ICCJ. Decizia nr. 4525/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4525/2012
Dosar nr. 4165/2/2009
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5272 din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului G.L. de lucrător al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că, potrivit notei de constatare din 03 martie 2009, întocmită de Direcţia Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul G.L. a avut gradul de locotenent major (1978, 1979, 1981), căpitan (1982, 1983, 1985) şi respectiv maior (1986) în cadrul I.J.S. Braşov şi că, în această calitate, a luat măsuri şi a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Curtea a apreciat că măsurile propuse de pârât, multe dintre ele puse în executare chiar de acesta, măsuri precum dirijarea unor surse informative care să pătrundă în intimitatea celor urmăriţi, interceptarea şi studierea corespondenţei interne şi externe a acestora, înregistrarea convorbirilor telefonice ale acestuia, investigaţii la domiciliu, măsuri de filaj, anchete informative ale celor vizaţi, acţiuni vizând punerea sub lupă a vieţii private (inclusiv a celei profesionale, subsumată celei private din perspectiva protejării drepturilor omului) a celor urmăriţi, constituie activităţi prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă.
Instanţa fondului a mai subliniat că prezenta acţiune nu are în vedere doar calitatea pârâtului, pentru a fi relevant exclusiv faptul că a fost ofiţer de informaţii în cadrul contraspionajului, ci vizează şi modul concret şi raţiunile pentru care pârâtul a procedat la supravegherea anumitor cetăţeni.
Or, în această ordine de idei, pârâtul nu justifică interesul său, ca ofiţer de contraspionaj, pentru persoane suspecte de „ culegerea de date privind aspecte care ar genera sau ar fi favorabile unor acţiuni de protest, cum ar fi situaţia comunităţii ţiganilor, libertăţile altor naţionalităţi conlocuitoare din tara noastră, date fiind unele dificultăţi din economia ţării noastre”, nici de ce legătura cu un simplu fugar din ţară ar constitui un pericol pentru securitatea naţională şi nici ce legătură are intenţia de rămânere în străinătate şi/sau avizarea negativă a plecării din ţară cu caracterul invocat defensiv al atribuţiilor pârâtului.
În ceea ce priveşte faptul că nu putea să încalce legile statului, ordinele şi instrucţiunile emise de superiori în baza legilor în vigoare, prima instanţă a arătat că esenţială în reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii în accepţiunea legii este realizarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
S-a mai arătat că opţiunea a aparţinut pârâtului, iar eventualele repercusiuni la care pârâtul s-ar fi expus din partea unui stat totalitar, care nu îşi respecta propriile reglementări legale şi/sau constituţionale, dacă nu ar fi executat dispoziţiile/ordinele primite, nu interesează în cauză. Decizia pârâtului de a urma astfel de ordine, în vădită contradicţie cu prevederile constituţionale în vigoare în perioada de referinţă, a căror supremaţie era de asemenea consacrată, şi cu prevederile tratatelor internaţionale ratificate de România, de a se face unul din instrumentele de supraveghere şi represiune ale regimului comunist, constituie o opţiune personală a acestuia, fără nici o relevanţă în aprecierea activităţii sale din perspectiva incidenţei art. 2 lit. a) din ordonanţă.
Curtea a mai subliniat că legitimarea procesuală activă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în promovarea unor astfel de acţiuni este consacrată expressis verbis în lege, mai exact în prevederile O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, iar interesul - astfel cum este conturat de întreaga economie a prevederilor acestui act normativ - este unul public, iar în slujba acestui interes public se regăseşte abilitarea legală a reclamantului de a promova astfel de acţiuni.
Analizând regularitatea procedurii de verificare, prima instanţă a constatat că verificarea calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii s-a realizat, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, la solicitarea succesorului titularului dosarului cu privire la care pârâtul a contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire, fiind vorba despre cererea numitului B.M. şi că legea nu impune nicăieri ca cercetarea calităţii de lucrător al Securităţii, din perspectiva întrunirii ipotezei normei legale cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, să se facă în raport de persoana care a solicitat verificarea calităţii de lucrător, de contribuţia la instrumentarea dosarului acestei persoane, ci o verificare in integrum a acestei calităţi, în raport şi/sau de orice alte persoane cu privire la care pârâtul a contribuit la instrumentarea dosarelor de urmărire, cererile petenţilor deschizând doar calea unei astfel de verificări.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 5272 din 22 decembrie 2010 a formulat recurs pârâtul G.L., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, iar în subsidiar casarea, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, precum şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca insuficient motivată şi conţinând, pe de altă parte, motive contradictorii; că a realizat o interpretare eronată a situaţiei de fapt, întrucât recurentul-pârât nu a realizat, practic, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate prin măsurile luate în condiţiile în care decizia privind selectarea persoanelor şi aprobarea finală a măsurilor nu îi aparţinea; că activităţile sale se încadrau în activitatea de contraspionaj, caracteristică fiecărui stat naţional şi cu caracter pur defensiv; că instanţa fondului a aplicat eronat şi cu rea-credinţă prevederile O.U.G. nr. 24/2008.
În argumentarea motivelor de casare a sentinţei recurate, s-a susţinut că prima instanţă nu a procedat la o cercetare exhaustivă a fondului, mulţumindu-se să accepte la dosar nota de constatare întocmită de către reclamant şi documentele prezentate de acesta, fără a solicita probe suplimentare de natură a sprijini justa soluţionare a cauzei.
Prin concluziile scrise depuse ulterior, recurentul a mai învederat că a avut calitatea de militar, încadrat într-o structură militară, în acord cu ordinea de drept şi legile în vigoare la acea dată în România, desfăşurând activităţi de contraspionaj; că activităţile sale s-au desfăşurat în baza unor legi, ordine interne şi instrucţiuni de muncă; că dispunerea şi luarea unor astfel de măsuri erau atributul exclusiv al conducerii unităţilor centrale sau teritoriale; că nu s-a dovedit că avizul recurentului a fost hotărâtor şi ca urmare a acestuia s-a produs o îngrădire a dreptului la liberă circulaţie; că, în plus, activităţile încriminate se circumscriu actelor de comandament cu caracter militar, pe care recurentul avea obligaţia de a le executa.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, se constată că instanţa de fond a motivat hotărârea pronunţată, atât în fapt, cât şi în drept, expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, potrivit art. 261 C. proc. civ., făcând o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt, respectiv prin raportare la activitatea desfăşurată de recurent ca ofiţer al Securităţii.
Din această perspectivă, solicitarea recurentului privind casarea sentinţei atacate, invocându-se vicii subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apare ca neîntemeiată.
Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, „ lucrător al Securităţii” este „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.”
Din această definiţie legală rezultă cele două condiţii cumulative pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii din care, cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul-pârât o contestă pe cea de-a doua, respectiv că prin activităţile desfăşurate a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului, susţinând că instanţa fondului a făcut o interpretare eronată a situaţiei de fapt, aspect de natură a determina netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei recurate.
Înalta Curte reţine însă că în mod corect a apreciat prima instanţă că recurentul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând că acesta a avut gradul de locotenent major (1978, 1979, 1981), căpitan (1982, 1983, 1985) şi respectiv maior (1986) în cadrul I.J.S. Braşov şi că, în această calitate a luat măsuri şi a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi anume dreptul la viaţă privată, dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor şi dreptul la libera circulaţie .
Aceste drepturi erau consacrate în Constituţia României din 1965, precum şi la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Respectarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice. O societate democratică trebuie să asigure recunoaşterea şi respectarea acestor valori recunoscute universal.
În fapt, drepturile omului cuprind un sistem de idei, reprezentări sau valori ce reprezintă anumite concepţii privitoare la fiinţa umană, societate sau puterea statală.
În Constituţia din 1965 nu există vreo prevedere privind posibilitatea efectuării unor ingerinţe în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în scopul apărării siguranţei naţionale.
Actele normative invocate de recurent ca fiind cele care prevăd posibilitatea ingerinţei în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu pot fi analizate în general, iar, pe de altă parte, invocarea acestora nu este de natură a înlătura caracterul acţiunilor supuse în speţă analizei instanţei de judecată, de a suprima sau a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Susţinerile recurentului privind subordonarea sa unei stări de drept existente în societate la acea dată, legilor în vigoare, efectul redus al actelor sale, raportat la poziţia sa în sistem, şi faptul că acestea s-ar circumscrie actelor de comandament cu caracter militar, pe care recurentul avea obligaţia de a le executa, nu sunt de natură a îndepărta aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, nefiind, de altfel, nici incluse printre cauzele de exonerare prevăzute de acest act normativ.
Recurentul - ca lucrător al Securităţii - a făcut parte dintr-un mecanism pus la cale de către un guvern considerat acum totalitar, care a pus în aplicare legi şi decrete al căror scop era limitarea şi îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale anului.
O.U.G. nr. 24/2008 stabileşte condiţiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securităţii. În acest fel, aceste persoane sunt consemnate public pentru activitatea de poliţie politică comunistă, fără să antreneze o altă răspundere decât cea morală.
Din acest punct de vedere, cele reţinute de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi de instanţa de fond privind activitatea recurentului prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului reprezintă un „minim necesar de gravitate” pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în condiţiile în care recurentul nu a dovedit contrariul.
Faţă de cele expuse, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.
Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., a rezultat că nu subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul G.L. împotriva sentinţei civile nr. 5272 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4344/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4556/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
