ICCJ. Decizia nr. 4435/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4435/2012
Dosar nr. 8235/2/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22 septembrie 2011, reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâţi a cererii de redobândire a cetăţeniei române, să fie obligaţi pârâţii să soluţioneze cererea, să emită şi să comunice Ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, sub sancţiunea plăţii de la daune interese în cuantum de 25 de lei pe zi de întârziere, cu începere de la data comunicării (respectiv 08 iulie 2011) a răspunsului solicitat şi până la obţinerea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 5901 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C.I. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să soluţioneze cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, să emită şi să comunice ordinul în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea de penalităţi de 25 lei pe zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 8635/RD/2011 în data de 09 februarie 2011.
Instanţa a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului, astfel încât în temeiul dispoziţiilor legale, instanţa a admis în parte cererea reclamantei, fiind obligaţi pârâţii doar la plata unei părţi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.
3. Recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Prin motivele de recurs formulate, recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au arătat că instanţa de fond a dat textului de lege aplicabil o interpretare neconformă sensului real al acestuia. S-a arătat că dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române stabileşte un termen de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române şi nu pentru soluţionarea cererii.
S-a arătat că legiuitorul a avut în vedere un termen de recomandare, flexibil, care să ţină cont de operaţiunile desfăşurate în materia cetăţeniei, apreciind că instanţa de fond face o confuzie între etapa analizării cererii şi etapa ulterioară, a emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române. S-a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea ordinului, iar comunicarea acestuia se face de îndată de la data emiterii lui.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte, a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi dorinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte, reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă.
Or, din această perspectivă Înalta Curte, reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte, constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Înaltei Curţi, litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care priveşte cu speranţă legitimă.
De asemenea, împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea soluţionării dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 5901 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4434/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4436/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
