ICCJ. Decizia nr. 4639/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență
1. Hotărârea Tribunalului Călărași
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași la data de 29 august 2011, sub nr. 3593/116/2011, reclamanta SC A.F. SA a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Orașului Lehliu-Gară, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea adresei din 23 iunie 2011, emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Lehliu-Gară, să se constate inexistența debitelor reclamantei către pârâtă, anterioare închiderii procedurii de reorganizare, obligarea pârâtei la rectificarea evidenței fiscale a reclamantei, precum și redistribuirea viramentelor făcute eronat de la data închiderii procedurii de reorganizare și până la data sesizării instanței.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 18 mai 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a formulat cerere la Tribunalul Ialomița prin care a solicitat deschiderea proceduri reorganizării și a falimentului, împotriva SC A.F. SA, arătând că are față de aceasta o creanță de recuperat în sumă de 12.761.813.746 ROL.
Potrivit sentinței comerciale nr. 468 din 11 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1604 din 12 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare a sa ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de plată asumată prin planul de reorganizare confirmat prin Sentința comercială nr. 225/2005 a aceleiași instanțe.
Față de cele mai sus arătate, reclamanta a solicitat să se constate că sumele ulterior imputate de către pârâtă prin procesul-verbal de control din 23 iunie 2004 (desfășurat după data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorului sindic) și care au constituit baza a numeroase litigii de imputare, nu sunt datorate, raportat la împrejurarea că deși aceste debite erau cunoscute înainte de deschiderea procedurii, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița nu a făcut nici o contestație în baza art. 87 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 dar nici împotriva sentinței prin care s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare așa cum prevăd dispozițiile aceleiași legi, în vigoare la acea dată.
Prin sentința nr. 265 din 28 februarie 2012, Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că prezentul litigiu are ca obiect anularea adresei din 23 iunie 2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Lehliu-Gară, care se referă la o sumă datorată de reclamantă, în cuantum de 1.739.210 RON.
De asemenea, suma stabilită a fi datorată de reclamantă, anterior închiderii procedurii de reorganizare, în sumă de 2.083.602,5 RON constatată prin procesul-verbal din 23 iunie 2004 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a cărei inexistență solicită reclamanta a se constata, reprezintă tot o creanță bugetară (TVA, impozit pe profit,etc. și accesorii ale acestora) mai mare de 500.000 RON. Astfel, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal.
2. Hotărârea Curții de Apel București
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 7 martie 2012, sub același număr.
Prin sentința nr. 3322 din 18 mai 2012, Curtea de Apel București a declinat, la rândul ei, competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Călărași.
Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.
A reținut în considerentele hotărârii această instanță că, în prezenta cauză obiectul cererii de chemare în judecată este "constatarea inexistenței debitelor petentei anterioare închiderii procedurii de reorganizare" și obligarea pârâtei la rectificarea evidenței fiscale. Or, a apreciat Curtea, aceste acțiuni (acțiune în constatare și obligație de a face) în legătură cu datorii anterioare închiderii procedurii de reorganizare sunt cereri în constatare, neevaluabile în bani ce se adresează Tribunalului Călărași, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".
II. Soluția înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulator de competență
înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din C. proc. civ., reține că în mod legal a fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, asupra căruia se va pronunța în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.
După cum se constată, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și prin notele scrise depuse la 18 mai 2012 (dosar Curtea de Apel București) este "anularea adresei din 23 iunie 2011 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Lehliu-Gară; constatarea inexistenței debitelor reclamantei anterioare închiderii procedurii de reorganizare către pârâtă; obligarea pârâtei la rectificarea evidenței fiscale a reclamantei, precum și redistribuirea viramentelor făcute eronat de la data închiderii procedurii de reorganizare și până în prezent".
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile legale menționate anterior, se reține că în speță, litigiul nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, astfel că stabilirea competenței nu se va face după criteriul valoric ci după rangul autorității emitente a adresei din anul 2011 a cărei anulare s-a solicitat în principal de către reclamantă.
întrucât actul a cărui anulare se solicită a fost emis de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Lehliu-Gară, asimilată autorității publice locale, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal.
Față de cele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (5) din C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4632/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4642/2012. Contencios → |
|---|
