ICCJ. Decizia nr. 4671/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 18 aprilie 2011, reclamanții R.N. și R.M. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire la valoarea de 243.100 RON stabilită prin raportul de evaluare efectuat în luna iunie 2009.
în motivarea cererii, reclamanții au învederat că în anul 2007 a fost înregistrat la secretariatul comisiei dosarul de despăgubire aferent dispoziției nr. 3023 din 2 iulie 2007 a Primăriei Municipiului Craiova, fiind parcurse primele etape ale procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, inclusiv evaluarea imobilului ce nu poate fi restituit în natură, pârâta aflându-se în culpă pentru nefinalizarea procedurii.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare însoțită de cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, contestând existența dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 288,50 mp indicat în dispoziția primăriei.
Prin sentința nr. 469 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire și totodată, respingerea cererii de chemare în garanție.
în motivarea hotărârii, instanța a reținut în esență că pârâta nu a luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților, conduita autorității reprezentând o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind desfășurarea într-un termen rezonabil a procedurii administrative a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Referitor la apărarea pârâtei privind calitatea de proprietar a reclamanților și întinderea dreptului, instanța a constatat că este nejustificată măsura dispusă de retrimitere a dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Craiova la 4 ani de la înregistrare și după ce a fost parcursă și etapa evaluării imobilului, raportul fiind efectuat în luna iunie 2009.
Instanța a considerat neîntemeiată cererea de chemare în garanție, pârâta nejustificând nici un temei de drept pentru antrenarea răspunderii subsidiare a autorității emitente a dispoziției din anul 2007.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a invocat încălcarea de către Primăria Municipiului Craiova a prevederilor H.G. nr. 1095/2005 privind necesitatea depunerii documentelor doveditoare a situației juridice a imobilului revendicat, împrejurare în raport de care se justifică atât măsura restituirii dosarului de despăgubire, cât și cererea de chemare în garanție.
Pârâta a criticat și dispoziția de obligare la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile în care dosarul nu a fost completat cu actele necesare, iar parcurgerea celorlalte etape ale procedurii administrative presupune timp, având în vedere complexitatea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 din C. proc. civ., Curtea va constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit Legii nr. 247/2005, pârâtei îi revine ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite trebuind să se facă într-un termen rezonabil, astfel cum a reținut constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
în cauză, procedura administrativă a fost declanșată în anul 2001 prin formularea notificării, iar în anul 2007 a fost înregistrat la secretariatul comisiei dosarul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, imposibil de restituit în natură.
Autoritatea pârâtă avea obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererii reclamanților și finalizării procedurii administrative prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu atât mai mult cu cât până în anul 2009 au fost parcurse atât etapa verificării legalității respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului, cât și cea a evaluării.
Măsura dispusă de pârâtă la data de 9 mai 2011, după chemarea sa în judecată, de restituire a dosarului către primărie în vederea reanalizării existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra ternului nu constituie o justificare pertinentă pentru a permite depășirea termenului rezonabil.
în exercitarea drepturilor conferite prin H.G. nr. 1095/2005, pârâta nu beneficiază de o marjă de apreciere discreționară de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților cetățenilor.
în raport de cele expuse, Curtea constată că instanța de fond a admis în mod corect acțiunea cu referire la prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, conform cărora orice persoană are dreptul la soluționarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4667/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4676/2012. Contencios → |
|---|
