ICCJ. Decizia nr. 4699/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4699/2012
Dosar nr. 6365/110/2011
Şedinţa de la 9 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, sub nr. 6365/110/20121, reclamanta L.A. a solicitat, în contradictoriu cu Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtei Universitatea S.H. să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diploma de absolvire a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti din cadrul Universităţii S.H., precum şi obligarea pârâtului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să-i aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă, în 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, sub sancţiunile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004, respectiv de plată de daune cominatorii pe zi întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative Braşov, specializarea Drept, din cadrul Universităţii S.H., promoţia 2009, cu examen de licenţă promovat, în urma susţinerii examenului de licenţă eliberându-i-se o adeverinţă care să ateste statutul de licenţiat.
A precizat reclamanta că deşi în această adeverinţă se specifică faptul că este valabilă până la eliberarea diplomei de licenţă, în realitate ea este valabilă doar 12 luni de la data eliberării, iar încercările de a obţine diploma de licenţă au rămas fără rezultat, pârâta amânând eliberarea diplomei.
În ceea ce priveşte pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a arătat că acesta a fost chemat în judecată pentru opozabilitate, având în vedere că Universitatea S.H. s-a apărat invocând opoziţia ministerului, opoziţie comunicată prin adresa de răspuns din 28 mai 2011.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 664 din 04 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi în temeiul art. 158 C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.
Instanţa de trimitere a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale Curţilor de Apel, precum şi pe cele ale art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, care dispun în sensul că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, precum şi adresa din 28 mai 2011 privind opoziţia ministerului, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 126/2012 din 18 iunie 2012 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că solicitarea privind obligarea Universităţii S.H. la eliberării diplomei de licenţă şi a suplimentul la diploma de absolvire a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti formează obiectul principal al acţiunii formulate, capătul de cerere vizând obligarea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate fiind unul accesoriu, care poate fi admis doar în condiţiile în care prima pârâtă are abilitarea legală de a elibera diplomele de licenţă pentru forma de studiu, iar cererea reclamantei este fondată.
Întrucât universitatea este asimilată unei autorităţi publice locale, s-a apreciat că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului, fiind incidente normele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.
Universitatea S.H. din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea S.H. din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea S.H. din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine Tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta L.A. şi pârâţii Universitatea S.H., respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4556/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4826/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
