ICCJ. Decizia nr. 44/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 44/2012
Dosar nr. 1305/36/2010
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 septembrie 2010, reclamantul A.V. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa la plata sumelor rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 82.568,76 lei, reprezentând daune materiale, precum şi obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale calculate la dobânda de referinţă a B.N.R., conform Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, cu titlul de daune moratorii de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa nr. 226/CA din 3 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin decizia nr. 4.094 din 25 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 82.568,76 lei, reprezentând drepturi băneşti de care a fost lipsit ca urmare a destituirii sale ilegale din funcţia de director al Administraţiei Finanţelor Publice Mangalia.
Prin cererile depuse la 28 octombrie 2010 şi la 6 decembrie 2010, reclamantul a precizat că dobânda legală solicitată este în sumă de 30.905 lei, iar actualizarea daunelor cu indicele de inflaţie este în sumă de 21.730,51 lei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 59 din 17 februarie 2011, prin care a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa de fond a considerat că refuzul pârâţilor de a plăti despăgubirile solicitate în prezenta cauză este justificat, întrucât acordarea lor ar reprezenta o dublă reparaţie a prejudiciului creat prin actul administrativ anulat, în condiţiile în care reclamantului i-au fost achitate daunele materiale stabilite ca urmare a anulării actului vătămător prin sentinţa civilă nr. 226/CA din 3 aprilie 20007 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin decizia nr. 4094 din 25 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a invocat necompetenţa materială a primei instanţe, arătându-se că, faţă de valoarea daunelor solicitate în litigiu, tribunalul trebuia să soluţioneze cauza, conform dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost criticată soluţia dată pe fondul cauzei şi s-a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit obiectul acţiunii şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând fără temei că despăgubirile solicitate reprezintă o dublă reparaţie a prejudiciului cauzat prin actul administrativ anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantul A.V., are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa la plata de despăgubiri în sumă totală de 52.725,51 lei, după anularea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a actului administrativ de eliberare a sa din funcţia de director al Administraţiei Finanţelor Publice Mangalia.
Soluţionând fondul pricinii, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu valoarea despăgubirilor solicitate de recurentul – reclamant.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competenţa materială a curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Pentru litigiile în care debitul este inferior sumei de 500.000 lei, competenţa materială aparţine în primă instanţă tribunalelor.
Cum acţiunea reclamantului vizează exclusiv acordarea de despăgubiri în sumă de 52.725,51 lei şi nu are ca obiect anularea unui act administrativ, instanţa de fond a apreciat eronat că este determinant criteriul competenţei funcţionale a autorităţilor publice chemate în judecată, deşi erau incidente în cauză prevederile legale referitoare la determinarea competenţei materiale după criteriul valorii sumei solicitate.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a soluţiei date recursului, prin admiterea motivului de recurs referitor la necompetenţa materială a instanţei de fond, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate pe fondul pricinii şi acestea vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, cu ocazia judecării cauzei de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva sentinţei nr. 59 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 45/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
