ICCJ. Decizia nr. 4420/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4420/2012
Dosar nr. 11850/2/2010
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei Cadrul procesual
Prin Cererea înregistrată la 3 decembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.A.S. a chemat în judecată pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, solicitând anularea Deciziei nr. 1253 din 6 octombrie 2010 emisă de această autoritate, anularea Ordonanţei nr. 340 din 2 august 2010, emisă tot de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi anularea amenzii aplicate reclamantei în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SSIF B.G.T., în cuantum de 5.000 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5719 din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta R.A.S., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în perioada 24 martie 2010 - 26 martie 2010, autoritatea pârâtă a efectuat un control tematic la sediul SSIF B.G.T. SA, în scopul verificării activităţii de tranzacţionare realizată de către societate în numele şi pe contul clienţilor săi, pe pieţele reglementate şi în afara pieţelor reglementate din România şi alte state membre sau nemembre ale Uniunii Europene.
Competenţele CNVM de a efectua control la sediul societăţilor care desfăşoară activitate pe piaţa de capital din România sunt prevăzute prin O.U.G. nr. 25/2002, privind Statutul CNVM cu modificările ulterioare şi Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Pentru abaterile constatate cu ocazia controlului, CNVM a emis acte administrative individuale de sancţionare în cuprinsul cărora au fost descrise, motivate şi încadrate faptele reţinute în sarcina persoanelor cărora le era imputabilă fapta, conform dispoziţiilor legale specifice pieţei de capital.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că actul administrativ individual de sancţionare, reprezentat de Ordonanţa CNVM nr. 340 din 2 august 2010, a cărei anulare se solicită, face parte din categoria actelor de sancţionare emise de CNVM ca urmare a controlului tematic efectuat de CNVM şi a avut în vedere încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor pieţei de capital.
Instanţa de fond a arătat că faptele reţinute în sarcina reclamantei, în calitate de Preşedinte al SSIF B.G.T. SA, sunt următoarele:
Societatea de Servicii de Investiţii Financiare (SSIF) B.G.T. SA (prin membrii consiliului de administraţie şi conducătorii acesteia) a încheiat contracte neagreate de legislaţia pieţei de capital din România, indicate după cum urmează în conţinutul actului administrativ de sancţionare:
(i) În data de 10 ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin organele de conducere) a încheiat un contract cu societatea B.L. în vederea folosirii platformei de tranzacţionare M.T., administrată de aceasta, pentru efectuarea de tranzacţii. În conformitate cu informaţiile deţinute de CNVM, societatea B.L. nu este autorizată ca firmă de investiţii într-un stat membru/nemembru, astfel încât prin încheierea contractului menţionat anterior au fost încălcate prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare;
(ii) În data de 1 ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin organele de conducere) a încheiat un contract de intermediere financiară cu societatea H.I.C. din Uruguay, societate autorizată de către o autoritate competentă cu care CNVM nu a încheiat un acord de colaborare (reciprocitate) de autorizare şi supraveghere a pieţei de instrumente financiare. Prin această faptă au fost încălcate prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare.
Reclamanta a fost sancţionată în calitate de Preşedinte al SSIF B.G.T. cu amendă în valoare de 5.000 RON, întrucât având în vedere calitatea pe care o deţinea în cadrul societăţii, era obligată să prevină angajarea societăţii de servicii de investiţii financiare în contracte pe care legea pieţei de capital le interzice sau care pot fi încheiate doar în anumite condiţii.
Cu privire la cele două contracte, instanţa de fond a reţinut că:
1) În data de 10 ianuarie 2009 SSIF B.G.T. SA (prin Preşedintele Consiliului de Administraţie d-na R.A.S.) a încheiat un contract cu societatea B.L. în vederea folosirii platformei de tranzacţionare M.T., administrată de aceasta, pentru efectuarea de tranzacţii.
Contractul (R.M.A.) încheiat în data de 10 ianuarie 2009 de către SSIF B.G.T. SA şi B.L. a fost semnat de către reclamanta R.A.S. din partea SC B.G.T. SA şi A.M.C. din partea B.L.
Conform contractului, B.L. este o firmă specializată în minimizarea riscului, acţionând ca o contrapartidă în tranzacţiile cu valută.
Având în vedere toate aceste aspecte, CNVM a solicitat informaţii de la autorităţile competente în domeniu (autorităţi competente similare CNVM ) care au autorizat societatea B.H.L. în ţările indicate pe site-ul său.
Instanţa a constatat că au fost comunicate informaţii, astfel: - autoritatea competentă din Insulele Virgine (B.V.I.F.S.C.) a comunicat CNVM că societatea B.L. nu figurează ca entitate autorizată şi supravegheată de către aceasta (Adresa înregistrată la CNVM sub nr. 15898 din 13 mai 2010);
- autoritatea competentă din Elveţia (S.F.M.S.A.F.) a comunicat că societatea B.L. nu figurează în baza de date ca entitate autorizată de către aceasta să furnizeze servicii financiare (Adresa înregistrată la CNVM cu nr. 11241 din 15 aprilie 2010);
- Autoritatea competentă din Australia (A.S. & I.C.) a comunicat că societăţile B.G.T., B.L., B.H.L., FX G.M.L. şi B.G.M. nu figurează în baza de date ca entităţi autorizate. Mai mult decât atât, ASIC a comunicat că societatea F.C.T.P.L. este autorizată să presteze servicii de investiţii financiare, (Adresa înregistrată la CNVM sub nr. 17528 din 26 mai 2010);
Pe cale de consecinţă, întrucât societatea B.L. nu este autorizată ca firmă de investiţii într-un stat membru/nemembru, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că prin încheierea contractului menţionat au fost încălcate prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006, privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare.
Conform dispoziţiilor art. 79 lit. c) - e) coroborate cu art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 a rezultat că B.L. nu este intermediar într-un stat membru/nemembru, iar platforma administrată de B.L. nu este o piaţă reglementată autorizată/sistem alternativ de tranzacţionare autorizat şi nici nu este o piaţă de instrumente financiare din statele nemembre cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
În acest context, a rezultat faptul că SSIF B.G.T. SA - prin Preşedintele Consiliului de Administraţie, R.A.S., a angajat societatea de servicii de investiţii financiare în contracte pe care legea pieţei de capital din România le interzice.
În calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SSIF B.G.T. SA, reclamanta răspunde pentru asigurarea respectării regulilor şi procedurilor SSIF (art. 65 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare) iar societatea de servicii de investiţii financiare (SSIF B.G.T.), prin organele sale de conducere, are obligaţia respectării cu stricteţe a reglementărilor emise de CNVM în aplicarea legii pieţei de capital şi a obiectului de activitate autorizat de CNVM.
2) În ceea ce priveşte cel de-al doilea contract de intermediere încheiat în data de 2 ianuarie 2009 de SSIF B.G.T. SA (prin preşedintele acesteia R.A.S.) cu societatea H.I.C. din Uruguay, contract reţinut în actul administrativ de sancţionare, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că Societatea H.I.C. din Uruguay este o societate de intermediere autorizată de către o autoritate competentă, cu care CNVM nu a încheiat un acord de colaborare (reciprocitate) de autorizare şi supraveghere a pieţei de instrumente financiare.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare, potrivit cărora: entităţile autorizate de C.N.V.M. pot încheia contracte cu intermediari din statele membre sau nemembre pentru a efectua tranzacţii, investiţii sau plasamente în instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele menţionate la art. 79 lit. c), d) şi e) cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 şi a Regulamentelor CNVM emise în aplicarea acesteia.
În cauza de faţă nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 79 lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 2/2006, deoarece CNVM nu a încheiat nici un acord de reciprocitate cu autoritatea pieţei de capital din Uruguay.
Contractul de intermediere financiară a fost încheiat de preşedintele consiliului de administraţie al SSIF B.G.T., R.A.S., cu societatea H.I.C. din Uruguay la data de 2 ianuarie 2009.
Ulterior, la data de 15 aprilie 2009, SSIF B.G.T. SA a cesionat drepturile sale către B.L. Acest aspect nu a fost comunicat CNVM, pârâta aflând despre acesta în anul 2010 de la autoritatea pieţei de capital din Uruguay.
Ambele contracte au fost semnate de R.A.S., în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SSIF B.G.T. SA şi de acţionar majoritar al societăţii (99,84%).
Cu privire la sancţiunea aplicată, instanţa de fond a reţinut că preşedintele Consiliului de Administraţie al SSIF B.G.T., R.A.S., împreună cu organele de conducere ale societăţii, aveau obligaţia respectării reglementărilor emise de CNVM în aplicarea pieţei de capital şi a obiectului de activitate autorizat, astfel că orice încălcări aduse acestora reprezintă contravenţie, potrivit dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Responsabilitatea reclamantei este fundamentată pe o culpă proprie în supraveghere, constând în faptul că aceasta, deşi putea şi trebuia să prevină săvârşirea faptelor, nu a făcut-o, incidente în cauză fiind dispoziţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Reclamanta a fost sancţionată pentru fapta proprie reprezentată de neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a activităţii specifice de conducere, astfel cum sunt acestea prevăzute în Legea nr. 297/2004 şi Regulamentul CNVM nr. 32/2006 şi Regulamentul CNVM nr. 2/2006.
Instanţa a apreciat că amenda de 5.000 RON aplicată ţine seama de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de gradul de pericol al acesteia, dar şi de persoana reclamantei.
3. Recursul declarat de R.A.S.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a promovat recurs reclamanta, criticând-o şi apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul anulării Ordonanţei CNVM nr. 340 din 2 august 2010 şi al exonerării sale de la plata amenzii aplicate, în sumă de 5.000 RON.
Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, a înfăţişat, în esenţă, următoarele critici faţă de hotărârea primei instanţe:
- raportat la prevederile art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 2/2006, în mod greşit s-a apreciat de către autoritatea emitentă că înţelegerea contractuală încheiată cu societatea B.L. nu este legală, întrucât, la momentul încheierii contractului cu aceasta s-a avut în vedere împrejurarea că autorizaţia trebuie să privească piaţa pe care se operează şi nu societatea cu care se încheie contractul, or din informaţiile deţinute exista autorizare pentru platforma de operare;
- contractul de intermediere financiară încheiat cu H.I.C., în adevăr în ianuarie 2009, nu era executoriu de drept şi nu avea cum să producă efecte, astfel că singura faptă culpabilă ce ar fi putut fi imputată este lipsa notificării Ambasadei Uruguayului privind încetarea procedurii de legalizare demarate, fiind însă evident că nu a existat nici un moment intenţia de încălcare a dispoziţiilor de reglementare ale CNVM sau de ascundere a operaţiunilor desfăşurate;
- greşit a reţinut CNVM în respingerea contestaţiei formulate şi relevanţa „gradului de pericol social” al faptelor comise, câtă vreme în art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu se face trimitere la un astfel de criteriu, specific de altfel faptelor de natură penală.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea unei acţiuni în anularea Ordonanţei CNVM nr. 340 din 2 august 2012 prin care s-a dispus sancţionarea sa, în calitate de Preşedinte CA al SSIF B.G.T., cu amendă în cuantum de 5.000 RON pe motiv că a încheiat contracte neagreate de legislaţia pieţei de capital din România, expres menţionate în actul de sancţionare.
Actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis de autoritatea intimată CNVM în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 25/2002, privind Statutul aprobat al CNVM, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 271, 272 lit. a), art. 273 alin. (1) lit. b) art. 275 alin. (1) art. 276 lit. b) şi art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital şi a art. 85 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 2/2006.
În esenţă, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, s-a reţinut că recurenta-reclamantă avea obligaţia respectării reglementărilor pieţei de capital şi a obiectului de activitate autorizat. Cum societatea de investiţii financiare (SSIF) B.C.T. SA a prestat servicii ce au fost apreciate ca nefiind cuprinse în obiectul de activitate s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 297/2004.
4.1. Contrar celor susţinute de recurentă şi răspunzând punctual criticilor formulate de aceasta, Înalta Curte reţine că nu este nelegal actul administrativ atacat din perspectiva constatărilor referitoare la contractul încheiat de societatea la care recurenta este Preşedintele Consiliului de Administraţie, cu societatea B.L., la 10 ianuarie 2009, în vederea folosirii platformei de tranzacţionare M.T., administrată de aceasta, pentru efectuarea de tranzacţii.
Actele dosarului atestă că CNVM a efectuat o operaţiune de control şi a cerut numeroase relaţii şi informaţii de la autorităţile competente, similare CNVM, care au autorizat societatea B.H.L. în ţările indicate şi pe site-ul acesteia, ocazie cu care s-a demonstrat că societatea B.L. nu este autorizată ca firmă de investiţii într-un stat membru/nemembru.
Afirmaţia recurentei în sensul că autorizarea CNVM trebuie să privească piaţa pe care operează şi nu societatea cu care se încheie contractul nu poate fi exoneratoare de răspunderea atrasă în sarcina recurentei, în temeiul art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât în sensul art. 39 cu referire la art. 81 din Legea nr. 297/2004, „orice SSIF care intenţionează să presteze servicii de investiţii financiare pe teritoriul unui stat membru, pentru prima dată”, are obligaţia de a comunica CNVM anumite informaţii, expres arătate în textele sus-arătate.
Informaţiile postate au privit însă societatea de investiţii FX G.M.L., în contextul contractului încheiat de SSIF B.G.T. SA şi B.L., în data de 10 ianuarie 2009. Astfel, în mod evident acestea nu satisfac cerinţa normei legale incidente din Legea nr. 297/2004, întrucât FX G.M. nu a fost parte semnatară a contractului încheiat la 10 ianuarie 2009.
4.2. Nefondate sunt criticile recurentei şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea contract de intermediere încheiat la data de 2 ianuarie 2009, între SSIF B.G.T. SA, prin reclamanta-recurentă, în calitatea sa de preşedinte, cu societatea H.I.C. din Uruguay, câtă vreme, astfel cum a precizat şi intimata CNVM, nu s-a încheiat între cele două entităţi de reglementare un acord de reciprocitate, de autorizare şi supraveghere a pieţei de instrumente financiare.
Susţinerile recurentei nu sunt exoneratoare de încălcarea prevederilor cuprinse în Regulamentul nr. 2/2006, privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare (art. 79 şi art. 81) câtă vreme acestea se referă expres „la încheierea de contracte şi nu la data intrării lor în vigoare, cum s-a menţionat în cererea de recurs.
4.3. În fine, Înalta Curte urmează a respinge şi motivele de recurs vizând modalitatea în care prima instanţă a statuat asupra cuantumului amenzii aplicate recurentei, apreciind că în mod evident, referirea la circumstanţele „săvârşirii faptei” nu s-a făcut în ideea aplicării criteriilor de individualizare din materia penală, ci în sensul literal al sintagmei folosite, raportat la fapta proprie a recurentei. Că este aşa o demonstrează şi împrejurarea că instanţa de fond a indicat, în mod pertinent, că responsabilitatea reclamantei este fundamentată pe o culpă proprie în supraveghere, constând în faptul că aceasta, deşi putea şi trebuia să prevină săvârşirea faptelor, nu a făcut-o, ceea ce atrage incidenţa art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Pentru toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de R.A.S. împotriva Sentinţei nr. 5719 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4410/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4455/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
