ICCJ. Decizia nr. 4292/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4292/2012
Dosar nr. 4347.1/2/2009
Şedinţa de la 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat să se constate nesoluţionarea în termenul legal a dosarului constituit prin înaintarea de către Primăria Vatra Dornei a Dispoziţiei nr. 8 din 10 ianuarie 2006 privind imobilul situat în Vatra Dornei, judeţul Suceava, să se stabilească, în urma administrării unei expertize de specialitate, întinderea despăgubirilor ce i se cuvin şi să dispună obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 17 ianuarie 2006, Primăria Municipiului Vatra Dornei a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dispoziţia nr. 8 din 10 ianuarie 2006, prin care s-a dispus restituirea cotei de 80,22% din jumătatea imobilului situat în Vatra Dornei şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 19,78% din ½ din imobil, ce nu se putea restitui în natură şi nici până la data formulării acţiunii, nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, deşi i s-a solicitat îndeplinirea obligaţiei legale prin cererile înregistrate la 7 septembrie 2007 şi la 5 noiembrie 2007.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor, în urma administrării probei cu expertiză de specialitate, arătând că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 (27 iulie 2005) s-a instituit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, atribuţia stabilirii şi acordării despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, astfel că nicio altă entitate/instanţă de judecată nu se poate substitui Comisiei Centrale, pentru a stabili întinderea despăgubirilor, solicitând respingerea ca neîntemeiate a celorlalte capete de cerere.
Prin Sentinţa civilă nr. 1897 din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect stabilirea întinderii despăgubirilor şi a respins acţiunea în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.I., susţinând în esenţă că, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de stabilire, prin hotărâre judecătorească a întinderii despăgubirilor se i se cuvin, este nelegală, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale îndrumărilor date prin Decizia XX din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin Decizia nr. 1470 din 10 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 347 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea formulată de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi dispus obligarea pârâtei să emită decizia conţinând titlul de despăgubire pentru suma de 26.041 RON reprezentând contravaloarea cotei de 19,78% din 1 din imobilul ce face obiectul Dispoziţiei nr. 8 din 10 ianuarie 2006 a primarului municipiului Vatra Dornei, precum şi la daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinţei până la punerea ei în executare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din actele aflate la dosar şi raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că acţiunea reclamantei este admisibilă şi întemeiată, iar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate reclamantei, se va ţine seama de raportul de expertiză efectuat în cauză.
Totodată instanţa a admis cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât reia toate apărările expuse în întâmpinarea depusă la fondul cauzei şi susţine că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamantei, întrucât raportul de expertiză nu reflectă realitatea.
Recurenta-pârâtă critica sentinţa şi sub aspectul greşitei sale obligări la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 de RON pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei de înregistrare a dosarului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, este nefondată, întrucât prevederile dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., permit examinarea cauzei sub toate aspectele.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele şi pentru condiţiile expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Necontestat, intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri conform Dispoziţia nr. 8 din 10 ianuarie 2006 emisa de către primăria Vatra Dornei.
Criticile recurentei CCSD referitoare la raportul de expertiză, sunt nefondate având în vedere Decizia de îndrumare nr. 1470 din 10 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar din analiza actelor de la dosar se constată că, în mod corect, instanţa de fond, în virtutea rolului activ al judecătorului, a omologat raportul de expertiză, apreciind că acesta a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii sancţiunea amenzii şi dispoziţiile privind termenele de executare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.
Curtea de apel a apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligaţiei de a transmite dosarul la evaluator şi, în caz de neexecutare a acestei obligaţii, să fie constrânsă comisia recurentă la plata unei amenzi de 50 RON pe zi de întârziere.
Această dispoziţie a instanţei este excesivă în contextul cauzei de faţă. Comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care cei îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii, invocă tergiversarea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speţa analizată, întârzierea autorităţii publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-şi îndeplineşte obligaţia stabilită de instanţă devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica în parte sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 5037 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
