ICCJ. Decizia nr. 4468/2012. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4468/2012
Dosar nr. 2930/1/2012
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de J.V. împotriva Sentinţei nr. 3500 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond în mod corect a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., anulând cererea reclamantului J.V., faţă de împrejurarea că obiectul acţiunii a fost menţionat în mod generic, fără suficiente elemente care să permită instanţei să stabilească în concret solicitarea pe care acesta a formulat-o cu privire la fiecare pârât în parte.
De asemenea, instanţa de control judiciar a constatat că prin motivele de recurs formulate nu se aduc critici efective cu privire la hotărârea instanţei de fond, recurentul- reclamant invocând doar Jurisprudenţa CEDO, Jurisprudenţa ICCJ şi principiile de bază cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Singura critică ce vizează nemotivarea hotărârii atacate este însă contrazisă de considerentele sentinţei, care cuprind o analiza amănunţită a cererii şi precizărilor reclamantului prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, respectiv la art. 112 alin. (1) pct. 3, art. 82 alin. (1) şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, J.V. a formulat contestaţie în anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În motivare, contestatorul a expus pe larg, într-o manieră incoerentă, aspecte legate de fondului cauzei, susţinând că instanţa a respins recursul fără a fi fost judecat în fond şi nu a cercetat toate motivele de casare expuse.
În opinia contestatorului, instanţa nu a manifestat rol activ pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, încălcând prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii Senatul României şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare, sub aspectul motivelor invocate, în raport de temeiurile de drept precizate, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele argumente.
1. Argumente de drept relevante
Contestaţia în anulare are ca obiect Decizia nr. 1921 din 6 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.V. împotriva Sentinţei nr. 3500 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost anulată cererea reclamantului, pentru lipsa obiectului.
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 317 C. proc. civ.:
(1) „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.”
Admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun, consacrată în textul art. 317 alin. (2) C. proc. civ., este condiţionată de cerinţa ca aceste motive să fi fost invocate prin cererea de recurs, însă instanţa de recurs le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, niciuna din dispoziţiile menţionate nu se poate constitui, în temei al anulării deciziei.
Deşi contestatorul a invocat prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., acest text legal nu este incident cauzei, pe de-o parte, pentru că nu s-au indicat cele două motive prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestaţii în anulare pe acest temei, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost indicate expres, aceste motive nu se regăsesc în memoriul de recurs.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat, art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., pentru admisibilitatea acestei contestaţii în anulare se cere o omisiune evidentă a cercetării unui motiv de casare de către instanţa de recurs.
În speţă, contestatorul nu a indicat motivul de casare asupra căruia instanţa de recurs a omis să pronunţe, ci a invocat doar aspecte legate de aprecierea probelor ori de interpretarea dispoziţiilor legale.
Instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor pentru care anumite motive de recurs au fost respinse întrucât, într-o asemenea situaţie, s-ar ajunge la repunerea în discuţie a unei hotărâri irevocabile intrată în puterea lucrului judecat.
Or, faţă de împrejurările deja arătate, este evident că prezenta contestaţie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de legiuitor.
Contestatorul a indicat formal temeiurile de drept, dorind în realitate o rejudecare a fondului, însă, prin stabilirea unui cadru de reglementare foarte precis pentru această cale de atac extraordinară, intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a da părţii posibilitatea de a exercita un recurs la recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru raţiunile expuse, Înalta Curte constată că în speţă nu se regăsesc ipotezele reglementate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de J.V. împotriva Deciziei nr. 1921 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4461/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4484/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
