ICCJ. Decizia nr. 4436/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4436/2012
Dosar nr. 970/57/2011
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Alba-Iulia, reclamanta T.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 2137 din 16 mai 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi obligarea intimatei să emită o nouă hotărâre de admitere a cererii de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aşa cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 281 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel-Alba, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta T.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi, în consecinţă, a fost anulată Hotărârea nr. 2137 din 16 mai 2011 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului T.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 2137 din 16 mai 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara – Comisia de Acordare a Drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta T.M. pentru acordarea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, întrucât solicitanta nu s-a aflat în nici o situaţie din cele prevăzute în art. 1 din O.G. nr. 1999 dovedită cu probe.
Instanţa a reţinut că reclamanta a susţinut că soţul său, născut la 5 martie 1936, s-a refugiat împreună cu părinţii lui T. şi V. şi alţi consăteni de la domiciliul din satul Finciu, în satul Călăţele-Pădure, ca urmare a persecuţiilor etnice din partea armatelor ungureşti, din luna octombrie 1940 până în martie 1945.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta a făcut dovada celor susţinute, conform declaraţiilor de martor existente la dosarul cauzei, astfel încât acţiunea acesteia este întemeiată.
3. Recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara
Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că la data de 17 martie 2011 reclamanta s-a adresat Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, cu două cereri, una întemeiată pe prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, care a fost admisă de recurentă prin Hotărârea nr. 2139 din 16 mai 2011 şi constatată calitatea de refugiată în nume propriu şi o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 3 în calitate de soţie supravieţuitoare, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 2137 din 16 mai 2011, obiect al litigiului de faţă.
Recurenta a precizat că în şedinţa Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 din data de 7 aprilie 2011 s-a luat în examinare cererea formulată de T.V., soţul reclamantei de faţă şi fratele lui T.A., care a solicitat de asemenea recunoaşterea statutului de refugiat în temeiul O.G. nr. 105/1999. Recurenta a precizat că în ambele dosare ale fraţilor T. au dat declaraţii aceeaşi martori, care au precizat însă date diferite ale refugiului familiei T.
Recurenta a precizat că din actele oficiale rezultă că localitatea Finciu, jud. Cluj, în care s-a născut şi din care se susţine că a fost refugiat soţul reclamantei, nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena, nefiind teritoriu cedat şi aflându-se sub administrarea statului român.
II. Decizia instanţei de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, a constatat că prin Hotărârea nr. 2137 din 16 mai 2011 emisă de C.J.P. Hunedoara, obiect al acţiunii judiciare de faţă, a fost respinsă cererea reclamantei T.M. pentru acordarea calităţii drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât solicitanta nu s-a aflat în nici o situaţie dintre acelea prevăzute în art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Însă, Înalta Curte, reţine că obiectul acţiunii cererii reclamantei îl reprezintă recunoaşterea calităţii de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000, astfel cum reţine şi Casa Judeţeană de Pensii, în preambulul hotărârii atacate.
Potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea,de o indemnizaţie lunară.
Recurenta-reclamantă reclamă dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 în calitate de urmaş, soţie supravieţuitoare conform art. 3, îndeplinind condiţiile prevăzute de actul normativ în discuţie, în condiţiile în care ea însăşi beneficiază de dispoziţiile aceleaşi legi în calitate de titular, conform art. 1 din actul normativ indicat, aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 2139 din 16 mai 2011.
Înalta Curte, reţine că instanţa de fond nu a clarificat situaţia de fond a cauzei, întrucât din actele prezentate la dosar rezultă că decesul lui T.V. a intervenit la data de 17 aprilie 2002, iar din susţinerile recurentei-pârâte rezultă că la data de 7 aprilie 2011 s-a luat în examinare cererea formulată de T.V., soţul reclamantei de faţă şi fratele lui T.A., care a solicitat, de asemenea, recunoaşterea statutului de refugiat în temeiul O.G. nr. 105/1999, conform cererii înregistrată la C.J.P. Hunedoara cu nr. 16003 din 17 martie 2011.
Înalta Curte, constată că este necesară clarificarea situaţiei juridice deduse judecăţii, precum şi administrarea probelor necesare soluţionării cauzei, inclusiv depunerea la dosarul cauzei a Hotărârii nr. 2139 din 16 mai 2011 emisă de pârâta C.J.P. Hunedoara, prin care a fost constatată calitatea de beneficiar al dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 pentru reclamanta din dosarul de faţă.
De asemenea, instanţa de fond va avea în vedere practica constantă a Înaltei Curţi, pronunţată în această materie şi, pentru a nu prejudicia partea de o cale de atac, după stabilirea situaţiei de fapt şi administrarea probatoriului necesar, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată şi va
trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinţei nr. 281 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4435/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4446/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
