ICCJ. Decizia nr. 4693/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4693/2012
Dosar nr. 1581/59/2011
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta L.G. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Juridică, Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF, suspendarea executării Deciziei emisă de către pârâtă prin care a desemnat drept administrator judiciar în Dosarul de insolvenţă nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC C. SA, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, societatea B.I. IPURL, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 139 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta L.G. SPRL Reşiţa, în contradictoriu cu pârâta ANAF, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de desemnare a administratorului judiciar în dosarul de insolvenţă nr. 1939/115/2009, privind pe debitoarea SC C. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente, fie prin acţiunea principală, fie printr-o acţiune separată, să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, s-a reţinut, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiţii: 1) reclamantul să fi introdus acţiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat şi 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
A apreciat prima instanţă că prima condiţie este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat la data de 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara cu acţiunea având ca obiect anularea actului administrativ a cărui suspendare o solicită.
În ceea ce priveşte însă cazul bine justificat, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin „cazuri bine justificate" se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, s-a reţinut că aceasta, chiar dacă ar fi întemeiată, în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu este aptă să conducă la suspendarea executării deciziei de desemnare a administratorului judiciar, cele trei condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamanta L.G. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este tardiv declarat.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Textul de lege mai sus enunţat stabileşte termenul de recurs de drept comun, admiţând posibilitatea existenţei unor termene de recurs speciale.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ poate fi atacată cu recurs, care se exercită în termen de 5 zile de la comunicare.
Aşadar, în speţa dedusă judecăţii, termenul de recurs este cel prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termen special de recurs şi nu cel prevăzut de art. 301 teza I C. proc. civ.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că reclamantei L.G. SPRL i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 5 aprilie 2012, recursul fiind declarat la 20 aprilie 2012.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de declarare a recursului este de 5 zile de la data comunicării, rezultă că recursul a fost declarat cu depăşirea acestui termen.
De asemenea, este de subliniat că potrivit principiului legalităţii căilor de atac, posibilitatea de a folosi o cale de atac, precum şi condiţiile de exercitare ale acesteia sunt date de lege, iar nu de judecători.
Întrucât dispoziţia art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează în mod expres posibilitatea exercitării recursului în termen de 5 zile de la comunicare, este lipsită de relevanţă menţionarea eronată în dispozitivul hotărârii atacate a termenului de exercitare a căii de atac.
Altfel spus, într-o atare împrejurare părţile nu se pot prevala de necunoaşterea legii, acestea nefiind lipsite de dreptul de a exercita calea de atac în termenul reglementat în mod expres de lege.
De asemenea, având în vedere natura imperativă a termenului de recurs, rezultă că nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus indicate şi să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.G. SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 139 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4688/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4708/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
