ICCJ. Decizia nr. 4642/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
I.l.Cererea de chemare în judecată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 326/45 din 3 aprilie 2012, reclamanta R.E. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, Punctul Politie de Frontieră Iași, pentru a se dispune anularea interdicției sale de a intra în România, dispusă de pârât la data de 4 octombrie 2012, ori reducerea perioadei de aplicabilitate a acesteia la 1 an de la data dispunerii interdicției.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 4 octombrie 2010, s-a prezentat la punctul de trecere al frontierei Sculeni, pentru a intra pe teritoriul României, însă pârâta a dispus măsura interdicției de a intra în țară pentru o perioadă de 5 ani, în baza prevederilor art. 105 alin. (2) raportat la art. 106 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002.
A considerat reclamanta acestei interdicții este de natură să-i afecteze viața de familie, întrucât este căsătorită cu un cetățean român din anul 2011 și că măsura contravine dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce reglementează dreptul la respectarea vieții private de familie, în condițiile în care aplicarea prevederilor art. 105 din O.U.G. nr. 194/2002 au un caracter facultativ, nu obligatoriu.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, prin întâmpinare, a invocat lipsa de personalitate juridică a Punctului Poliției de Frontieră Iași/Sculeni, fiind oportună introducerea sa în cauză, și, de asemenea, excepțiile de necompetență teritorială a Curții de Apel Iași și de tardivitate a formulării acțiunii de reclamantă.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, situație în care competența de soluționare a acțiunii sale revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
I.2. Hotărârea Curții de Apel Iași.
Prin sentința nr. 151 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de părți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, potrivit cărora "interzicerea intrării în România poate fi contestată de străin ... la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură", respectiv a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București.
I.3. Hotărârea Curții de Apel București.
La rândul ei și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu la data de 1 iunie 2012 și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
în considerentele hotărârii, Curtea de Apel București a reținut că măsura interzicerii reclamantei pe teritoriul României, la data de 4 octombrie 2010, a fost dispusă de Punctul de Poliție Frontieră Iași, în baza art. 105 alin. (2) coroborat cu art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, și că reglementarea prevăzută de aceste dispoziții instituie o normă de competență teritorială cu caracter absolut, astfel că instanța competentă este Curtea de Apel Iași.
Il. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție, înalta Curte are în vedere următoarele considerente:
După cum se constată, obiectul cauzei deduse judecății îl constituie anularea interdicției sale de a intra în România, dispusă de pârât la data de 4 octombrie 2012, ori reducerea perioadei de aplicabilitate a acesteia la 1 an de la data dispunerii interdicției, măsură aplicată în temeiul art. 105 alin. (2) raportat la art. 106 alin. (4) din O.U.G.nr. 194/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări sau de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.
Conform art. 105 alin. (5) din același act normativ, "Interzicerea intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este irevocabilă".
Aceste dispoziții stabilesc o regulă de competență teritorială exclusivă, în funcție de sediul autorității publice care a dispus această măsură a interzicerii intrării în România.
Cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră care are sediul în București, Punctul Poliției de frontieră Iași/Sculeni emițând doar comunicarea măsurii de interzicere, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel București căreia îi revine și competența teritorială de soluționare a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (5) menționat.
în consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., a revenit competența de soluționare a cauzei, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4639/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4643/2012. Contencios → |
|---|
