ICCJ. Decizia nr. 4619/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4619/2012
Dosar nr. 879/36/2011
Şedinţa de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată sub nr. 879/36/2011 la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta O.G.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea dosarului 19223/CC prin emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, la valoarea de piaţa a imobilului, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii; obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Pârâtul legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 351/CA din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în dosarul înregistrat sub nr. 19223/CC privind pe reclamantă.
A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la restituire prin echivalent prin Dispoziţia nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa în temeiul art. 1 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în soluţionarea notificării nr. 149114/2001.
Reclamantul a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren individualizat conform datelor menţionate în cererea de chemare în judecată.
Curtea a reţinut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării sumelor stabilite de evaluator, într-un termen rezonabil.
A apreciat Curtea că neefectuarea nici uneia dintre operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp de 4 ani de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective, pentru care cererea reclamantei nu a fost încă analizată.
În ceea ce priveşte capătul doi din acţiunea reclamantei Curtea a constatat că este inadmisibil în considerarea dispoziţiilor art. 24 şi 28 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 3803 alin. (5) din C. proc. civ.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării şi etapa emiterii titlului de despăgubire.
În cauza dedusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziţia nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa a fost transmis de Primăria municipiului Constanţa, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 19223/CC. Totodată dosarul amintit a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi s-a constatat că dosarul trebuie completat cu mai multe informaţii şi documente.
Recurenta a mai susţinut că în mod neîntemeiat prima instanţă a obligat pârâta să emită decizia de despăgubire, având în vedere că acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, se poate stabili o obligaţie într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritate într-un mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauză, este necontestat că intimata reclamantă este beneficiara Dispoziţiei nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa transmisă, împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, este necontestat că intimata reclamantă a notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Totodată, din actele şi lucrările cauzei, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că dosarul privind Dispoziţia nr. 266/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 351/CA din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4617/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4620/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
