ICCJ. Decizia nr. 4667/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 4 noiembrie 2010, reclamanta L.I.L. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând anularea măsurii returnării dosarului la Prefectura Municipiului București, tratarea cu prioritate a dosarului, desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și obligarea pârâtei ca în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
în motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin dispoziția din 7 februarie 2008 Primăria Municipiului București a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 117,60 mp și construcția demolată situată în București.
Reclamanta a mai arătat că în luna octombrie 2010, pârâta a dispus în mod abuziv returnarea dosarului de despăgubire pe considerentul lipsei actelor de proprietate asupra terenului, astfel încât procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 a fost prelungită nejustificat, încălcându-se flagrant dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat atât excepția de nelegalitate a dispoziției din anul 2008, cât și excepția prematurității emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în raport de împrejurarea că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 nu a fost declanșată, dosarul de despăgubire fiind restituit Primăriei Municipiului București.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București care a propus acordarea de măsuri reparatorii către reclamantă, fără ca la dosarul de despăgubire să se fi depus dovada titlului de proprietate asupra terenului.
Prin încheierea din 9 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea privind nelegalitatea dispoziției din 7 februarie 2008 și de asemenea, a respins ca nefondată excepția prematurității.
Aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 5696 din 7 octombrie 2011 prin care a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să desemneze evaluator și să emită titlul de despăgubire, în cadrul termenelor legale și de asemenea, să plătească reclamantei 4.000 RON cheltuieli de judecată.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dispoziția emisă de primărie la 7 februarie 2008 a fost înregistrată la autoritatea pârâtă care însă, într-un interval de timp de peste 2 ani, nu a efectuat niciuna din operațiunile necesare emiterii titlului de despăgubire, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.
Instanța a mai constatat că pârâta nu a putut justifica existența unor motive obiective pentru care nu a procedat la efectuarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, invocarea lipsei unor înscrisuri neputând fi reținută în condițiile în care dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a invocat greșita respingere a excepției de nelegalitate a dispoziției emise de Primăria Municipiului București, motivat de propunerea de acordare de despăgubiri pentru o suprafață de teren pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei.
De asemenea, pârâta a arătat că, față de încălcarea de către primărie a obligației de a anexa dosarului de despăgubire toate actele prevăzute de art. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, instanța era îndreptățită să admită cererea de chemare în garanție, fiind îndeplinite cerințele art. 47 din C. proc. civ.
Pârâta a solicitat a se avea în vedere faptul că instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată, în sensul că dosarul de despăgubire al reclamantei ar fi fost înregistrat la secretariatul comisiei.
în realitate, a arătat pârâta, dosarul nu a fost înregistrat, fiind restituit Primăriei Municipiului București cu motivarea necesității justificării soluției administrative propuse prin dispoziția din anul 2008.
O ultimă critică adusă sentinței prin recursul formulat de pârâtă privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată care nu se justifică în raport de prevederile art. 175 din C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru considerentele ce urmează.
Astfel, instanța de fond a soluționat cauza, inclusiv excepția de nelegalitate invocată de pârâtă, fără a avea la dosar înscrisurile necesare, respectiv dispoziția din anul 2008 a cărei nelegalitate s-a invocat potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum și acte referitoare la situația juridică a imobilului revendicat, teren și construcție demolată, și la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, mai ales în condițiile în care pârâta s-a apărat în sensul că restituirea dosarului de despăgubire s-a datorat lipsei documentației doveditoare.
Curtea constată că instanța de fond , deși în petitul acțiunii nu figura și obligarea autorității la emiterea unui titlu de plată, a motivat eronat sentința și sub aspectul valorificării titlului de despăgubire, potrivit art. 181din O.U.G. nr. 81/2007, după care s-a limitat a reproduce prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005, fără însă a-și fundamenta soluția pronunțată cu privire la cererile din acțiunea introductivă.
Se constată de asemenea, că instanța a respins în dispozitivul sentinței cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, în considerentele hotărârii nefiind cuprinse motivele pentru care a apreciat ca nefondată solicitarea pârâtei.
în raport de cele expuse mai sus, hotărârea pronunțată a fost casată cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4661/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4671/2012. Contencios → |
|---|
