ICCJ. Decizia nr. 4616/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4616/2012
Dosar nr. 6580/2/2011
Şedinţa de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6580/2/2011, reclamanţii B.M. şi B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primăria Municipiului Bucureşti, obligarea Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul şi să procedeze la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul apartament nr. 110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti să retrimită Dosarul nr. 20187/2001, completat, la Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, până la îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 6014 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.M. ŞI B.E.
A obligat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să retransmită Dosarul nr. 20187/2001, completat, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze Dosarul nr. 20187/2001 şi să procedeze la analizarea acestuia, după completarea cu toate documentele necesare.
A respins cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire precum şi cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea către reclamanţi de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare la valoarea de piaţă, în ceea ce priveşte apartamentului nr. 110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr. 499/5 din 06 iulie 1977, imobil trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 223/1974.
Ulterior, cu adresa nr. AD/919755 din 08 iunie 2010, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a trimis dosarul la Prefectura Municipiului Bucureşti, în vederea avizării pentru legalitate.
Prin adresa nr. VB/2332/SP1 din 09 noiembrie 2010, Prefectura i-a informat că dosarul avizat a fost înaintat pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 07 iulie 2010 şi returnat tot la 07 iulie 2010, prin adresa nr. 16062 din 07 iulie 2010, cu rugămintea de a-l completa cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 5099/1999 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Ulterior, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a retrimis dosarul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind din nou returnat la Primărie, la data de 04 mai 2011.
Reclamanţii au solicitat din nou pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să returneze dosarul completat către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor dar pârâta a răspuns prin adresa nr. DA/1008919/17515 din 21 iunie 2011, invocând lipsa răspunsului de la I.T.A.S., căruia i-a solicitat să transmită contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu foştii chiriaşi cărora li s-a vândut apartamentul.
Curtea a constatat că de la data de 07 iulie 2010, dată la care dosarul a fost transmis pentru prima oară la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi până în prezent, dosarul reclamanţilor nu a fost înregistrat la această instituţie.
Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape - etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării şi etapa finală constând în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi valorificarea acestui titlu.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarului nu a fost parcursă, deşi dosarul a fost transmis pentru prima oară la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor încă de la data de 07 iulie 2010, vina aparţinând în exclusivitate pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti care a refuzat să completeze dosarul cu documentele necesare, precum şi pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care a refuzat să înregistreze dosarul reclamanţilor, refuz pe care prima instanţă l-a considerat nejustificat, în raport de comportamentul autorităţilor pârâte dar şi de perioada de timp scursă de la data transmiterii dosarului, cererea reclamanţilor fiind întemeiată sub acest aspect.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Curtea a apreciat că nu se poate reţine, în această fază un refuz nejustificat în acest sens, în condiţiile în care nu au fost parcurse etapele premergătoare emiterii deciziei, obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ sau la efectuarea unei operaţiuni administrative neputându-se dispune decât în condiţiile în care se constată un refuz nejustificat.
Or, în această etapă a înregistrării dosarului, este prematur să se analizeze un eventual refuz de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, întrucât nu a fost parcursă etapa analizării dosarului şi etapa evaluării, Curtea apreciind că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al legii nr. 247/2005 trebuie parcursă integral.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtelor la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, Curtea a respins-o ca inadmisibilă, având în vedere, pe de o parte dispoziţiilor art. 5803 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd că pentru neexecutarea obligaţiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii şi pe de altă parte, dispoziţiile art. 18 alin. (5) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca mijloace de constrângere pentru executarea de către autorităţi a obligaţiilor dispuse prin hotărârile pronunţate de instanţele de contencios administrativ, penalităţile de întârziere sau amenda aplicată conducătorului autorităţii publice respective.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii faptul că prin lipsa unui termen în care autorităţile să fie obligate la punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei recurate, precum şi a unei sancţiuni, hotărârea est ineficientă, în condiţiile în care Primăria municipiului Bucureşti a fost notificată încă din anul 2001.
De asemenea recurenţii au mai susţinut că cerinţele formulate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sunt excesive, că dosarul a fost retrimis Primăriei municipiului Bucureşti nejustificat, şi că o astfel de atitudine, din partea autorităţii este abuzivă, cu exces de putere, cu atât mai mult cu cât, după declanşarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligaţia de a depune toate diligentele în vederea soluţionării cererii de despăgubire într-un termen rezonabil îi revine numai autorităţii competente, respectiv pârâtei.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În cauză, este necontestat că recurenţii reclamanţi sunt beneficiarii Dispoziţia nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin raportare la valoarea de piaţă, în ceea ce priveşte apartamentului nr. 110 din Str. C.N. nr. 6, bloc PM 26 bis, sc. 4, sector 3, conform Contractului de construire nr. 499/5 din 06 iulie 1977, transmisă, împreună cu dosarul, autorităţii publice intimate în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, este necontestat că notificarea autorităţii competente pentru restituirea imobilului a fost făcută încă din anul 2001, la data de 07 iulie 2010, dosarul fiind transmis pentru prima oară la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei, termenul rezonabil referindu-se atât la durata procedurii administrative preliminare cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, cu obligaţia Statului de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza de faţă, aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanţi a vizat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile art. 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziţiei nr. 11903/2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale menţionate.
Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către pârâtă a Deciziei nr.2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele problemei.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a cererii fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanţa de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate atât de Constituţia României cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci şi în procedura administrativă preliminară.
În speţă demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin notificarea 2465 din 14 noiembrie 2001, astfel că Înalta Curte apreciază că termenul rezonabil a fost încălcat.
În acest context, dată fiind situaţia de fapt reţinută de altfel şi de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluţie în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de natură a proteja şi respecta dreptul de proprietate al reclamanţilor.
Urmează aşadar ca Înalta Curte să admită recursul şi să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii cu consecinţa obligării autorităţii pârâte să emită şi titlul de despăgubire, în favoarea reclamanţilor.
Înalta Curte reţine însă, că în raport cu prevederile O.U.G.nr. 4/2010 care suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri titlul de despăgubire, obligaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlu de despăgubire va fi stabilită în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, astfel:
Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858 din 00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa recurată va fi modificată în sensul admiterii cererii privind emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.M. şi B.E. împotriva Sentinţei nr. 6014 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea privind emiterea titlului de despăgubire de către C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4604/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4617/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
