ICCJ. Decizia nr. 4472/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4472/2012
Dosar nr. 1453/46/2011*
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 27/F-CC din 8 august 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul G.B. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Un prim aspect reţinut, în prealabil, de judecătorul fondului a fost cel referitor la cadrul procesual cu care a fost învestită instanţa, reţinându-se, în acest sens, că reclamantul a înţeles să renunţe la judecata faţă de pârâta chemată iniţial să stea în proces, aşa încât s-a apreciat că sancţiunea amenzii nu poate fi discutată decât în raport de actualul pârât şi aceasta începând cu momentul dobândirii calităţii de preşedinte al A.N.R.P., respectiv al C.C.S.D. Această apreciere s-a impus, în opinia judecătorului fondului, atât în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dar şi faţă de faptul că reclamantul a chemat în judecată persoana fizică ce deţine, în prezent, calitatea de preşedinte al C.C.S.D., prin identificarea acesteia.
În acest context, a apreciat instanţa de fond că o astfel de obligaţie se poate fixa numai în măsura în care condiţiile stabilite de lege sunt îndeplinite începând cu data de 31 mai 2012, data numirii pârâtului G.B. în calitate de conducător al autorităţii în sarcina căreia s-a impus emiterea actului administrativ.
În raport de această dată acţiunea a fost apreciată ca fiind nefondată ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2012 şi a Legii nr. 117/2012, acte normative prin care s-a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire începând cu 15 martie 2012, iniţial pentru o perioadă de 6 luni care, ulterior, a fost prelungită până la 15 mai 2013 (art. III).
Date fiind aceste dispoziţii legale, consideră judecătorul fondului că neexecutarea hotărârii judecătoreşti, după numirea pârâtului în funcţie, nu poate fi imputată acestuia, nefiind consecinţa unei stări de pasivitate sau de refuz de îndeplinire a obligaţiilor impuse, aşa încât se apreciază că cererea se impune a fi respinsă.
Concluzionează judecătorul fondului în sensul că deşi este real că emiterea titlului de despăgubire trebuia să se facă în termen de 30 de zile, termen ce a început să curgă de la 12 octombrie 2011, obligaţia fiind activă până la data de 15 martie 2012 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012), actualul pârât nu poate fi sancţionat întrucât în acest răstimp nu a îndeplinit calitatea la care se referă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 27/F-CC din 8 august 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul C.G., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, printr-o primă critică formulată susţine recurentul că în mod greşit instanţa a reţinut că a renunţat la judecată faţă de pârâta chemată iniţial în proces în condiţiile în care doar a informat instanţa de judecată care este numele persoanei care exercită funcţia de preşedinte al autorităţii publice pârâte.
Printr-o altă critică formulată pe fondul cauzei susţine recurentul că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea datorită adoptării O.U.G. nr. 4/2012 şi a Legii nr. 117/2012, în condiţiile în care se impune ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, iar neexecutarea hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii, indiferent de calitatea părţilor, face posibil ca statul român să fie condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în circumstanţe similare celor deja soluţionate de aceasta.
În acest sens, consideră recurentul că cele două acte normative invocate de instanţa de fond nu pot fi opuse cu succes prezentei acţiuni, întrucât acestea nu produc efecte în faţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate anterior promulgării lor, iar hotărârea recurată echivalează cu o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât lipseşte de conţinut şi de putere executorie hotărârea judecătorească în legătură cu care a solicitat aplicarea amenzii pentru neexecutare.
Consideră recurentul că ne aflăm în situaţia în care o instanţă consideră că prin adoptarea celor două acte normative invocate, statul român nu mai este obligat să pună în executare o sentinţă irevocabilă, în sensul emiterii unui act administrativ, cu toate că în actele normative invocate nu se face niciun fel de trimitere la hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate anterior legilor de instanţă.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea primei instanţe prin prisma criticilor înfăţişate de recurent, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
În primul rând, Înalta Curte urmează a înlătura critica referitoare la greşita stabilire de către instanţa de fond a cadrului procesual pasiv, în condiţiile în care recurentul, prin cererea depusă în data de 15 iunie 2012 la dosarul de fond, a solicitat expres scoaterea din cauză a fostului preşedinte al C.C.S.D., D.D. şi introducerea în cauză a pârâtului G.B., ceea ce, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reprezintă o precizare a acţiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv. Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care instituie răspunderea personală a conducătorului autorităţii publice pentru neexecutarea în termenul legal a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în mod corect instanţa de fond şi-a limitat analiza doar la perioada în care funcţia de preşedinte al C.C.S.D. a fost exercitată de către acest ultim pârât, începând cu data de 29 mai 2012.
Constatând că instanţa de fond a aplicat corect legea la soluţionarea cauzei, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 invocate de recurent, Înalta Curte va înlătura şi restul criticilor formulate pe fondul cauzei prin cererea de recurs.
Astfel, este de necontestat că ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 233/F-CONT a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin Decizia nr. 4682 din 12 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în legătură cu executarea căreia recurentul a promovat prezenta acţiune, prin O.U.G. nr. 4 din 5 martie 2012 activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare ce a fost prelungită, ulterior, prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013.
Înalta Curte constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 şi ulterior a Legii nr. 117/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că incidenţa celor două acte normative este evidentă, reclamantul fiind titularul unui drept care este afectat de un termen suspensiv - şi nu se poate cere realizarea acestui drept (emiterea titlului - decizia de despăgubire) înainte de împlinirea termenului, aşa încât va înlătura critica formulată prin cererea de recurs pe acest aspect.
Perioada în litigiu, astfel cum rezultă din precizarea formulată de recurent la data de 15 iunie 2012, se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire, precum şi faptul că în perioada de pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecata în cauză, apreciind astfel neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte subliniază faptul că în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, de eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/România şi Sanglier c/ Franţa).
Această răspundere funcţionează, aşadar, numai ca sancţiune a stării de inerţie, or, în litigiul de faţă, fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului şi a autorităţii publice pe care o reprezintă de emitere a titlurilor de despăgubire, nu se poate reţine existenţa unei atitudini de pasivitate care să fie sancţionabilă, aşa încât nu vor fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.G., împotriva Sentinţei nr. 27 din 8 august 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4457/2012. Contencios. Constatare aprobare... | ICCJ. Decizia nr. 4489/2012. Contencios → |
|---|
