ICCJ. Decizia nr. 4239/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4239/2012
Dosar nr. 1141/35/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Prima hotărâre pronunţată
Prin acţiunea înregistrată urmare a strămutării pe rolul Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T. SA Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi, anularea Hotărârilor Consiliului Local Iaşi nr. 576 din 28 decembrie 2004, nr. 4 din 17 ianuarie 2005 şi nr. 3 din 17 ianuarie 2005, recunoaşterea dreptului de a participa la o procedură de selecţie a investitorilor şi obligarea pârâtului de a emite o hotărâre prin care să aprobe o procedură de selecţie publică.
Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 277/CA din 8 septembrie 2006, a respins acţiunile conexate introduse de reclamantele SC ”T.M.” SA şi SC” A.” SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, privind cererile de anulare a Hotărârilor Consiliului Local Iaşi nr. 576 din 28 decembrie 2004, nr. 4 din 17 ianuarie 2005 şi nr. 3 din 17 ianuarie 2005, recunoaşterea dreptului de a participa la o procedură de selecţie a investitorilor şi obligarea pârâtului de a emite o hotărâre prin care să aprobe o procedură de selecţie publică şi, în consecinţă, a admis cererile de intervenţie formulate de intervenientul SC ”I.G.” SRL Iaşi în interesul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vătămarea trebuie să privească un drept subiectiv sau interes legitim al reclamantului, textul precizând însă că, interesul vătămat poate fi şi un interes legitim public.
Asocierea cu intervenientul SC ”I.G.” SRL, în vederea realizării „A.M.” s-a decis în baza atribuţiilor conferite de lege consiliului local, respectiv art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală care prevede atribuţia consiliului local de a hotărî, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Asocierea în participaţiune nu este interzisă de lege, pentru realizarea proiectelor de interes public, astfel că, în şedinţa din 28 decembrie 2004, Consiliul Local Iaşi a respins ofertele prezentate de cele două reclamante şi a hotărât asocierea cu SC ”I.G.” SRL.
S-a apreciat, astfel, că nu este vătămat dreptul sau interesul legitim afirmat de reclamante, de a participa la o procedură de selecţie a ofertelor.
Nu s-a putut reţine nici vătămarea interesului public, invocat de reclamante, întrucât nu s-a dovedit ilegalitatea hotărârilor atacate, primul motiv de ilegalitate fiind infirmat de expertiza tehnică efectuată în cauză, care a constat că suprafaţa de teren de 115.512 mp a făcut parte din domeniul public atestat al Municipiului Iaşi, iar diferenţa de 3.880 mp se afla în domeniul privat al municipiului, ca urmare a unor schimburi anterioare adoptării H.C.L. nr. 576/2004.
S-a mai reţinut şi că probele administrate în cauză nu au dovedit încălcarea zonelor de protecţie a monumentelor istorice, prevăzute de Legea nr. 422/2001, şi că Hotărârea nu încalcă prevederile art. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, din actele de la dosar rezultând faptul că s-a procedat la informarea prealabilă a publicului.
În ceea ce priveşte neorganizarea unui referendum, instanţa a reţinut că această formă de consultare a cetăţenilor nu constituie o condiţie prealabilă,obligatorie, conform prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
De asemenea, au fost apreciate ca nefondate şi motivele de nelegalitate invocate cu privire la H.C.L. nr. 4/2005. Clauza invocată în contractul de asociere la art. 6 nu a putut fi calificată ca fiind leonină în înţelesul art. 1513 C. civ., având în vedere corelarea cu celelalte obligaţii în contractul de asociere, deci nu atrage nelegalitatea hotărârii prin s-a aprobat contractul.
S-a mai reţinut că dispoziţiile O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat nu îşi găsesc aplicare în cazul contractului în asociere, dispoziţiile ordonanţei neînlăturând opţiunea consiliului local de asociere cu alte persoane juridice conform art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001.
2. Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au formulat recurs recurenţii SC A. SA şi SC T.M. SA, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în consecinţă, admiterea acţiunilor formulate.
În motivarea recursurilor, recurenţii au arătat că hotărârea pronunţată este evident netemeinică şi nelegală, instanţa de fond nesocotind dispoziţiile legale referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004 - prin care suprafaţa de 119.392 mp teren cuprins în perimetrul străzilor P., Sf. C. şi Sf. L. a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iaşi, a fost emisă cu încălcarea normelor legal imperative referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi transparenţă decizională în administraţia publică.
În drept, a invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Local Iaşi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în apărare că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu există un drept sau un interes vătămat al reclamantelor prin emiterea actelor administrative atacate şi, de asemenea, că nu s-a dovedit în nici un mod, nelegalitatea actelor administrative.
A considerat că aceasta decizie a organului legislativ al municipiului nu este cenzurabilă de către instanţă la solicitarea recurentei, cât timp aceasta nu dovedeşte ce drepturi sau interese ale sale ar fi fost prejudiciate prin respectiva trecere.
În motivarea cererii de intervenţie accesorie, intervenienţii au învederat instanţei de recurs că interesul lor derivă neîndoielnic în primul rând din calitatea lor de cetăţeni ai municipiului Iaşi, exponenţi ai comunităţii locale, majoritatea domiciliaţi în imediata vecinătate a zonei perimetrate de străzile P., Strada Sf.C., Strada Sf.L., zona afectată proiectului "M.", ulterior redenumit "P.", respectiv a terenului construit şi neconstruit în suprafaţă de 12 ha din central istoric al municipiului Iaşi.
De asemenea, s-a arătat că interesul lor este justificat şi de nesocotirea drepturilor lor reglementate de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, de a fi consultaţi de autoritatea locală înainte de adoptarea unor asemenea hotărâri, cu atât mai mult cu cât prin acestea s-a decis dezafectarea unor importante construcţii de utilitate publică de la uzul şi interesul public.
În cauză, recurenta SC A. SA a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, recurenta a arătat că, în mod nelegal s-a atestat apartenenţa la domeniul public al Municipiului Iaşi a unor suprafeţe de teren aferente monumentelor istorice, incluse în perimetrul celor 119.932 mp, întrucât acestea aparţineau în realitate domeniului public al statului, precum şi a unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice. De asemenea, hotărârea este nelegală şi pentru motivul că a fost emisă în baza unui inventar al bunurilor imobile întocmit fără lucrări de cadastru imobiliar.
Prin Sentinţa nr. 60/CA din 10 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost respinsă ca nefondată excepţia de nelegalitate, iar prin Decizia nr. 2459 din 12 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate în cauză, fiind modificată în parte sentinţa, în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate reclamantele de către instanţa de fond, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
3. Hotărârea instanţei de recurs ce formează obiectul cererii de revizuire.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de reclamantele SC „A.” SA, şi SC „T.M.” SA, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi cu intimata intervenientă SC „I.G.” SRL împotriva Sentinţei nr. 277/CA din 8 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bihor, a admis cererea de intervenţie în interesul recurenţilor, formulată de intervenienţii C.P. ş.a., a modificat în totalitate sentinţa în sensul că, a admis în parte acţiunile conexate formulate de reclamantele SC A. SA şi SC T.M. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi a anulat H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004, H.C.L. nr. 3 din 17 ianuarie 2005 şi H.C.L. nr. 4 din 17 ianuarie 2005 emise de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi.
Totodată, a respins celelalte capete de cerere din acţiunea reclamantei SC A. SA şi a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenienta SC I.G. SRL.
Opinia separată a fost în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de recurentele SC ”A.” SA şi SC ”T.M.” SA, respingerea cererii de intervenţie în interesul recurentelor formulată de intervenienţii C.P. ş.a. şi admiterea cererii de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul Local Iaşi formulată de intervenienta SC ”I.G.” SRL Iaşi.
Pentru a pronunţa soluţia instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului în suprafaţă de 119.392 mp situat în Iaşi, perimetral de străzile P., Sf. C. şi Sf. L. Prin aceeaşi hotărâre, s-a aprobat asocierea între Consiliului Local Municipal Iaşi şi SC I.G. SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M”.
Prin Hotărârea nr. 3 din 17 ianuarie 2005, a fost completată şi modificată H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004, în sensul consemnării în preambulul hotărârii şi a proiectului de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Iaşi prin compartimentele de specialitate, precum şi a H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat în domeniul public de interes local imobilul (teren + clădire) cu care Consiliul Local Municipal Iaşi se asociază cu SC I.G. SRL.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 4 din 17 ianuarie 2005, s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iaşi şi SC I.G. SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M.” conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. S-a menţionat totodată că valoarea aportului la asociere este conform raportului de expertiză întocmit de Corpul Experţilor Tehnici din România.
Examinând legalitatea Hotărârii nr. 576 din 28 decembrie 2004 emisă de Consiliul Local al Municipiului Iaşi, instanţa a reţinut că prin această hotărâre s-a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iaşi a terenului în suprafaţă de 119.392 mp situat în centrul Municipiului Iaşi. În preambulul acestei hotărâri, s-a reţinut că adoptarea acesteia este determinată de „necesitatea reabilitării din punct de vedere arhitectonic, social şi economic a zonei perimetrală de străzile P., Sf. C. şi Sf. L., prin realizarea de amenajări multifuncţionale, dezvoltarea unor activităţi comerciale, structuri edilitare şi comerciale, baze de agrement, construcţia şi vânzarea de spaţii locative”.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat de inginer C.A., la solicitarea Primăriei Municipiului Iaşi, reiese că terenul evaluat (care face obiectul H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004) este construit şi neconstruit, pe el aflându-se teatrul de vară, baze de agrement - patinoar, teren de tenis, baschet, bazin de înot pentru adulţi şi pentru copii, bazin olimpic, lac de canotaj, popicărie etc.
În opinia instanţei, această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale imperative care reglementează regimul juridic al proprietăţii publice.
Arată în continuare că din înscrisurile dosarului rezultă că, suprafaţa de teren trecută din domeniul public în domeniul privat al municipiului, constituia şi o zonă de agrement, pe care erau amplasate bazine de înot, terenuri de tenis, baschet, patinoar şi pe care se afla şi teatrul de vară. De asemenea, potrivit fişei corpului de proprietate - Zonă edificare ansamblu M., întocmite în anul 2005 în cadrul documentaţiei pentru obţinerea numărului cadastral, între construcţiile aflate pe terenul trecut în proprietatea privată se găseşte şi un monument istoric la poziţia C1. Or, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, atât zonele de agrement, cât şi terenul pe care se afla teatrul de vară, precum şi monumentele istorice fac parte din proprietatea publică a municipalităţii atât prin destinaţia legii, cât şi prin natura lor, căci aceste bunuri, prin calităţile lor intrinseci, nu sunt susceptibile de proprietate privată, putând forma doar obiectul dreptului de proprietate publică.
Din această perspectivă, nu era posibilă modificarea regimului juridic şi schimbarea domeniului de apartenenţă a acestei suprafeţe de teren, decât în măsura în care acest teren nu mai era destinat uzului public sau nu ar mai fi prezentat interes public.
A mai susţinut instanţa că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public. Totodată, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.
Mai mult, din însuşi preambulul H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004 rezultă că o asemenea dezafectare nu a avut loc, căci ceea ce s-a dorit a fost o reabilitare a zonei respective, căci într-o anumită măsură, destinaţia acesteia a rămas nemodificată. Astfel, din cuprinsul ofertei depuse de SC I.G. SRL, reiese că parcul din vecinătatea Palatului Culturii, Teatrul de Vară, cât şi ştrandul municipal necesită investiţii majore.
Prin urmare, prerogativele conferite de calitatea de titular al dreptului de proprietate publică nu pot fi exercitate în mod discreţionar, astfel cum pretinde pârâtul, ci în limitele şi condiţiile conferite de lege. Este în afară de orice îndoială că, pentru a dispune trecerea unui bun din proprietatea publică în proprietatea privată, pârâtul trebuia să justifice un interes legitim care să impună o asemenea măsură, căci simpla prerogativă conferită de lege de a putea adopta o asemenea măsură nu îl scuteşte de dovedirea existenţei unei cauze legitime. Or, o asemenea justificare ar fi putut fi doar dezafectarea suprafeţei de teren de 119.392 mp interesului sau uzului public şi, în consecinţă, introducerea sa în circuitul civil.
De asemenea, arată instanţa, o serie de elemente ce rezultă din probele administrate în cauză converg spre concluzia că trecerea în proprietatea privată a fost făcută doar pentru a se eluda dispoziţiile imperative care reglementează regimul proprietăţii publice şi a se putea încheia contractul de asociere cu un anumit investitor privat.
În primul rând, se va observa că, anterior adoptării acestor hotărâri, la data de 22 decembrie 2005, Primarului Municipiului Iaşi a dat o declaraţie de presă, prin care a anunţat intenţia de a iniţia un parteneriat în domeniul concesiunii de lucrări edilitare. În urma acestui anunţ, reclamantele recurente au depus mai multe scrisori de intenţie (nr. 4877 şi 4878 din 23 decembrie 2004, respectiv nr. 3425 din 23 decembrie 2004), prin care au solicitat concesionarea sau depunerea unei oferte concrete în situaţia încheierii unui parteneriat public-privat în condiţiile O.G. nr. 16/2002.
La data de 30 noiembrie 2004, însă, SC I.G. SRL îşi depusese deja scrisoarea de intenţie, prezentându-şi oferta de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi prin proiectul „M.”, privind modernizarea zonei Palatul Culturii - str. Sf. L. La data respectivă nu fusese făcută publică intenţia autorităţii locale de a realiza un plan de dezvoltare urbană şi arhitecturală a zonei în jurul Palatului Culturii.
În baza acestei oferte, Primăria Municipiului Iaşi a dispus la data de 2 decembrie 2004 efectuarea unei expertize tehnice în vederea evaluării terenului construit şi neconstruit delimitat de străzile P., Sf. C., Sf. L. şi Palatul Culturii din Iaşi.
Din cuprinsul Procesului-verbal încheiat la data de 28 decembrie 2004 în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, rezultă că au fost luate în discuţie toate cele trei oferte, deşi ofertele depuse de SC A. SA şi SC T.M. SA nu au fost analizate de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei înainte de discutarea lor în şedinţa consiliului local.
În acest context, este evidentă vătămarea produsă celorlalţi doi ofertanţi care, neştiind în mod clar care este intenţia primăriei, respectiv sub ce formă se doreşte a se realiza parteneriatul anunţat de primarul municipiului, au solicitat în scrisorile de intenţie de a li se comunica punctul de vedere al primăriei în privinţa asocierii pentru realizarea în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, arătându-se interesate în elaborarea unui asemenea proiect. Cererea lor a fost fundamentată şi pe prevederile art. 4 din O.G. nr. 1672002, în perspectiva încheierii unui contract de parteneriat public-privat, dar totodată au solicitat şi concesionarea suprafeţei de teren prin licitaţie publică, arătându-se interesaţi de data ţinerii licitaţiei, care considerau că va fi fixată în viitor.
Prin urmare, reţinând nelegalitatea deciziei autorităţii publice locale de trecere din domeniul public în domeniul privat a suprafeţei de teren de 119.392 mp, acelaşi caracter nelegal este imprimat şi deciziei de aprobare a asocierii între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi SC I.G., cât şi H.C.L. nr. 4 din 17 ianuarie 2005, prin care s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iaşi şi SC I.G. SRL, în baza prevederilor art. 251 şi urm. C. com.
Din cuprinsul acestor prevederi legale se desprinde ideea că formele de exercitare a dreptului de proprietate publică sunt cele expres prevăzute de Legea nr. 213/1998, care constituie sediul materiei în această privinţă, iar actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută (art. 11 alin. (2)).
Aşadar, în condiţiile în care s-a stabilit nelegalitatea deciziei de trecere a terenului din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului, impunându-se anularea H.C.L. nr. 576 din 28 decembrie 2004 sub acest aspect, aceeaşi sancţiune urmează a se aplica şi măsurilor consecutive luate de autoritatea publică, privind aprobarea contractului de asociere cu SC I.G. SRL.
În fine, instanţa a susţinut că este evident că, prin adoptarea hotărârii contestate, au fost eludate prevederile legale în ceea ce priveşte licitaţia publică, înscrise în Legea nr. 213/1998, precum şi dispoziţiile O.G. nr. 16/2002, încheind în mod direct contractul de asociere cu o persoană juridică privată, deşi enumerarea făcută de legiuitor cu privire la modurile de administrare a proprietăţii publice este strict limitativă, neexistând pentru intimatul pârât nici o justificare să extindă modalităţile prin care se exercită dreptul de proprietate publică.
În temeiul art. 51 şi art. 55 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului, instanţa a admis şi cererea de intervenţie în interesul recurentelor formulată de intervenienţii C.P. ş.a., indicaţi în lista anexă la cererea de intervenţie. Sub acest aspect,a susţinut că, faţă de obiectul hotărârilor emise de pârât, ce vizează modul de administrare a bunurilor proprietate publică, intervenienţii şi-au justificat interesul propriu în formularea acestei cereri, care rezidă din calitatea lor de cetăţeni ai Municipiului Iaşi.
În motivarea opiniei separate, judecătorul a reţinut că potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 212/1998 „trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General a Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel”.
A arătat că, prin Hotărârea nr. 576 din 28 decembrie 2004, Consiliul Local Iaşi a aprobat trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iaşi, a terenului în suprafaţă de 119.392 mp, situat în Iaşi, perimetral de străzile P., Sf. C. şi Sf. L. Prin aceeaşi hotărâre s-a aprobat asocierea între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi SC ”I.G.” SRL, având ca obiect edificarea „Ansamblului M.”.
Prin Hotărârea nr. 3 din 17 ianuarie 2005 a fost completată şi modificată H.C.L. nr. 576/28 decembrie 2004, în sensul consemnării în preambulul hotărârii şi a proiectului de hotărâre, iniţiat de Primarul Municipiului Iaşi prin compartimentele de specialitate, precum şi a H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat în domeniul public de interes local, imobilul (teren + clădire) în care Consiliul Local al Municipiului Iaşi se asociază cu SC ”I.G.” SRL.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 4 din 17 ianuarie 2005, s-a aprobat contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iaşi şi SC ”I.G.” SRL, având ca obiect edificare „Ansamblului M.” conform anexei, care face parte integrantă din hotărâre. S-a menţionat totodată că, valoarea aportului la asociere este, conform raportului de expertiză întocmit de Corpul Experţilor Tehnici din România.
Raportat la prevederilor art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, la care s-a făcut referire mai sus, a argumentat ca fiind nejustificată critica recurentelor vizând încălcarea dispoziţiilor ce reglementează regimul proprietăţilor publice la momentul trecerii din domeniul public al Municipiului Iaşi în cel privat.
Trecerea terenului în suprafaţă de 119.392 mp, s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fiind atributul Consiliului Local de a hotărî trecerea din domeniul public în domeniul privat a unui bun, conform intereselor sociale şi economice ale unităţii administrativ- teritoriale respective. Cât timp terenul face parte din domeniul public de interes local, Consiliul Local putea decide acest lucru, în baza atribuţiilor sale prevăzute de art. 38 lit. x) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Arată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu s-au încălcat dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, din moment de la adoptarea hotărârii atacate au fost avute în vedere mai multe oferte, inclusiv al societăţilor recurente, iar intenţia autorităţilor locale a fost făcută publică cu respectarea dispoziţiilor legale invocate hotărârea în legătură cu trecerea din domeniul public în domeniul privat a suprafeţei de teren din litigiu,
De asemenea, instanţa de fond a apreciat temeinic şi legal că nu poate fi reţinută nici vătămarea interesului public, invocat de reclamante, câtă vreme prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit apartenenţa terenului respectiv la domeniul public local, iar aprecierea asupra trecerii terenului din domeniul public al municipiului în domeniul privat al municipiului, în vederea realizării proiectelor de interes public local, este o prerogativă a consiliului local (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).
Referitor la H.C.L. nr. 3/2005 şi nr. 4/2005 prin care s-a decis asocierea dintre Consiliul Local Iaşi şi SC ”I.G.” SRL, instanţa de fond a apreciat corect că nu se pot aplica prevederile O.G. nr. 16/2002, respectiv actele administrative nu trebuie să îndeplinească condiţiile impuse prin acest act normativ, deoarece în cauză nu este vorba despre un parteneriat public-privat, ci de o asociere în participaţiune.
Dispoziţiile legale în vigoare nu interzic consiliilor locale încheierea unor contracte de asociere, iar pentru încheierea unui astfel de contract nu se prevede obligativitatea licitaţiei publice. Instanţa de fond a înlăturat astfel corect critica referitoare la încălcarea prevederilor legale privind obligativitatea licitaţiei publice pentru concesionarea sau închirierea terenului, prin hotărârea de aprobare a asocierii şi a contractului de asociere.
Este, de asemenea, justificată şi aprecierea instanţei de fond, în sensul că reclamantele nu dovedesc vătămarea unui drept subiectiv sau propriu în promovarea acţiunii în contencios administrativ, iar prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit încălcarea dispoziţiilor legale de fond şi de formă în adoptarea hotărârilor care să justifice invocarea interesului public.
4. Revizuirea exercitată în cauză.
La data de 28 ianuarie 2011 Consiliul Local al municipiului Iaşi şi SC I.G. SRL au formulat cerere de revizuire invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate”.
În motivarea căii de atac, revizuentele au susţinut că decizia a cărei revizuire o solicită este în contradicţie cu: Decizia nr. 106 din 5 noiembrie 2007 pronunţata de Curtea de Apel Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul 5402/1/2008; Decizia nr. 18 din 9 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul 4233/1/2009; Sentinţa nr. 1086 din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi; Sentinţa nr. 60 din 10 februarie 2010 pronunţata de Curtea de Apel Oradea.
Astfel, cererile deduse judecăţii şi soluţionate prin hotărârile menţionate au aceeaşi cauză, deoarece finalitatea demersului, respectiv scopul urmărit, este cel al desfiinţării contractului de asociere în participaţiune pentru a lua locul uneia dintre părţi.
Susţin că, din analiza acestor hotărâri, rezultă că este vorba de una şi aceeaşi pricină între aceleaşi părţi, cu aceeaşi calitate, fiind îndeplinită identitatea de raport juridic soluţionat prin hotărâri potrivnice, astfel că revizuirea este admisibilă şi întemeiată.
Înainte de pronunţarea Deciziei civile nr. 976/2010 a Curţii de Apel Oradea, se statuase deja, în mod definitiv şi irevocabil, în Dosarele nr. 995/2007 şi 996/2007 prin Deciziile 18 din 9 martie 2009, irevocabilă prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi 106 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă prin Decizia nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că atât SC A. SA cât şi SC T.M. SA nu au nici interes şi nici calitate procesuală activă în anularea contractului de asociere în participaţiune.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2010, după pronunţarea deciziilor definitive nr. 18 din 9 martie 2009 şi 106 din 5 noiembrie 2007, prin Decizia nr. 976/2010, Curtea de Apel Oradea a statuat în contradicţie vădită cu instanţele anterioare, încălcând autoritatea de lucru judecat privind lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active a intimatelor în cauza.
Apreciază revizuenţii că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. respectiv:
- Este vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar daca prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei.
- Hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.
În speţă, sub aspectul identităţii de obiect, cauza şi părţi, exista o similitudine juridică între cererile adresate instanţelor, suficientă pentru a se constata ca cea de-a doua a încălcat puterea lucrului judecat.
-În al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
În speţă, în cursul judecării recursului în faţa Curţii de Apel Oradea nu a fost invocată puterea de lucru judecat a Deciziilor nr. 18 din 9 martie 2009 şi 106 din 5 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Iaşi.
- Să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Prin al 3-lea motiv de revizuire s-a solicitat anularea Deciziei nr. 976/2010 a Curţii de Apel Oradea în raport de Deciziile nr. 18 din 9 martie 2009 şi 106 din 5 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Iaşi.
Totodată revizuentele au solicitat şi suspendarea executării deciziei atacate cu prezenta cerere de revizuire, având în vedere următoarele:
- judecarea cererii de revizuire poate dura foarte mult timp, mai ales, avându-se în vedere faptul că unul din motivele invocate, întemeiat în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. urmează să fie soluţionat de către ICCJ. Acest lucru presupune o declinare de competenţă în favoarea instanţei supreme, după ce vor fi soluţionate de Curtea de Apel Oradea celelalte motive de revizuire.
- proiectul „P." ce se derulează în baza H.C.L. nr. 576/2004, 3/2005 şi 4/2005 este un proiect de amploare deosebit de costisitor care s-a desfăşurat până în prezent cu autorizarea instanţelor, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea respingând cererea de suspendare a executării acestor hotărâri prin Încheierea nr. 86/CA/2006 a Tribunalului Bihor;
- derularea proiectului „P." a presupus încheierea unor contracte bancare de finanţare, pentru sume deosebit de mari, contracte bancare ce sunt în derulare şi în prezent.
- în acelaşi timp, ducerea la îndeplinire a acestui proiect a presupus încheierea a, numeroase contracte de furnizare şi executare cu diferite firme din ţară, străinătate, contracte ce sunt în derulare
- cel mai important lucru est faptul că ducerea la îndeplinire a acestui proiect necesită angajarea a sute de persoane, care în acest moment ar rămâne fără un loc de muncă, în condiţiile în care şi aceştia au probleme financiare serioase, fiind posibil ca cererea de revizuire să fie, totuşi, admisă.
- toate construcţiile, materialele, lucrările efectuate până în prezent s-ar degrada, şi-ar pierde mult din valoare, în condiţiile în care s-ar opri derularea proiectului.
Menţionează că textul art. 325 alin. (1) nu condiţionează suspendarea executării hotărârii atacate1 de nici o altă situaţie decât de depunerea unei cauţiuni, pe care sunt dispuşi să o achite, în cuantumul pe care instanţa îl va stabili. Motivele pe care le-au indicat demonstrează deci mai mult decât condiţiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, şi anume demonstrează necesitatea şi importanţa suspendării deciziei atacate - ale cărei efecte ar fi dezastruoase pentru comunitatea locală, pentru toţi terţii parteneri în proiectul P.
Revizuenţii au depus la dosar Sentinţa civilă nr. 1086 din 30 mai 2007 a Tribunalului Iaşi, Dosar nr. 996/99/2007; Sentinţa civilă nr. 1182 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Iaşi, Dosar nr. 996/99/2007; Decizia civilă nr. 106 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, Dosar nr. 996/99/2007; Decizia civilă nr. 3511 din 25 noiembrie 2008 a ICCJ, Dosar nr. 5402/1/2008; Sentinţa civilă nr. 1085 din 30 mai 2007 a Tribunalului Iaşi, Dosar nr. 995/99/2007; Sentinţa civilă nr. 105 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel, Dosar nr. 995/99/2007; Decizia civilă nr. 2709 din 2 octombrie 2008 a ICCJ, Dosar nr. 995/99/2007; Decizia civilă nr. 18 din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, Dosar nr. 0995/99/2007.
Prin Decizia nr. 429 din 2 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declinat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 martie 2012, unde au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti în raport cu care s-a invocat contrarietatea conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
5. Apărarea intimaţilor.
SC T. SA Iaşi, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii de suspendare a Deciziei nr. 976/2010 - R din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea; respingerea ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii.
Susţine, în esenţă, intimata, că motivele invocate de revizuente nu se încadrează între motivele prevăzute expres de lege, fiind doar în mod formal încadrate între acestea, pentru a atrage aparenţa unei validităţi juridice.
Toate argumentele invocate în susţinerea cererii de revizuire sunt în fapt argumentele de fond ale acţiunii principale, deoarece prin revizuire se promovează practic - în mod nelegal şi abuziv - un recurs la recurs, inadmisibil potrivit legii.
Arată că nu este îndeplinită condiţia existenţei hotărârilor contradictorii prevăzute de textul de lege menţionat, deoarece hotărârile menţionate au fost pronunţate cu privire la excepţii - respectiv s-au întemeiat pe dezlegarea exclusivă a excepţiilor lipsei calităţii procesual active a SC A. şi SC T.M., spre deosebire de Decizia nr. 976/2010 - R pronunţată de Curtea de Apel Oradea, care s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Totodată, nu este îndeplinită orice condiţia triplei identităţii de obiect, părţi şi cauză cu privire la toate dosarele menţionate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceeaşi persoane având aceeaşi calitate.
Din analiza conţinutului prevederii legale, rezultă că invocarea acestui motiv presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, fiind necesar a se verifica părţile, obiectul şi cauza celor două cereri de chemare în judecată, precum şi a se constata contrarietatea celor dispuse şi rezolvate în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele învestite cu soluţionarea celor două litigii.
Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 995/99/2007, SC T.M. SA a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi SC I.G. SRL solicitând a se constata nulitatea a Contractului de asociere în participaţiune nr. 8329 din 3 februarie 2005, încheiat între Consiliul Local Municipiului Iaşi şi SC I.G. SRL, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 4/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 1085/E din 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr 995/99/2007 au fost admise excepţiile invocate de către pârâţi, privind lipsa calităţii procesuale active şi lipsa de interes a reclamantei şi a fost respinsă pe cale de consecinţă acţiunea.
În acest sens s-a reţinut că interesul justificat de reclamant este unul general iar nu personal şi direct. Reclamantul nu se află în niciuna dintre situaţiile legitimării procesuale extraordinare, când îndreptăţirea părţilor de a participa în procesul civil decurge din lege sau din regulile fundamentale ale dreptului român şi că justificările privind efectele negative ale asocierii în participaţiune asupra Municipiului Iaşi nu pot fi primite în situaţia în care lipseşte dovada mandatului din care decurge dreptul său de reprezentare a comunităţii ieşene.
În rejudecarea apelului declarat împotriva aceste sentinţe, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 18 din 9 martie 2009, în Dosarul nr. 995/99/2007, a reţinut că apelanta reclamantă nu-şi poate motiva legitimitatea interesului în promovarea acţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2170 din 8 iunie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de SC T.M. SA, cu motivarea că prin contractul a cărui nulitate s-a solicitat nu au fost vătămate interese ale societăţii, nefiind făcută nicio dovadă în acest sens, rezulta că reclamanta SC T.M. SA nu are calitate procesuală activă în cauza şi că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv.
Revizuenţii au invocat contrarietatea şi în raport cu hotărârea pronunţată în cererea înregistrată sub nr. 996/99/2007 prin care SC A. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi SC I.G. SRL, acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de asociere în participaţiune nr. 8329 din 3 februarie 2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi SC I.G. SRL şi aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 4/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 1086/F din 30 mai 2007 a Tribunalului Iaşi au fost admise excepţiile invocate de pârâţi privind lipsa calităţii procesual active şi lipsa de interes a reclamantei şi a fost respinsă pe cale de consecinţă acţiunea.
Sentinţa menţionată a rămas definitivă prin Decizia nr. 106 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi iar recursul declarat de SC A. SA Iaşi a fost respins, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând că instanţele, constatând că motivele invocate nu sunt de ordine publică, au apreciat corect asupra lipsei de interes care conduce la lipsa calităţii procesuale.
Înalta Curte, analizând decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, astfel cum este expusă la pct. I.3 în raport de condiţiile impuse la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reţine că există hotărâri definitive contradictorii, prin care au fost date soluţii contrare privind acelaşi raport juridic sub aspectul identităţii de obiect, cauză şi părţi, existând o similitudine juridică între cererile cu care au fost învestite instanţele judecătoreşti, suficientă pentru a se constata că prin hotărârea atacată s-a încălcat puterea lucrului judecat.
Pentru a ajunge la aceeaşi concluzie se reţin următoarele:
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Aşa cum a motivat revizuenta SC I.G. SRL, incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 322, pct. 7 C. proc. civ. este data de necesitatea că hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru puterea de lucru judecat, iar acest caracter rezultă din aceea că instanţele ale căror hotărâri sunt contradictorii au analizat deopotrivă, în esenţă, existenţa vătămării unui drept şi a interesului legitim, care constituiau temeiul acţiunilor în contencios administrativ, caracterizând excepţiile invocate de Consiliul Local ca apărări de fond.
Este de observat că, prin Decizia nr. 976/2010, Curtea de Apel Oradea a conferit legitimitate şi calitate procesuală aceloraşi subiecte de drept cu privire la care anterior se statuase definitiv şi irevocabil că nu au nici interes nici calitate.
Se constată că cererile ce au făcut obiectul acestor cauze soluţionate definitiv şi irevocabil au aceeaşi cauză deoarece finalitatea demersului, respectiv scopul urmărit, este cel al desfiinţării contractului de asociere în participaţiune în scopul de a lua locul uneia dintre părţi.
Aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 9698/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă cu titlu de practică judiciară depusă la dosar, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior, asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale, autoritatea de lucru judecat având şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o hotărâre anterioară, înzestrată cu autoritatea de lucru judecat.
În acest din urmă caz, nu este necesar să existe tripla identitate strictă de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.
Or, aşa cum s-a arătat prin decizia a cărei revizuire se cere, s-a reţinut vătămarea interesului recurentelor, dedusă din vătămarea interesului public, contrar celor învederate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială prin Decizia nr. 2459 din 12 mai 2010, ale cărei considerente au intrat în puterea lucrului judecat.
Procedând în sens contrar, Curtea de Apel Oradea prin decizia atacată a ignorat autoritatea de lucru judecat, întrucât a reevaluat chestiunea litigioasă dintre părţi şi a ajuns la un rezultat contrar, cu consecinţa pronunţării unei decizii potrivnice, fapt care lipseşte de conţinut prima hotărâre, pe care o anihilează, astfel încât cea din urmă hotărâre se impune a fi anulată.
Aceasta, deoarece soluţia este generatoare de insecuritate juridică, ea încălcând nu numai dreptul revizuenţilor la un proces echitabil, prevăzut şi garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, dar şi dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, din perspectiva art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
Curtea Europeană, în Cauza Amurăriţei din 23 decembrie 2008 a sancţionat din acelaşi punct de vedere, al încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil (securitatea raporturilor juridice), o situaţie similara celei în cauza, considerând că «instanţa ar fi trebuit să ţină cont de constatările făcute anterior de instanţe asupra situaţiei terenului» (constatări făcute în considerente).
Astfel, Curtea a reamintit că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenţie, trebuie interpretat conform părţii introductive a Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care doreşte, între altele, ca soluţia definitivă pronunţată de instanţe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95, paragraful 61 CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligaţia de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe şi să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiaşi subiect (a se vedea, mutaţia mutandis, Gjonbocari şi alţii împotriva Albaniei, nr. 10508/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007)”.
„Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că permiţând admiterea acţiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părţi, sistemul pus la dispoziţia părţilor nu a îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenţie interpretat în lumina principiului securităţii raporturilor juridice. Instanţele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie”.
În cauză este îndeplinită şi condiţia că în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, aspect de altfel necontestat de părţi.
Pentru aceste considerente revizuirea fiind întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se pe cererea formulată conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu se mai impune analizarea petitului de suspendare formulat în baza art. 325 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Faţă de cele arătate la pct. II.1 din decizie, cererea de revizuire va fi admisă, urmând a se dispune anularea celei din urmă hotărâri date în recurs, conform celor prescrise de art. 327 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenţii Consiliul Local al municipiului Iaşi şi SC „I.G.„ SRL Iaşi împotriva Deciziei nr. 976 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia nr. 976 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4291/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4215/2012. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
