ICCJ. Decizia nr. 4643/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență
1. Hotărârea Tribunalului București
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 11 februarie 2008 sub nr. 2019/299/2008, reclamantul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor a chemat în judecată pe pârâta F.C.D.E., solicitând obligarea acesteia la restituirea finanțării necuvenite încasate în baza contractului de grant, în valoare de 80.910,07 Euro, precum și a comisioanelor bancare și a dobânzii aferente.
Prin sentința civilă nr. 17074 din 22 decembrie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis în parte cererea, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 713,5 Euro în echivalent RON, reprezentând cheltuieli neeligibile finanțate în baza contratului de grant menționat.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, devenit Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, iar prin decizia civilă nr. 183 din 24 februarie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, admițând apelul, a anulat sentința amintită, a admis excepția necompetenței materiale a primei instanțe și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București - Secția de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului București sub nr. 35640/3/2011, iar prin sentința civilă nr. 1656 din 19 aprilie 2012 această instanță a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în considerarea contractului de grant care este un contract administrativ încheiat de o autoritate publică centrală, aspecte care atrag competența de soluționare a Curții de Apel București, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Raportat la prevederile O.G. nr. 79/2003, Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, având în vedere că reclamantul nu a apelat la procedura specială de recuperare prevăzută de actul normativ citat, cauza juridică a pretențiilor sale constituind-o decizia unilaterală de rezoluțiune a contractului de grant încheiat cu pârâta.
2. Hotărârea Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal
Cauza a fost înregistrată la data de 10 mai 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 4423 din 29 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul ei, excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.
Constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.
în considerentele hotărârii, Curtea de Apel București a reținut că potrivit dispozițiile art. 2 lit. d) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, "creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/ sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".
Curtea a apreciat că suma solicitată în litigiu reprezintă o creanță bugetară, la rândul ei asimilată creanțelor fiscale, potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, dată fiind similaritatea dreptului alegat și identitatea problemei de dezlegat, a stabilit că este aplicabil criteriul valorii creanței bugetare, iar nu al calității de autoritate publică centrală a reclamantului.
Cum suma pretinsă ca finanțare necuvenită este sub plafonul de 500.000 RON, la care face referire teza a I-a a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, Curtea a reținut că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de cuantumul creanței bugetare, este tribunalul, ca instanță de contencios administrativ și fiscal.
II. Soluția înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulator de competență
înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din C. proc. civ., reține că în mod legal a fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, asupra căruia se va pronunța în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.
După cum se constată din înscrisurile depuse la dosar, obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei, în baza art. 18 din Condițiile generale ale contractului de grant, la plata sumelor de: 80.910,7 Euro (echivalentul a 289.310,14 RON) reprezentând finanțare necuvenită încasată în baza Contractului de grant 122.26 Euro (437,17 RON) reprezentând comisioane bancare; 790,52 RON reprezentând dobânda acumulată în cont".
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că speței nu-i sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător care instituie o procedură specială de recuperare a fondurilor comunitare și a celor de cofinanțare utilizate necorespunzător, procedură care nu a fost urmată în cauză conform art. 3 și urm. din actul normativ menționat.
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată nu-l constituie o contestație împotriva unui titlu de creanță constituit conform art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 pentru a se putea reține că în cauză este vorba despre creanțe bugetare/ fiscale rezultate din nereguli, precum și accesorii ale acestora și costuri bancare.
Pentru aceste considerent, în cauză, nu sunt aplicabile nici dispozițiile C. proc. fisc. și nici cele referitoare la competența instanței de contencios administrativ prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată vizează executarea contractului de grant cu titlul "Instruire pentru promovarea și dezvoltarea afacerilor inițiate și conduse de către manageri ai cooperativelor sătești din zone defavorizate ale regiunii Sud-Est, în scopul creșterii calității vieții membrilor comunităților deservite".
Acesta nu poate fi asimilat unui contract administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a avut ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice, astfel că în cauză nefiind vorba despre un contract administrativ, competența instanței de contencios administrativ este exclusă.
Față de considerentele expuse, întrucât prin actul normativ ce cuprinde dispoziții speciale referitoare la recuperarea fondurilor comunitare și de cofinanțare nu s-a prevăzut competența instanței de contencios administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003, republicată și nici dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, competența de soluționare a cauzei revine instanței cu atribuții în materie comercială în raport de dispozițiile art. 2 din C. proc. civ..
De altfel, în sensul celor reținute anterior, înalta Curte a statuat și prin decizia nr. 2913 din 19 mai 2011.
în consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4642/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4661/2012. Contencios → |
|---|
