ICCJ. Decizia nr. 4168/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4168/2012
Dosar nr. 35224/3/2010
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 16 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat în baza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, excepţie care a fost invocată de reclamanta Fundaţia S. România în Dosarul nr. 35224/3/2010, având ca obiect accesul la informaţii de interes public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a susţinut că dispoziţiile Ordinului nr. 74/2007 referitoare la clasificarea ca secrete de serviciu a unor informaţii de natura celor solicitate a fi comunicate în baza Legii nr. 544/2001 contravine scopului acestei legi, care protejează drepturile cetăţenilor de acces la informaţii de interes public.
Conform acestei legi, reclamanta a mai arătat că este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
Pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a invocat excepţia lipsei interesului reclamantei în prezenta cauză, arătând că, eventuala admitere a excepţiei de nelegalitate nu va produce efecte în litigiul de fond, dat fiind că, datele şi informaţiile solicitate rămân în continuare sub obligaţia confidenţialităţii instituită de Legea nr. 85/2003.
Intervenienta G.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, arătând că, faţă de reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate constitui obiectul excepţiei de nelegalitate numai un act administrativ unilateral cu caracter individual şi nu un act administrativ cu caracter normativ, cum este cel contestat în cauză şi care, poate fi atacat pe calea unei acţiuni directe în anulare.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 678 din 1 februarie 2012, prin care a respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, respingând ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Excepţia lipsei de interes a fost respinsă cu motivarea că, interesul reclamantei este analizat de instanţa sesizată să judece fondul pricinii şi nu de către instanţa de contencios administrativ cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă faţă de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care nu exclud actele administrative cu caracter normativ de la controlul judecătoresc pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, constatându-se că acesta a fost emis în temeiul şi în limitele actelor normative cu forţă juridică superioară şi anume, Legea nr. 182/2002 şi Legea nr. 85/2003.
Instanţa de fond a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea minelor nr. 85/2003, toate datele şi informaţiile cu privire la resursele minerale româneşti aparţin statului român, evidenţa şi gestiunea lor fiind făcute la nivel naţional de către autoritatea competentă, potrivit legii - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Acelaşi text de lege prevede că, transmiterea către alte părţi a datelor şi informaţiilor privind resursele minerale din România se face numai cu acordul autorităţii competente, acesteia revenindu-i obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor transmise de titularii licenţelor şi/sau permiselor, de care iau cunoştinţă în executarea obligaţiilor de serviciu, pe toată durata activităţilor miniere.
Din analiza acestor dispoziţii legale, s-a constatat că, datele şi informaţiile privind resursele minerale ale României nu se încadrează în categoria datelor şi informaţiilor a căror clasificare este interzisă, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002, întrucât, pe de o parte, nu sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau privat, iar pe de altă parte, clasificarea lor a avut ca scop respectarea obligaţiei de confidenţialitate impusă de Legea nr. 85/2003 şi nu favorizarea sau acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
În raport cu dispoziţiile art. 135 şi art. 136 din Constituţie, instanţa de fond a reţinut că, informaţiile referitoare la resursele minerale ale României fac parte din categoria informaţiilor privind interesele economice ale României care, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 şi art. 31 din Legea nr. 182/2002, reprezintă informaţii clasificate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta Fundaţia S. România, solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că, hotărârea atacată nu cuprinde suficiente motive obiective pe care s-a fundamentat convingerea instanţei de fond cu privire la legalitatea actului administrativ contestat pe calea excepţiei de nelegalitate.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond pentru lipsa unei motivări corespunzătoare cerinţelor impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., învederând că aceasta nu asigură garanţia pentru împricinaţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a fi exercitat un real control judecătoresc.
În motivul de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu interpretare şi aplicarea greşită a legii.
În cadrul analizei de legalitate a Ordinului nr. 74/2007, recurenta a considerat că instanţa de fond trebuia să stabilească dacă prin acest act administrativ au fost în mod legal clasificate ca fiind secrete de serviciu datele şi informaţiile care constituie Fondul geologic naţional şi Fondul naţional de resurse/rezerve minerale.
Conform prevederilor Legii nr. 182/2002 şi Hotărârii Guvernului nr. 431/2004, recurenta a arătat că, aceste informaţii şi date pot fi, după caz, fie clasificate ca secrete de stat, fie de interes public şi cum informaţiile solicitate nu sunt incluse în lista secretelor de stat pe niveluri de secretizare din industrie, rezultă că sunt de interes public şi sunt supuse comunicării în condiţiile Legii nr. 544/2001.
Deşi informaţiile referitoare la resursele minerale româneşti aparţin statului român, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 85/2003, recurenta a arătat că acest drept nu poate fi exercitat discreţionar, întrucât aceeaşi lege prevede în art. 33 că este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17 octombrie 2012, intimata-intervenientă G.R.L. a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007, motivând că, acesta este un act administrativ cu caracter normativ, iar potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar actele administrative unilaterale cu caracter individual pot face obiectul unei excepţii de nelegalitate.
Excepţia invocată de intimata-intervenientă nu poate fi examinată de instanţa de recurs, întrucât nu reprezintă o excepţie de ordine publică şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pentru a fi invocată ca motiv de ordine publică direct în calea de atac a recursului.
În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii a fost greşit invocată de către intimata-intervenientă ca motiv de ordine publică, fără a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a acestei excepţii dată de instanţa de fond prin Sentinţa civilă nr. 678 din 1 februarie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului,în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând atât motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Recurenta a considerat neîntemeiat că nu au fost respectate aceste prevederi legale, astfel că este nefondată prima critică formulată în recurs în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constatându-se că prima instanţă a prezentat o motivare coerentă, clară şi lipsită de contradicţii sau ambiguităţi, cu dezvoltarea raţionamentului juridic care a condus la pronunţarea hotărârii printr-o interpretare corectă a normelor legale incidente în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 15 martie 2007 în cauza Gheorghe c. României), hotărârea instanţei de fond cuprinde un răspuns specific, explicit la problema dedusă judecăţii, constatându-se legalitatea ordinului contestat faţă de normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cuprinse în Legea nr. 24/2000 şi faţă de normele de drept substanţial din Legea minelor nr. 85/2003, care prevăd că, toate datele şi informaţiile cu privire la resursele minerale româneşti aparţin statului român, iar evidenţa şi gestiunea lor se asigură la nivel naţional de către autoritatea competentă şi anume, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Critica formulată pe fondul cauzei în baza prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a constatat corect legalitatea Ordinului nr. 74/2007 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru aprobarea listei cu informaţiile care constituie secrete de serviciu în cadrul agenţiei.
Conformitatea acestui ordin a fost judicios stabilită în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea minelor nr. 85/2003 şi art. 2 - 15 din H.G. nr. 1208/2003, care prevăd că, toate datele şi informaţiile cu privire la resursele minerale româneşti, indiferent de modalitatea de stocare, sunt supuse unui regim de confidenţialitate.
Faţă de regimul juridic instituit prin lege pentru informaţiile şi datele referitoare la resursele minerale româneşti, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate emitentă, a întocmit ordinul contestat în executarea actelor normative cu forţă juridică superioară şi pentru respectarea obligaţiei sale de confidenţialitate asupra datelor şi informaţiilor transmise de titularii licenţelor şi/sau permiselor, pe toată durata activităţii miniere.
Astfel, se reţine că, Ordinul nr. 74/2007 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 182/2002, care prevăd obligaţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de a stabili informaţiile care constituie secret de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, de a coordona şi controla normele referitoare la păstrarea secretului de serviciu.
Caracterul de informaţie clasificată a fost stabilit prin ordinul contestat în conformitate cu standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România, avându-se în vedere că, sunt secrete de stat studiile, prospecţiunile geologice şi determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat prin care se evaluează rezervele naţionale de metale şi minereuri rare, preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenţa Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, potrivit prevederilor art. 17 lit. i) din Legea nr. 182/2002.
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de fond a reţinut corect că, noţiunea de informaţii clasificate, în sensul definit de dispoziţiile art. 6 din Normele de aplicare a Legii nr. 85/2003, cuprinde atât clasa de secretizare „secrete de stat”, cât şi clasa de secretizare „secrete de serviciu” şi în consecinţă, clasificarea legală a informaţiilor privind resursele minerale româneşti în funcţie de nivelul de secretizare nu determină includerea lor, în categoria informaţiilor de interes public, întrucât dispoziţiile art. 15 lit. b) din legea sus-menţionată impun protecţia lor, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate.
De asemenea, instanţa de fond a constatat în mod corect conformitatea ordinului contestat cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, care instituie o restrângere a atribuţiei de clasificare numai cu privire la acele informaţii care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, ori clasificarea făcută pentru favorizarea, acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
Faţă de temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 74/2007, instanţa de fond a considerat corect că, dreptul de acces la informaţiile de interes public este un drept al cărui exerciţiu comportă restrângeri, aşa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 544/2001, care la art. 12 alin. (1) prevede expres exceptarea de la liberul acces a anumitor categorii de informaţii. Din acest motiv, s-a reţinut întemeiat că, prin clarificarea unor informaţii în acte administrative emise în aplicarea legii nu se aduce atingere dreptului de liber acces la informaţie, dat fiind că, exceptarea unor informaţii de la liberul acces este posibilă, în condiţiile legii.
În atare situaţie, se constată că, argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 74/2007 nu pot fi reţinute pentru modificarea hotărârii instanţei de fond, întrucât reprezintă interpretarea într-o manieră extensivă a dispoziţiilor legale care stabilesc limitele exercitării unei libertăţi publice, fără a se avea în vedere că, informaţiile de natura celor clasificate prin ordinul sus-menţionat nu sunt susceptibile de a fi comunicate în condiţiile Legii nr. 544/2001 şi deci nu pot constitui obiectul accesului liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţie de interes public.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de fond şi temeiul juridic al acesteia
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia S. România ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Fundaţia S. România împotriva Sentinţei nr. 678 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4166/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4182/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
