ICCJ. Decizia nr. 4609/2012. Contencios

Decizii ICCJ 2012 (Contencios administrativ)

1. Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2010, reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, a solicitat anularea deciziei nr. 131 din 30 iunie 2010, a deciziei de impunere nr. 306 din 26 februarie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 24 februarie 2010, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de 1.048.082 RON, constând din impozit pe profit în sumă de 22.611 RON și majorări de întârziere în sumă de 4.644 RON, TVA în sumă de 797.374 RON și majorări de întârziere în sumă de 223.435 RON.

în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.

Prin sentința nr. 454 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 131 din 30 iunie 2010 și decizia de impunere nr. 306 din 26 februarie 2010, în ceea ce privește pct. 2.11. pentru sumele de 30.952 RON (cheltuieli cu energia electrică), 337.226,89 RON (cheltuieli cu publicitatea și reclama) și 2.999,75 RON (cheltuieli cu mijloacele de inventar) și punctul 2.12. pentru TVA și majorări de întârziere, menținând restul dispozițiilor deciziilor.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la suma de 30.952 RON (cheltuieli cu energia electrică), instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiza, în care s-a reținut că energia electrică înregistrată pe cheltuieli a fost refacturată de reclamantă către SC P. SRL și SC P.X. SRL, conform contractului de închiriere din 11 octombrie 2002 și actului adițional din 1 aprilie 2003 aferent acestuia, precum și a contractului de comodat din 12 iulie 2004 și actului adițional aferent.

Referitor la suma de 141.679,33 RON reprezentând amortizare mijloace fixe, Curtea a reținut că în mod corect a fost indicată de organele fiscale ca suma nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 21 din C. fisc., neconcurând la obținerea de venituri impozabile.

în ceea ce privește suma de 337.226,89 RON, cheltuieli cu publicitatea și reclama, instanța a avut în vedere contractele de publicitate și reclamă și facturile fiscale emise în derularea contractelor. Din conținutul contractelor a rezultat durata și obiectul acestora și că părțile nu au stabilit prestarea serviciilor numai în perioada competițională, ci pe o perioada calendaristică.

în acest sens, s-a apreciat că servicii de publicitate și reclamă prin afișarea siglei și numelui reclamantei în sala de conferințe de presă și la intrarea în tribuna oficială pot fi prestate inclusiv în perioada de pauza competițională, când se realizează transferuri sau alte evenimente referitoare la activitățile sportive.

Cum potrivit art. 21 alin. (2) din C. fisc. sunt deductibile expres și integral cheltuielile cu publicitatea și reclama, se prezumă că acestea concură la obținerea unor venituri impozabile pentru reclamantă. în plus, a stabilit Curtea, din raportul de expertiza rezultă că reclamanta a depus declarațiile fiscale privind această activitate contractată și nu a contractat cu persoane juridice inactive.

Tot cu privire la aceste contracte și facturi, instanța a verificat și deductibilitatea TVA aferent serviciilor de publicitate și reclamă, în sumă de 148.623 RON, rezultând din raportul de expertiza că facturile, evidențiate cu valoare și TVA, au fost emise de doua asociații: Asociația Fotbal Club U.C., activitate economica CIF XX și Asociația Sportiva Clubul de fotbal U.C. sector economic CIF XY și că la pct. 212A (decizie impunere), organele fiscale au reținut pentru serviciile prestate de către Asociația Fotbal Club U.C., activitate economica CIF XX, că reclamanta nu are dreptul la deducerea TVA, deoarece contractele vizează doar perioada competițională.

Pentru facturile emise de către Asociația Sportiva Clubul de fotbal U.C. sector economic CIF XY, organele fiscale au stabilit că nedeductibilitatea TVA rezultă din caracterul de neplătitor de TVA al furnizorului. De asemenea, Curtea a constatat că organele fiscale au susținut caracterul de neplătitor de TVA al acestui furnizor.

Cu privire la calculul impozitului pe profit, instanța a verificat deductibilitatea sumelor reprezentând cheltuieli cu salariile și contribuțiile la asigurările sociale, pentru lunile aprilie 2004-decembrie 2004, în valoare de 123.815,96 RON: (93.799,97 (salarii) + 30.015,99 (contribuții 32%) iar din raportul de expertiza, față de care reclamanta nu a avut obiecțiuni, s-a reținut că reclamanta, în mod eronat, a înregistrat aceste cheltuieli cu manopera în regie proprie pentru investiția Sat de vacanta P., și trecute direct pe cheltuieli, deși acestea trebuiau evidențiate în curs. Referitor la suma 106.585 RON, cheltuieli cu materialele consumabile, aferente perioadei aprilie 2004-decembrie 2004, instanța a avut în vedere concluziile expertului privind greșita înregistrare pe costuri, în condițiile în care aceste materiale, conform bonurilor de consum au fost folosite la investițiile în curs în acest sens, instanța a reținut concluziile expertului privind greșita înregistrare a sumei de 328.33,36 RON, cheltuieli cu prestările de servicii. De asemenea, a reținut că în perioada 2004 -2005, abatorul M. se afla în conservare, drept urmare, toate aceste cheltuieli nu au fost realizate în scopul obținerii de venituri impozabile și nu se încadrează în condițiile art. 21 din C. fisc., nefiind deductibile la calculul impozitului pe profit.

Cât privește cheltuielile cu obiectele de inventar, Curtea a reținut doar înregistrările identificate ca fiind corecte de către expert, având în vedere lipsa obiecțiunilor părților și a considerat deductibilă numai suma de 2.999,75 RON, pentru diferența de 11.975,96 RON menținând caracterul nedeductibil identificat de organele fiscale.

Din suma de 19.567,34 RON, instanța a stabilit deductibilitatea sumei de 2.999,75 RON, cheltuială cu obiectele de inventar, ceea ce înseamnă că diferența de 16.567,59 RON, reprezintă valoarea obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale.

în legătură cu punctul deciziei de impunere, instanța a verificat existența unui transfer de proprietate între reclamantă și Fundația P.C.R. pentru obiectivul imobiliar Sat de vacanta P., Zona de agrement. Organele fiscale au reținut transferul de proprietate din nota contabila, identitatea valorii de 1.151.350 RON din evidentele celor doua entități și din actele autorizare construire și regularizare depuse de Fundația P.C.R.

Reclamanta a declarat că investițiile imobiliare au fost realizate pe terenul aflat în proprietate și dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2002 și actul adițional, în cuprinsul contractului este indicat că imobilul tranzacționat (teren și construcții) este trecut în C.F. din 24 decembrie 1999 de Judecătoria Craiova.

Cu privire la transferul de proprietate, Curtea a reținut că, în condițiile în care Fundația P.C.R. are intabulat în C.F. dreptul de proprietate pe terenul și construcțiile inclusiv Zona de agrement, iar numerale cadastrale și funciare nu sunt aceleași cu cele ale terenului pe care reclamanta susține că a realizat investițiile pentru Sat de vacanță P., Fundația P.C.R. folosind propriile acte de proprietate în obținerea autorizațiilor, iar nu actele reclamantei, nu se pot reține prezumțiile organelor fiscale că exista identitate scriptica între obiective.

Raportul de constatare tehnică și evaluare din noiembrie 2005, beneficiar al expertizei fiind D.G.F.P.-A.F.P., prin care s-a evaluat activul reclamantei, imobiliar și mobiliar și în urma căruia reclamanta a depus noi declarații de impunere pe teren și clădiri în anul 2006 nu poate fi considerat concludent pentru transferul de proprietate pe obiectivul Sat de vacanta P., Zona de agrement, deoarece obiectivele stabilite sunt generale și nu vizează expres investiția Sat de vacanță.

Totodată, Curtea a stabilit că, din punct de vedere legal, transferul proprietății unui imobil în anul 2004 nu se putea realiza valabil decât prin încheierea unui act autentic, în cazul de față, printr-un contract de vânzare cumpărare, ori organele fiscale rețin că un astfel de act autentic de vânzare-cumpărare nu există, însă susțin că dovada operațiunii de transferare între reclamantă și Fundația P.C.R. rezultă din nota contabilă din 30 septembrie 2004, ceea ce din punct de vedere legal nu echivalează cu un înscris autentic și nu poate face dovada transferului de proprietate.

în concluzie, instanța a apreciat că organele fiscale nu au adus dovezi legale privind transferul de proprietate a obiectivului Sat de vacanță P. din patrimoniul reclamantei către Fundația P.C.R., susținerile din motivarea de la punctul deciziei de impunere ramând la nivelul de prezumții.

Referitor la suma de 430.004 RON TVA aferent investițiilor în curs în expertiza Curtea a stabilit că investițiile au fost realizate în regie proprie la imobilul C., în intervalul ianuarie 2001-septembrie 2005 și pentru care s-au emis facturi care au fost înregistrate în contabilitate și plătite către furnizori. Expertul a identificat documente justificative și a mai reținut că aceste investiții au mărit valoarea imobilului fiind date în funcțiune cum a rezultat din nota contabilă din anul 2005, noua valoare fiind rezultată din raportul de constatare tehnică și evaluare din noiembrie 2005, beneficiar D.G.F.P.-A.F.P. și de asemenea, s-a majorat și baza de impunere pentru clădiri și teren, aceste investiții fiind realizate asupra imobilelor deținute de reclamantă și în care își desfășoară activitatea economică în vederea obținerii de venituri.

Instanța nu a primit argumentul organelor fiscale în sensul că această sumă de 430.004 RON TVA este aferentă investițiilor realizate în fapt la Zona de agrement, deoarece nu s-a putut transferul de proprietate asupra obiectivului Sat de vacanta P.-Zona de agrement.

Curtea nu a luat în considerare decizii penale ca autoritate de lucru judecat, pe motiv că procedura în care au fost pronunțate a fost cea a plângerii împotriva soluției procurorului și că nu a existat o verificare a acestor aspecte în faza de judecată, ca urmare a trimiterii în judecata a unor persoane din cadrul societății reclamante.

în baza art. 274 din C. proc. civ, instanța a obligat pe pârâtă și la plata către reclamanta a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecata, constând în onorariu expert contabil.

2. Calea de atac exercitată

împotriva acestei soluții au formulat recursuri societatea comercială reclamantă și autoritatea fiscală pârâtă.

2.1. în recursul formulat la SC C. SA au fost invocate, generic, prevederile art. 299 din C. proc. civ. susținând, cu alte cuvinte, că soluția instanței de fond este parțial greșită, în ceea ce privește cheltuielile cu salariile și amortizarea mijloacelor fixe.

Astfel, referitor la suma de 344.900,50 RON reprezentând cheltuieli cu salariile a susținut că acestea sunt deductibile, fiind vorba de personalul care a executat lucrările la imobilul aflat în proprietatea societății comerciale, situat în municipiul Craiova, care a fost vândut, producând astfel venituri.

în ceea ce privește suma de 141.679 RON, a susținut că este vorba de o cheltuială făcută cu amortizarea mijloacelor fixe aflate în proprietatea societății și, deci, folosite la realizarea de venituri.

2.2. în recursul formulat de D.G.F.P. Dolj a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 3041din C. proc. civ., fiind susținute, în esență următoarele critici:

a) Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 90.443 RON și accesorii în sumă de 22.611 RON

- instanța de fond a reținut în mod greșit că suma de 30.952 RON reprezintă o cheltuială deductibilă, deși este aferentă Abatorului Mofleni, aflat în conservare, deci fără a produce venituri;

- suma de 337.268 RON reprezentând sume virate pentru cheltuieli cu reclama și publicitatea realizată cu Asociația Fotbal Club U.C. și Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C., a fost reținută greșit ca o cheltuială deductibilă, deși era aferentă lunilor iulie și decembrie 2004, luni de pauză competițională și nu se desfășurau meciuri de fotbal pe Stadionul "I.O." din Craiova;

- cu privire la suma de 110.000 RON din factura fiscală din 29 octombrie 2004, instanța a ignorat că Asociația Sportivă Clubul de Fotbal Universitatea Craiova U.C., sector economic (cod fiscal XY) și Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C. sunt două entități economice și fiscale distincte;

- suma de 347.900 RON privind cheltuieli efectuate cu obiectivul "Zona de agrement P." a fost reținută în mod greșit ca fiind deductibilă, deoarece acest obiectiv aparține Fundației "Pater Comunitatis Romaniae";

b) Cu privire la taxa pe valoarea adăugată datorată de societatea comercială reclamantă

- în mod greșit a reținut instanța de fond caracterul legal al deducerii sumelor de 148.623 RON TVA și de 135.850 RON, aferente serviciilor de reclamă și publicitate prezentate la capitolul impozitul pe profit;

- în mod greșit a reținut instanța de fond caracterul legal al deducerii TVA aferentă obiectivului "Zona de agrement P.", investiție transferată Fundației "P.C.R.".

în concluzie, autoritatea fiscală recurentă a solicitat admiterea recursului și respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.

2.3. Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului formulat de autoritatea fiscală pârâtă, care a fost respinsă de instanța de recurs ca neîntemeiată, constatând, în practicaua prezentei decizii, că recursul a fost formulat în termenul legal.

Referitor la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că soluția instanței de fond este legală în ceea ce privește dispozițiile de anulare parțială a actelor administrative fiscale, solicitând respingerea ca nefondat a recursului formulat de către recurenta-pârâtă.

3. Soluția instanței de recurs

3.1. în ceea ce privește recursul formulat de societatea comercială reclamantă, instanța de recurs constată că este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, societatea comercială a fost impusă la plata unor obligații bugetare suplimentare în sumă de 1.048.082 RON stabilite prin decizia de impunere din 26 februarie 2010 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 24 februarie 2010 care a cuprins perioada 1 aprilie 2004-31 decembrie 2004, în cazul impozitului pe profit și perioada 1 iunie 2004-31 iulie 2005 în cazul taxei pe valoarea adăugată, contestația fiscală fiind respinsă prin decizia nr. 131 din 30 iunie 2010.

Instanța de fond, prin sentința atacată cu recurs în cauza de față, a admis în parte acțiunea formulată de societatea comercială și a anulat actele administrative-fiscale pentru impozitul pe profit aferent sumelor de 30.952 RON (cheltuieli cu energia electrică), 337.226,89 RON (cheltuieli cu publicitatea și reclama) și 2.999,75 RON (cheltuieli cu mijloacele de inventar) pe care le-a considerat ca fiind cheltuieli deductibile din baza de calcul a impozitului pe profit, precum și pentru TVA și majorări de întârziere.

Recursul formulat de societatea comercială, cu privire la soluția instanței de fond în ceea ce privește impozitul pe profit aferentă sumelor de 344.900,95 RON și respectiv de 141.679,33 RON, în privința cărora instanța de fond a apreciat că nu sunt deductibile din baza de calcul a impozitului pe profit.

în privința sumei de 141.679,33 RON reprezentând amortizare mijloace fixe, instanța a reținut în mod judicios că era vorba de mijloace fixe de la Abatorul M. care, în perioada vizată de control, s-a aflat în stare de conservare/ nefuncționare, fără a înregistra venituri, iar potrivit art. 21 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din C. fisc., sunt deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, iar un mijloc fix este amortizabil numai dacă este deținut și folosit în producția/livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

în privința sumei de 344.900,95 RON reprezentând cheltuieli cu salariile, impozitele și contribuțiile aferente, precum și cheltuieli cu combustibil și obiectele de inventar, instanța de fond a luat act și de constatările expertului contabil și a reținut în mod judicios că aceste cheltuieli nu sunt deductibile fiind înregistrate în evidența contabilă în lipsa unor documente justificative corespunzătoare, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc.

Astfel fiind, rezultă că recursul formulat de societatea comercială este nefondat, fiind respins ca atare.

3.2. în ceea ce privește recursul formulat de D.G.F.P. Dolj, instanța de recurs constată că este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Referitor la impozitul pe profit, instanța de fond a reținut că suma de 30.952 RON reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată la Abatorul M. este deductibilă din baza de calcul a impozitului pe profit, soluția fiind în contradicție cu faptul că această sucursală economică a societății comerciale reclamante nu a funcționat, aflându-se în conservare așa cum a și reținut atunci când a analizat nedeductibilitatea sumei de 141.679,33 RON reprezentând amortizarea mijloacelor fixe de la această unitate.

Potrivit art. 21 alin. (1) din C. fisc. "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin legi speciale", or, în cauză, așa cum a reținut și instanța de fond, Abatorul M. nu a funcționat în perioada vizată de controlul organelor fiscale, aflându-se în conservare și pe cale de consecință, nu a produs venituri care să poată justifica deducerea cheltuielilor în sumă de 30.952 RON reprezentând contravaloarea energiei electrice, soluția instanței de fond fiind greșită.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că sunt deductibile din baza de calcul a impozitului pe profit și sumele de 337.268 RON și, respectiv, 110.000 RON reprezentând cheltuieli cu reclama și publicitatea.

Suma de 337.268 RON a fost virată pentru lunile iulie și decembrie 2004 în baza unui contract încheiat la data de 1 mai 2003, prelungit prin act adițional la 1 ianuarie 2004, între SC C. SA-Sucursala Frigorifer și Asociația Fotbal Club U.C. și respectiv contractul încheiat la 1 octombrie 2004 cu Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C. Contractele au avut ca obiect prestarea de servicii de reclamă și publicitate prin afișarea siglei societății comerciale, la meciurile de fotbal desfășurate pe Stadionul "I.O." din Craiova, precum și în sala în care erau susținute după meci conferințele de presă de conducerea clubului.

Or, așa cum rezultă din programul competițional al F.R.F. din anul 2008, activitatea fotbalistică competițională a fost întreruptă complet în perioadele 15 iunie-15 august și respectiv, 1 decembrie-28 februarie, ceea ce impune concluzia că în acele perioade, prestarea serviciilor asumate prin contractele respective nu s-a mai realizat, astfel încât potrivit art. 21 alin. (4) din C. fisc. suma de 337.268 RON nu poate fi considerată ca fiind o cheltuială deductibilă, serviciile respective nefiind prestate efectiv.

Referitor la suma de 110.000 RON a rezultat că a fost virată în baza facturii fiscale din 29 octombrie 2004 emisă de Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C., sector economic, care purta ștampila cu codul fiscal emis pentru Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C.

Organele fiscale au reținut că cele două coduri fiscale au fost emise pentru două entități economico-fiscale distincte, ceea ce face ca factura respectivă să nu poată fi considerată document justificativ legal, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc., potrivit cărora nu sunt deductibile cheltuielile care nu au la bază un document justificativ potrivit legii.

De asemenea, a mai rezultat că oricum, cele două entități nu au depus la organul fiscal competent declarații de impozite și taxe și nici situații financiare care, eventual, ar fi confirmat efectivitatea operațiunii respective.

Astfel, fiind incidente prevederile art. 21 alin. (4) din C. fisc., în mod greșit a reținut instanța de fond deductibilitatea acestor sume din baza de calcul a impozitului pe profit.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, instanța de fond a reținut ca deductibilă această taxă în sumă totală de 797.374 RON.

Astfel, în privința TVA aferent operațiunilor economice având ca obiect prestări de servicii de reclamă și publicitate din contractele încheiate de societatea comercială reclamantă cu Asociația Fotbal Club U.C. și Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C. și separat cu Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C., sector economic, instanța de fond a reținut suma de 148.623 RON TVA a fost dedusă legal, așa cum s-a arătat când aceste operațiuni economico-fiscale au fost analizate în privința reducerii bazei de calcul a impozitului pe profit, pentru lunile iulie și decembrie 2004 aceste servicii nu au fost efectiv prestate, astfel încât potrivit art. 145 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din C. fisc., societatea comercială reclamantă nu are drept să deducă TVA respectivă.

De asemenea, pentru suma de 135.850 RON TVA aferentă unui număr de șapte facturi emise în perioada octombrie 2004-mai 2005 de Asociația Sportivă Clubul de Fotbal U.C., sector economic, instanța de fond a reținut că societatea comercială reclamantă are drept de deducere a TVA.

în realitate, așa cum s-a arătat asociațiile sportive prestatoare de servicii nu au depus la organul fiscal competent, declarații de impozite și taxe și nici situații financiare (decontul de TVA) care eventual, să probeze calitatea de plătitoare de TVA, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 145 alin. (8) din C. fisc.

Referitor la TVA, instanța de fond a reținut că societatea comercială nu datorează sumele calculate de organele fiscale.

Din actele și lucrările cauzei rezultă că începând cu anul 2001, societatea comercială reclamantă a înregistrat în evidență contabilă investiții imobiliare în comuna P., județul Dolj care, la 31 august 2004, ajunseseră la valoarea de 3.414.531 RON.

Din valoarea investiției, societatea comercială reclamantă a transferat obiectivul "Sat vacanță P.", potrivit proceselor-verbale din 30 septembrie 2004 și a notei contabile prin care a înregistrat ieșirea din patrimoniu a acestui obiectiv, cu diminuarea conturilor debitarea contului "Debitori diverși" - unde a fost înregistrată Fundația P.C.R., fără ca valoarea de 1.151.350 RON să fie înregistrată ca venituri și fără să fi fost colectată TVA corespunzătoare.

Instanța de fond, însușindu-și în mod greșit concluziile expertului contabil, a ignorat această operațiune contabilă dar și procesele vernale de recepție din 30 septembrie 2004 în valoare totală de 1.151.350 RON pentru care societatea comercială datorează TVA în sumă de 218.747 RON potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (4) și art. 140 alin. (1) din C. fisc.

Diferența de 2.263.181 RON (3.414.531-1.151.350) a fost înregistrată la 30 iunie 2005 în contul "Imobilizări corporale în curs de execuție" procedând la deducerea sumei de 430.004 RON TVA, fără ca pentru investițiile pretinse să fi prezentat documente justificative prevăzute de lege: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, autorizație de lucrări. Singura autorizație de construire și documente justificative care au fost prezentate sunt pe numele și cu datele Fundației P.C.R.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 145 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din C. fisc. care nu dau drept de deducere în favoarea societății comerciale pentru suma de 430.004 RON.

în concluzie, recursul formulat de D.G.F.P. Dolj este întemeiat, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică în privința aspectelor criticate în acest recurs ca urmare a preluării în cea mai mare parte, în mod necritic a concluziilor greșite ale expertului contabil care nu s-a limitat la prezentarea și analizarea operațiunilor economice, ci a procedat la avansarea unor concluzii cu privire la încadrarea lor în dispoziții legale și la interpretarea normelor legale, prerogative care sunt date de legiuitor exclusiv judecătorului.

în consecință, rejudecând cauza, având în vedere considerentele de mai sus, acțiunea reclamantei a fost respinsă în totalitate, actele administrativ-fiscale fiind legale și temeinice.

← ICCJ. Decizia nr. 4613/2012. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 4590/2012. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4609/2012. Contencios