ICCJ. Decizia nr. 4582/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4582/2012
Dosar nr. 226/59/2012
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.A. SRL Fântânele a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, suspendarea Raportului de Inspecţie fiscală nr. F-AR 844 din 19 decembrie 2011 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F-AR 983 din 19 decembrie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut în esenţă, că în urma efectuării unui control financiar, a fost impusă prin decizia de impunere fiscală nr. F-AR-983 din 19 decembrie 2011 la 6.075.362 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA cu accesorii şi împotriva impunerii a formulat contestaţie în procedură prealabilă, la data de 31 ianuarie 2012, nesoluţionată până în prezent.
Reclamanta susţine că sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea 554/2004 care prevede că:
Privitor la iminenţa producerii unui prejudiciu, reclamanta a arătat că prin actele de control contestate a fost obligată de către organele fiscale la plata sumei de 6.075.362 lei (peste 1.400.000 Euro) cu titlu de creanţe bugetare rezultate din pretinse nereguli în calculul impozitului pe profit în perioada controlată, la care se vor adăuga inclusiv majorările şi penalităţile calculate potrivit legii în situaţii de neplată.
Precizează că paguba iminentă care poate fi evitată numai prin admiterea acţiunii în suspendarea executării actelor de control atacate constă pe de o parte într-un prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei de efectele pe care lipsa de folosinţă a unei asemenea sume de bani o va produce în mod cert acesteia, iar pe de altă parte într-un prejudiciu de imagine care atrage implicit o pagubă materială în patrimoniul acesteia, pentru considerentele pe care le vom detalia în continuare:
În ceea ce priveşte producerea unui prejudiciu patrimonial se arată că, având în vedere cuantumul mare al sumei stabilite în sarcina sa prin Procesul-verbal atacat de peste 1.400.000 Euro, este limpede că executarea intempestivă a Deciziei atacate pe calea contestaţiei administrative formulate ar prejudicia-o în mod grav pe reclamantă, din punct de vedere material, întrucât lipsirea acesteia de folosinţa unei sume de peste 1.400.000 Euro, mai ales în condiţiile economice de criza profundă pe care o traversează nu numai România, dar chiar întreaga lume, este de natură a-i micşora semnificativ acesteia fondul de lichidităţi.
Aceasta ar putea avea consecinţe deosebit de grave asupra activităţii reclamantei, putând conduce chiar şi la insolvenţa acesteia, cu atât mai mult cu cât societatea se află într-un permanent proces de relansare economică, impus de necesitatea adaptării continue la realităţile şi la specificul domeniului în care activează, proces care este şi aşa unul deosebit de dificil în condiţiile în care economia românească se află încă în plină perioadă de recesiune.
Producţia agricolă a fost afectată în mod serios de sechestrul asigurător efectuat în toamna anului 2011, care a blocat complet activitatea societăţii în perioada campaniei agricole de toamnă. În concret, din cauza faptului că, în mod abuziv şi nelegal s-a instituit sechestru asigurător pe toate bunurile şi conturile societăţii, inclusiv pe sămânţă, societatea nu a putut recolta la timp, nu a putut efectua lucrările agricole de toamna decât cu întârziere şi nu a putut semăna grâu pe toate hectarele planificate. Cu alte cuvinte, fără lichidităţile necesare, fără sămânţă, fără motorină, în mod efectiv nu au putut fi recoltate şi efectuate lucrările specifice şi necesare, deşi anul 2011 a fost un an agricol foarte bun.
În aceste condiţii, este limpede că executarea sumei de 6.075.362 lei stabilite (prin actele de control contestate în discuţie ar crea un dezechilibru deosebit de grav în activitatea societăţii, existând riscul ca aceasta să nu mai poată achita facturile de utilităţi către furnizori. Or, neachitarea facturilor curente nu poate conduce decât la sistarea de către aceştia a furnizării utilităţilor absolut necesare derulării activităţii curente a reclamantei.
Referitor la cea de-a doua condiţie impusă de Legea nr. 554/2004, respectiv existenţei cazului bine justificat, reclamanta a arătat că,în speţă, a fost deja dispusă măsura unui sechestru asigurător în vederea garantării executării obligaţiei stabilite prin actele de control, bunurile sechestrate acoperind în întregime creanţa fiscală constatată în mod nelegal.
Astfel cum rezultă din Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012, organele de control au apreciat că, în contextul emiterii Deciziei de impunere din data de 19 decembrie 2011, există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi risipească patrimoniul/averea, context în care este necesară instituirea de măsuri asigurătorii potrivit prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 92/2003.
În acest sens, potrivit Deciziei de instituire a măsurii sechestrului asigurătoriu nr. 5 din 18 ianuarie 2012 (Anexa nr. 21 la cererea de chemare în judecată), organele de control au reţinut că se impune instituirea de măsuri asigurătorii asupra următoarelor bunuri deţinute în proprietate de către F.A.: teren intravilan str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 şi 320304 - valoare 5.599.509 lei; clădiri str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 şi 320304 - valoare 6.669.634 lei.
Astfel cum s-a detaliat şi în cuprinsul contestaţiei administrative, Raportul şi Decizia sunt nelegale şi netemeinice, neexistând niciun temei legitim pentru mărirea masei profitului impozabil. în realitate, soluţia organelor de control fiscal este greşită întrucât: acestea au făcut o greşită aplicare a legii în timp, neţinând seama de prevederile în vigoare la momentul la care a avut loc vânzarea şi reevaluarea terenurilor; în fapt, nu a avut loc o modificare a destinaţiei contului, astfel încât nu se impune impozitarea acestuia.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad nu a formulat întâmpinare în cauză.
2. Soluţia pronunţată de prima instanţă
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 224 din 3 aprilie 2012, a admis cererea formulată de reclamanta SC F.A. SRL Fântânele împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. F-AR 983 din 19 decembrie 2011 şi a R.I.F. nr. F-AR 84 din 19 decembrie 2011 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele;:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis acrul, persoana vătămată poată să ceară instanţei de contencios administrativ suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Deci, măsura suspendării executării unui act administrativ poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ trei cerinţe legale şi anume: cazul bine justificat, iminenţa producerii unei pagube prin executare şi dovada plângerii prealabile.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat îndeplinirea acestor condiţii legale.
Astfel, prin cerere reclamanta a făcut trimitere la aspecte de nelegalitate ale actelor fiscale, consemnate în contestaţia din procedura prealabilă, depusă la dosar, în sensul că impunerea a încălcat dispoziţiile art. 11, 19, 22 alin. (5), C. fisc., art. 571 din H.G. nr. 44/2004, OMFP nr. 1752/2005, art. 27 C. proc. fisc. sau art. 100 din Legea nr. 99/1999.
Cum legea contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a se verifica legalitatea unui act administrativ care se bucură de o prezumţie relativă de legalitate, reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea acestuia, până când o instanţă de judecată imparţială va cenzura respectivul act.
Privitor la iminenţa producerii unui prejudiciu, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material şi previzibil, instanţa a reţinut că actul dedus judecăţii este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura sa potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, iar iminenţa producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite faţă de reclamantă.
Astfel, în baza deciziei de impunere fiscală din litigiu, pârâta a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător faţă de bunuri aparţinând reclamantei, conform Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012 depus la dosar.
Mai mult, arată instanţa având în vedere faptul că reclamanta este o societate comercială cu un obiect de activitate în domeniul agricol, are personal angajat aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că are în derulare contracte comerciale cu partenerii din afaceri, punerea în executare a debitului fiscal de valoare substanţială, respectiv de 6.075.362 lei, ar avea consecinţe ireparabile asupra activităţii sale, putând duce chiar la falimentare în condiţiile economice prezente.
În acest context apelarea la principiile consacrate din dreptul european şi la regulile jurisprudenţiale comunitare reprezintă nu doar o posibilitate, ci o obligaţie a judecătorului.
În fine, instanţa a avut în vedere şi recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul CE. Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a recunoaşte, totuşi eficacitatea necesară acţiunii administrative.
În plus, s-a arătat în acelaşi act european că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
În motivarea recursului formulat, recurenta -pârâtă a criticat sentinţa atacată, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că a fost depusă cauţiunea de 1% din valoarea debitului, întrucât suma achitată de reclamantă nu reprezintă 1% din valoarea sumelor stabilite suplimentar, de organele fiscale.
Consideră recurenta că, în raport de dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. civ., cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de reclamantă era inadmisibilă, fără dovada plăţii cauţiunii fixate de instanţă.
Totodată, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond susţinând că în mod eronat s-a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deşi reclamanta nu a dovedit nici cazul bine justificat şi nici producerea unei pagube iminente.
Intimata-reclamantă SC F.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă că motivele invocate sunt nefondate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la stabilirea cauţiunii, instanţa de control judiciar îl apreciază ca fiind nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării, poate stabili o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani o cauţiune de până la 2.000 lei.
Astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 13 martie 2012, instanţa de fond a stabilit în sarcina intimatei-reclamante plata unei cauţiuni de 1% din valoarea debitului contestat, aceasta achitând suma de 60.753,62 lei conform recipisei de consemnare nr. 500718 din 1 din 22 martie 2012.
Întrucât intimata-reclamantă a contestat doar în parte sumele stabilite prin actele administrativ-fiscale respectiv suma de 5.470.015 lei din Decizia nr. 221 din 18 mai 2012, în mod corect s-a stabilit de către instanţă procentul reprezentând cauţiunea datorată, prin raportare la sumele contestate, cât şi în raport de dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune suspendarea executării, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului, în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi îndeplinite cumulativ condiţiile legale stabilite, respectiv un caz bine justificat, care să impună suspendarea, iar această măsură să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar condiţia pagubei iminente a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, ca fiind îndeplinite ambele condiţii legale.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a constatat şi reţinut în mod corect că există indicii de nelegalitate a actelor de control contestate, care au fost desfiinţate în parte, prin admiterea contestaţiei administrative formulate de intimată.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut şi faptul că, în speţă a fost deja dispusă măsura unui sechestru asigurător, în vederea garantării obligaţiei stabilite prin actele de control, valoarea bunurilor sechestrate acoperind integral creanţa fiscală stabilită prin actele de control contestate.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că şi această condiţie este îndeplinită, având în vedere specificul activităţii desfăşurate de intimata-reclamantă în domeniul agricol, nevoia de lichidităţi pentru asigurarea lucrărilor periodice din agricultură precum şi pentru asigurarea derulării contractelor comerciale cu partenerii de afaceri cât şi pentru achitarea creditelor,situaţii care au fost dovedite prin materialul probator administrat în cauză.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 224 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4575/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4584/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
