ICCJ. Decizia nr. 4434/2012. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4434/2012

Dosar nr. 6657/2/2011

Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 19 iulie 2011, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, solicitând să se constate nesoluţionarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâtelor să soluţioneze cererea de emitere şi comunicare a ordinului de redobândire a cetăţeniei române, prin scrisoare recomandată cu conformare de primire la sediul ales „de îndată”.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26 septembrie 2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că cererea reclamantei a fost analizată de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 06 septembrie 2011 când a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, aprobând-o pozitiv. După ce a constatat îndeplinite condiţiile legale, Preşedintele A.N.C. a aprobat prin Ordinul nr. 954/P din 20 septembrie 2011 cererea reclamantei.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 5880 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă acţiunea reclamantei M.I., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect, cu obligarea pârâtului ANC la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 28 aprilie 2010 reclamanta M.I., cetăţean moldovean, s-a adresat pârâtei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie cu o cerere înregistrată sub nr. 42433/ RD prin care a solicitat redobândirea cetăţeniei române.

Faţă de lipsa unui răspuns din partea autorităţilor competente, la data de 14 iulie 2011 reclamanta a întreprins un nou demers, respectiv s-a adresat din nou pârâtei, solicitând în esenţă urgentarea soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că cererea reclamantei a fost analizată în şedinţa din 06 septembrie 2011, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aprobarea cererii, solicitarea fiind avizată pozitiv (conform susţinerilor pârâtei din întâmpinare), iar la data de 20 septembrie 2011, a fost emis Ordinul nr. 954/P privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române, inclusiv pentru reclamantă.

Observând că ulterior sesizării instanţei, dar până la soluţionarea în fond a pricinii, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a soluţionat cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, iar pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr. 954/P prin care a aprobat redobândirea cetăţeniei române inclusiv reclamantei, instanţa de fond a constatat că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.

În ce priveşte obligaţia pârâtului de comunicare a ordinului de aprobare a redobândirii cetăţeniei române, Curtea, a reţinut că reclamanta a precizat la ultimul termen de judecată că actul a fost deja comunicat.

Sub aspectul cererii reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că aceasta este justificată de faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei a fost formulată la data de 28 aprilie 2010 şi după sesizarea instanţei, respectiv la data de 06 septembrie 2011, a fost avizată pozitiv cererea reclamantei, iar la data de 20 septembrie 2011 a fost emis ordinul privind aprobarea redobândirii cetăţeniei. Instanţa a constatat că termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 nu a fost respectat în speţă.

Faţă de acestea, Curtea apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., pârâţii fiind în culpă procesuală, întrucât şi-au îndeplinit obligaţiile ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

3. Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Prin motivele de recurs formulate recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, în schimb a obligat autoritatea la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

Recurenţii au invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

II. Decizia instanţei de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.

Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.

Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei, fiind consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante şi să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 5880 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4434/2012. Contencios