ICCJ. Decizia nr. 4611/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4611/2012

Dosar nr. 501/32/2011

Şedinţa de la 8 noiembrie 2012.

Asupra recursului de faţă:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, Unitatea Administrativ Teritorială Primăria Ştefan cel Mare, reprezentată prin primar V.I., a formulat contestaţie prin care a solicitat anularea actului administrativ emis de APDRP Bacău, urmând ca în contradictoriu cu APDRP Bacău instanţa să dispună: anularea Notificării de respingere a cererii de finanţare nr. ..... Comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, Notificare înregistrată sub nr. 11471 din 31 august 2010 ca nemotivată şi nelegală, obligarea APDRP la reanalizarea dosarului de finanţare în funcţie de normele impuse de ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii nr. 322;

Prin Sentinţa nr. 163 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La Curtea de Apel Bacău, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 501/32/1011.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 188 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării şi a respins acţiunea formulată cu privire la acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de Unitatea Administrativ Teritorială - Primăria Ştefan cel Mare împotriva pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Curtea a reţinut că într-un proces civil calitatea de parte trebuie să corespundă calităţii de titular al unui drept, respectiv al unei obligaţii ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Ori, în cauză Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.), este instituţie publică cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, finanţată din venituri proprii şi subvenţii alocate de la bugetul de stat, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 13/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii în ceea ce priveşte primirea cererilor de finanţare şi selectarea proiectelor finanţate prin FEADR.

În temeiul acestor dispoziţii legale şi ţinând cont de faptul că actele contestate de către reclamantă au fost întocmite de APDRP, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut, în esenţă, că reclamanta a mai beneficiat de finanţare prin Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural instituit prin O.G. nr. 7/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a primit o finanţare pentru proiectul „Poduri din beton armat în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău". Astfel că, urmare a neconcordanţelor dintre cele declarate pe proprie răspundere şi cele constatate de evaluator, în mod corect s-a declarat neeligibilă cererea de finanţare formulată de către reclamantă şi s-a respins contestaţia formulată.

3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Ştefan cel Mare - Primăria Ştefan cel Mare.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 0,2 RON şi timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la fila 6 a dosarului, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Ştefan cel Mare - Primăria Ştefan cel Mare împotriva Sentinţei nr. 188 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4611/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs