ICCJ. Decizia nr. 4426/2012. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4426/2012
Dosar nr. 926/33/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 8 iulie 2011 reclamanta SC L.D.P. SA Bistriţa a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud şi Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 494 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L.D.P. SA Bistriţa în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României având ca obiect anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Conturi a României - Camera de conturi Bistriţa-Năsăud s-au dispus în sarcina reclamantei măsuri. Dintre aceste măsuri reclamanta a contestat numai una, respectiv cea de la pct. 1 privind calcularea şi înregistrarea în contabilitate a creanţelor reprezentând dobânzi (penalităţi), pentru neplata în termen a facturilor emise către clienţi, precum şi efectuarea demersurilor prevăzute de lege în vederea încasării acestora.
Contestaţia reclamantei a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.262 din 20 iunie 2011.
Instanţa de primă jurisdicţie sesizată a reţinut că prezenta acţiune formulată de reclamantă are ca obiect anularea pct. 1 din Decizia nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a Camerei de conturi a judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi anularea Încheierii nr. 262 din 20 iunie 2011 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.
Instanţa a constatat că motivele de nelegalitate formulate de reclamantă se referă la aplicarea greşită a legii, în esenţă, că stabilirea şi calcularea penalităţilor, dobânzilor de întârziere, sunt clauze contractuale stabilite de părţi şi rămâne la latitudinea părţilor solicitarea sau nesolicitarea acestora, în baza principiului libertăţii contractuale, iar reclamanta nu poate fi obligată la calcularea acestora prin decizia Curţii de conturi.
Instanţa a constatat că susţinerea reclamantei este eronată, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, în urma auditului efectuat la SC D.P. SA Bistriţa, s-a constatat existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată.
În concret a fost constatată o pagubă adusă patrimoniului SC D.P. SA Bistriţa prin necalcularea şi nepretinderea de dobânzi (penalităţi) pentru plata cu întârziere a facturilor emise către clienţii societăţii comerciale verificate. Auditul efectuat la reclamantă în urma verificării soldului contului 411 „clienţi” la 31 decembrie 2009, reprezentând valoarea lucrărilor executate şi a serviciilor prestate şi facturate clienţilor, care nu au fost încasate până la sfârşitul anului, s-a constatat o creştere de circa 3 ori a acestora faţă de începutul anului respectiv de 2.768.875,23 RON la 8.487.034,98 RON. Totodată, a rezultat că, din valoarea creanţelor neîncasate de la clienţi 80,25% dintre acestea, respectiv 6.810.712,57 RON, aparţin unor instituţii publice ale administraţiei locale în speţă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (acţionar unic al SC D.P. SA Bistriţa) cu 46,71% din valoarea creanţelor adică 3.964.580,73 RON şi primării cu 33,54% din valoarea creanţelor adică 2.846.131,84 RON. În urma auditului efectuat a rezultat că majoritatea creanţelor neîncasate la sfârşitul anului 2009 au fost încasate în cursul anului 2010, iar pentru cele neîncasate s-au luat măsuri de recuperare. Din valoarea facturilor neîncasate de la Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud la 31 decembrie 2009 a rezultat suma de 1.178.370,77 RON.
Analiza auditului a avut în vedere şi verificarea modului în care au fost calculate şi pretinse dobânzi (penalităţi de întârziere) la plata facturilor de către beneficiarii reclamantei, rezultând că acestea au fost calculate şi pretinse numai în situaţia în care au fost înregistrate acţiuni în instanţă, pentru ceilalţi clienţi nefiind calculate şi pretinse aceste accesorii. În timpul auditului au fost calculate penalităţi de întârziere în valoare de 705.380,18 RON, iar din creanţele neîncasate în sumă de 285.883,41 RON rezultă că acestea se află pe rolul instanţelor de judecată.
Prin urmare, instanţa a constatat că au fost încălcate prevederile contractuale, respectiv cele din contractele încheiate cu clienţii privitoare la datorarea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, pentru neplata în termen a valorii lucrărilor executate sau a serviciilor prestate. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 şi 4 din O.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale, reclamantei îi revenea obligaţia de calculare şi percepere a acestor accesorii.
Conform calculelor rezultate din anexa nr. 3.1 a procesului-verbal de constatare, valoarea accesoriilor necalculate până la data finalizării auditului a fost de 705.380,18 RON, iar cauza ce a determinat necalcularea acestora a fost ignorarea prevederilor legale în materie. Chiar dacă majoritatea beneficiarilor sunt instituţii bugetare, acestea nu sunt scutite de plata penalităţilor de întârziere pentru nerespectarea termenilor contractuali. Consecinţa necalculării, nefacturării şi neînregistrării acestor accesorii conform prevederilor legale în materie şi a celor convenite prin contractele comerciale a condus la diminuarea veniturilor societăţii cu suma estimată de 991.263,59 RON şi implicit la denaturarea rezultatelor financiare ale societăţii.
Conduita culpabilă a reclamantei a rezultat din însăşi faptul că pe timpul controlului a calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru facturile în sold la începutul anului 2009, care nu au fost achitate în termenul legal de către Consiliul judeţean Bistriţa, în sumă de 566.338,55 RON (anexa nr. 3.2.A a procesului-verbal de constatare), cât şi pentru alţi clienţi în sumă de 776.088,56 RON (anexa nr. 3.3.A a procesului-verbal de constatare), din care suma de 331.881,90 RON se află pe rolul instanţelor, suma de 1.072,91 RON era în curs de executare de către un executor judecătoresc, iar suma de 10.382 RON a fost încasată efectiv. Suma de 413.751,75 RON a fost calculată ca urmare a controlului.
În concluzie, în timpul desfăşurării controlului de audit au fost calculate dobânzi (penalităţi de întârziere) în sumă de 980.090,30 RON.
3. Recursul declarat de SC L.D.P. SA Bistriţa.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală. Astfel, recurenta a prezentat situaţia de fapt a cauzei şi a precizat că stabilirea şi calcularea penalităţilor, dobânzilor de întârziere sunt clauze contractuale stabilite de părţi şi rămâne la latitudinea lor solicitarea sau nesolicitarea acestora în baza principiului libertăţii contractuale. A precizat că nu a solicitat calcularea dobânzilor şi penalităţilor şi, ca atare, nu poate fi obligată nici prin decizia emisă de Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României şi a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. civ., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
Necompetenţa ratione materiae, este o excepţie de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competenţa materială vizează împărţirea atribuţiilor între diferitele instanţe judecătoreşti, competenţă ce derivă din lege.
Înalta Curte a reţinut că prevederile art. 140 alin. (1) teza finală din Constituţia României prevăd expres faptul că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.
Dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi modificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O. la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul unităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of. al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.
„Regulamentul” a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din lege.
Înalta Curte constată că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ şi la care însuşi Regulamentul face trimitere.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Văzând faptul că dispoziţiile pct. 228 şi pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o forţă juridică inferioară legii, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bistriţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de SC L.D.P. SA Bistriţa împotriva Sentinţei nr. 494 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4455/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4461/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
