri declarat de recurentă prin raportare la cele două copertine. Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă, pe baza raportului de expertiză tehnică, a aplicat corect dispoziţiile art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.
Curtea nu va reţine susţinerea recurentei în sensul impozitării greşite a copertinelor Organul fiscal nu a impozitat copertinele ca fiind clădiri independente - ci valoarea copertinelor se adaugă la valoarea clădirii, sporind valoarea acestuia conform pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
Prima instanţă a stabilit corect în raport de concluzia raportului de expertiză situaţia de fapt şi de drept a copertinelor, ţinând cont în concret de funcţionalitatea lor. Din raportul de expertiză rezultă că în cauza copertinelor formează un corp comun cu clădirea shop, iar copertinele, care nu constituie prin ele însele o clădire, sunt elemente funcţionale ale clădirii şi în consecinţă din punct de vedere al regimului fiscal, al impozitării, valoarea lor se include (se adaugă) în valoarea de inventar a clădirii pe care o deserveşte. Aceasta deoarece copertinele aduc un spor de valoare acestuia, fără a avea o valoare independentă, întrucât ele funcţionează doar în ipoteza existenţei clădirii, o dată cu desfiinţarea acestuia, terasele nu mai au o existenţă independentă, fapt stabilit în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
În raportul de expertiza tehnica judiciara, întocmit de expertul tehnic judiciar dr. ing. V.F., se precizează: în cazul „copertinelor staţiilor în litigiu, acestea au cei trei stâlpi comuni cu structura de rezistenţă a pavilioanelor tehnico-comerciale; în cazul desfiinţării pavilioanelor, copertinele nu pot fi rezemate doar pe ceilalţi 3 (respectiv 4) stâlpi independenţi; în cazul desfiinţării stâlpilor de susţinere ai copertinelor, acoperişurile pavilioanelor nu pot fi rezemate doar pe restul structurii (stâlpi şi pereţi de anvelopă)." "Funcţionalitatea celor două copertine care fac obiectul litigiului poate fi apreciată ca o anexă a clădirilor lângă care au fost ridicate. Dată fiind alcătuirea lor structurală, ele pot funcţiona doar împreună". "Prezenţa celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistenţă ale pavilioanelor tehnico-comerciale şi respective copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcţiile să nu fie independente, având şi fundaţii comune, structura de rezistenţă parţial comună,, chiar dacă au scheme statice separate." "Copertina şi clădirea shop au puncte de contact, formează un corp comun, putând totuşi fi descompuse în elemente cu perioade de vibraţie diferite"
În ceea ce priveşte practica judecătorească depusă de recurentă, aceasta nu este reţinută de Curte ca aplicabilă, în prezenta cauză deoarece soluţiile irevocabile pronunţate şi-au însuşit punctul de vedere al recurentei în sensul că au fost impozitate copertinele ca fiind clădiri, ceea ce copertinele, fapt necontestat de autoritatea pârâtă, nu sunt în sensul dispoziţiilor Codului fiscal. În prezenta cauză copertinele nu au fost impozitate ca fiind clădiri ci valoarea lor, ţinând cont de funcţionalitatea lor concretă, de faptul că formează un corp comun cu construcţia shop căreia îi asigură un plus de valoare, a fost inclusă în valoarea de inventar a clădirii în valoarea impunerii. Aceasta deoarece copertinele, ca elemente funcţionale ale clădirii shop, cu care formează un corp comun conform expertizei, adaugă un spor de valoare acestuia şi în consecinţă valoarea copertinelor se însumează la valoare clădirii conform pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004.
În ceea ce priveşte soluţiile de speţă depuse la dosar, Curtea constată că în cauzele respective nu au fost efectuate rapoarte de expertiză tehnică, ca în prezenta cauză, în expertiza tehnică efectuată confirmă legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte impozitul pe clădiri datorat de recurentă prin raportare la reţeaua telefonică de la staţia P şi staţia S acest aspect nu a fost identificat distinct în cadrul motivelor de recurs dar a fost susţinut în cadrul concluziilor scrise depuse în şedinţa publică din 25 septembrie 2012. Curtea verificând egalitatea şi temeinica sentinţei atacate conform art. 3041 C. proc. civ. şi în raport de probele administrate - acte şi raport de expertiză apreciază că în mod corect prima instanţă a apreciat că reţelele telefonice sunt instalaţii funcţionale ale clădirilor a căror valoare se adaugă la valoarea de inventar a construcţiilor.
Ele nu au fost impozitate ca elemente constitutive ale unei clădiri ci ca instalaţii funcţionale. La staţia din str. P deoarece instalaţia era înregistrată în contabilitate, iar la staţia din str. S nu a fost identificată reţeaua de telefonie în zona exterioară, dar s-a contestat existenţa unui telefon fix conform procesului-verbal de constatare.
În ceea ce priveşte al doilea aspect de nelegalitate invocat, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 şi a apreciat în sensul că modernizările realizate de recurentă nu reprezintă o reevaluare a mijloacelor fixe.
Modernizările efectuate de recurentă în anul 2004 nu au fost înregistrare în contabilitate, iar prima instanţă a apreciat corect în sensul că analiza economică din anul 2005 nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie şi nu reprezintă o reevaluare în sensul dispoziţiilor art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice, normă aplicabilă din 1 ianuarie 2007.
În mod corect şi motivat prima instanţă a înlăturat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, deoarece în cauză erau aplicabile pentru modernizările efectuate la data de 31 decembrie 2004 dispoziţiile pct. 55 lit. d) din H.G. nr. 44/2004 şi nu dispoziţiile art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, care nu au intrat în vigoare din data de 1 ianuarie 2007 şi care nu pot fi aplicate retroactiv.
Analiza economico-financiară din 2005 nu a fost înregistrată în contabilitate ca o reevaluare ci ca un provizion şi nu reprezintă o reevaluare deoarece nu a fost aprobată de consiliul de administraţie. De altfel însăşi recurenta nu a considerat modernizarea de la 31 decembrie 2004 ca fiind o reevaluare deoarece nu a declarat-o ca atare în declaraţia de impunere înregistrată la data de 5 februarie 2005.
Faţă de ceea expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M.R.P.P. SRL Cluj împotriva Sentinţei nr. 351/2011 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4890/2012. Contencios. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 1256/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
