ICCJ. Decizia nr. 4714/2012. Contencios. Alte cereri. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4714/2012
Dosar nr. 982/33/2011
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii de chemare în judecată.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iunie 2011, reclamanta SC „V.E." SRL a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să modifice cele 4 Informaţii Tarifare Obligatorii (ITO), respectiv ITO nr. "X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 şi 28100/2011; să fie obligată pârâta la plata de daune interese compensatorii, în temeiul art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ în cuantum de 83.083 RON pentru fiecare lună de întârziere în emiterea celor 4 ITO-uri, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii din prezentul dosar şi până la emiterea efectivă a acestor decizii vamale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin cele 4 cereri formulate către pârâtă, a solicitat în baza art. 36, 38 raportat la art. 37 şi 33 C. vam., art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 şi Regulamentul CEE nr. 2454/1993, emiterea unor noi ITO, pentru şapte categorii de produse pe care reclamanta le importă în mod curent din afara U.E., comercializarea acestei categorii de produse constituind obiectul principal de activitate al societăţii.
Motivul principal al societăţii reclamante l-a constituit faptul că prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 541/33/2009 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise iniţial în favoarea reclamantei, au fost greşit încadrate de către aceasta, conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate şi a sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, anexă la Legea 98/1996.
A mai arătat că, în conformitate cu regulile generale de aplicare 3B, în cazul în care produsul este complex, cuprinzând mai multe componente, încadrarea se face conform funcţiei principale a ansamblului. În speţă, aşa cum au reţinut şi instanţele sesizate şi cum a demonstrat fără putinţă de tăgadă raportul de expertiză întocmit în acea cauză, încadrarea corectă este cea făcută de către reclamantă, funcţia principală fiind cea de aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor şi imaginilor toate produsele provenind din memory stik-uri, dezvoltate tehnologic.
Susţinerile făcute de către pârâtă, în sensul că aceste produse nu ar trebui încadrate conform TARIC la încadrarea 8519.81.25 care are descrierea altor aparate, tocmai pentru a permite încadrarea aparatelor noi apărute pe piaţă, cum sunt cele din speţă, au fost considerate nelegale şi nefondate, instanţa reţinând faptul că este vădit netemeinică şi nelegală susţinerea că în privinţa acestor produse nu este aplicabilă Regula 3b.
A mai arătat că, în raporturile dintre reclamantă şi pârâtă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că produsele din categoria MP3 Player se încadrează corect la poziţia 85.19 şi nu la poziţia 85.27 aşa cum a susţinut nelegal pârâta, produsele din categoria MP4 Player se încadrează corect la poziţia 85.19 şi nu la poziţia 85.21 iar produsele din categoria Transmiţătoare FM se încadrează corect la poziţia 85.19 şi nu la poziţia 85.25.
S-a mai precizat că, ulterior pronunţării deciziei I.C.C.J., prin Ordonanţa C.J.U.E. din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că produsele din această categorie conform normelor vamale „sunt excluse de la aplicarea codului 8521 în măsura în care judecătorul naţional a stabilit că funcţia principală ce caracterizează ansamblul este de înregistrare şi reproducere a sunetului".
În ceea ce priveşte petitul doi al acţiunii, a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese compensatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la emiterea ITO modificate, raportat la faptul că, datorită încadrării tarifare greşite făcute de către Autoritatea Naţională a Vămilor prin ITO emise iniţial, reclamanta plăteşte o taxă vamală mai mare (6% în loc de 2%), fapt care generează societăţii pierdere conform situaţiei financiare anexate.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Prin Sentinţa civilă nr. 608 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, având ca obiect obligare emitere act administrativ - emitere I.T.O. - informaţii tarifare obligatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Acţiunea formulată de reclamantă a avut ca premisă Sentinţa civilă nr. 155, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj la data de 9 aprilie 2010, irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a dispus anularea Procesului-verbal de control nr. 24.207/PACRPT din 9 octombrie 2008, decizia de regularizare a situaţiei precum şi Decizia nr. 43 din 17 februarie 2009 emisă de ANAF.
Pornind de la această situaţie premisă, instanţa de fond a constatat în primul rând că, în speţă, nu se poate pune problema autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa civilă nr. 155/2010 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă, întrucât ipoteza normei legale instituite prin art. 1201 C. civ. nu este întrunită sub aspectul identităţii de obiect şi cauză.
A constatat instanţa, că nu se poate susţine cu temei că poate fi opusă cu succes puterea lucrului judecat din hotărârea amintită anterior. Astfel, deşi instanţa a statuat irevocabil cu privire la o greşită încadrare tarifară făcută de organele vamale, nu se poate susţine că această hotărâre impune modificarea unor normative tarifare întrucât nu s-a stabilit irevocabil că aceste dispoziţii sunt greşite ci doar că autorităţile vamale au făcut o greşită încadrare tarifară a acestora ignorând funcţia principală a aparaturii în discuţie.
În consecinţă, Curtea de apel a conchis că Sentinţa civilă nr, 155/2010 a Curţii de Apel Cluj nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză întrucât nu s-a stabilit prin hotărârea irevocabilă a instanţei că informaţiile tarifare obligatorii aplicate de către pârâtă sunt greşite şi că se impune a fi modificate ci doar că actele normative existente au fost aplicate greşit de către angajaţii pârâtei.
Pe fondul cererii a apreciat instanţa de fond că, în speţă nu se poate susţine cu temei că ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona o cerere în sensul definit de legiuitor prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 respectiv ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane (..), poate doar din perspectiva necomunicării răspunsului la cererea formulată.
A mai reţinut că pârâta nu poate fi obligată la modificarea informaţiilor tarifare obligatorii astfel cum a solicitat reclamanta întrucât modificarea acestor informaţii, respectiv declararea lor ca fiind nevalabile se poate dispune doar pentru situaţiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Interpretând dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa de fond a observat că niciuna dintre ipotezele enumerate în art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, nu este întrunită în speţă, astfel că cererea reclamantei este nefondată.
În final, s-a reţinut că nici susţinerile reclamantei referitoare la existenţa unor hotărâri C.J.U.E. nu sunt suficiente pentru a justifica demersul său judiciar, întrucât aceste hotărâri, deşi sunt în măsură să facă nevalabilă o informaţie tarifară obligatorie, nu stabilesc neconformitatea pentru produsele în litigiu.
3. Recursul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC „V.E." SRL, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea s-au aplicarea greşită a legii”.
Recurenta susţine că prin hotărârea recurată, instanţa de fond a dat o interpretare restrictivă textelor legale, contrară interpretării date de CJCE şi spiritului reglementării, de a oferi posibilitatea operatorului economic de a obţine modificarea unei ITO atunci când aceasta nu mai corespunde cu interpretarea actuală a normelor vamale.
Astfel, instanţa de fond a considerat, în mod nelegal, că nu se poate solicita o modificare a ITO decât în condiţiile strict reglementate de art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, punând un semn de egalitate între modificarea ITO şi încetarea valabilităţii unei ITO iar o astfel de interpretare este contrară normelor europene, în special art. 243 al aceluiaşi Regulament
În opinia recurentei, din interpretarea celor trei hotărâri ale Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) invocate în cauză rezultă că pe de o parte faptul că textul art. 12 din Regulament nu se interpretează de o manieră restrictivă, limitativă, cum a făcut instanţa de fond ci, dimpotrivă, în coroborare cu dispoziţiile art. 243 din acelaşi Regulament, trebuie interpretate în sensul că instanţele naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca o ITO nevalabilă să fie anulată şi o nouă ITO conformă cu realitatea şi cu interpretarea corectă a normelor vamale incidente să fie emisă.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat la care se referă instanţa de fond, arată că această excepţie nu a fost invocată de către recurenta-reclamantă.
Prin acţiunea introductivă făcându-se referire doar la „puterea de lucru judecat" în sensul aspectului pozitiv al acestei noţiuni recunoscute în doctrina şi practica judiciară şi anume în ceea ce priveşte obligativitatea Deciziei ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 pronunţată în Dosar nr. 541/33/2009.
În fine, o ultimă critică vizează ignorarea aplicabilităţii în speţă a Ordonanţei CJUE din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, instanţa de fond reţinând fără o motivare suplimentară simpla susţinere a pârâtei că aceasta s-ar referi la alte produse.
Anexat cererii de recurs şi în condiţiile art. 305 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a depus în copie Hotărârea CJCE din 14 aprilie 2011 în Dosarele conexate 288/2009, 299/2009 şi Hotărârea Curţii din 19 iulie 2012 (C-336/2011).
4. Apărarea intimatei.
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj a depus conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., la data de 24 octombrie 2012,întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă care nu este argumentat prin motive care să conţină critici pertinente la cele reţinute de instanţa de fondului în considerentele hotărârii recurate, fiind o reinterpretare/resistematizare a alegaţiilor din demersul introductiv de instanţă, la cererea reclamantei şi nu poate fi circumscrisă vreuneia din situaţiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) C. vam. Comunitar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Obiectul litigiului dedus judecăţii, vizează art. 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, ale cărui dispoziţii sunt înserate în cuprinsul sentinţei recurate.
Potrivit acestor prevederi din regulament informaţiile obligatorii încetează să mai fie valabile, în cazul informaţiilor tarifare:
1. atunci când se adoptă un regulament şi informaţiile nu mai sunt conforme cu dispoziţiile de drept astfel stabilite;
2. atunci când nu mai sunt compatibile cu interpretarea unuia din nomenclatoarele menţionate la art. 20 alin. (6):
- la nivelul Comunităţii, prin modificarea notelor explicative din Nomenclatura Combinată sau printr-o hotărâre a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene;
- la nivel internaţional, printr-un aviz de încadrare sau printr-o modificare a notelor explicative din Nomenclatura Sistemului Armonizat de Descriere şi Codificare a Mărfurilor, adoptată de Organizaţia Mondială a Vămilor înfiinţată în 1952 sub numele de „Consiliul de Cooperare Vamală”;
3. Atunci când este revocată sau modificată în conformitate cu art. 9, cu condiţia ca revocarea sau modificarea să fie notificată titularului.
Recurenta reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor la modificarea unui număr de patru Informaţii Tarifare Obligatorii (ITO), pentru patru categorii de produse pe care aceasta le importă în mod curent din afara Uniunii Europene, comercializarea acestei categorii de produse constituind obiectul principal de activitate al societăţii.
În acest sens s-a prevalat de dispoziţiile art. 243 din Regulament potrivit cărora orice persoană are dreptul de a introduce o acţiune împotriva deciziilor luate de autorităţile vamale cu privire la aplicarea legislaţiei vamale şi care o privesc direct şi individual.
Aşa cum s-a reţinut prin Hotărârea din 14 aprilie 2011 a CJCE, art. 12 alin. (5) lit. (a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 decembrie 1996, şi art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. (a) a treia liniuţă din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. [12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996, trebuie interpretate în sensul că autorităţile vamale sunt obligate să emită informaţii tarifare obligatorii conforme Notelor explicative la Nomenclatura combinată. Dacă apare un dezacord între aceste autorităţi şi operatorii economici privind conformitatea respectivelor note cu Nomenclatura combinată şi privind clasificarea mărfurilor, aceşti operatori au posibilitatea de a introduce o acţiune la autoritatea competentă în temeiul art. 243 din Regulamentul nr. 2913/92, cu modificările ulterioare.
Astfel, cum în mod corect a sesizat recurenta-reclamantă, când există un dezacord între autorităţile vamale şi operatorul economic, acesta din urmă are dreptul să se adreseze instanţei de judecată naţionale care trebuie să verifice condiţiile prevăzute la art. 12, şi conformitatea notelor menţionate cu NC şi cu privire la clasificarea mărfurilor.
Prima instanţă deşi a expus textul din Regulament a precizat că nici una dintre ipoteze nu este întrunită în speţă şi deci cererea reclamantei este nefondată, fără a verifica condiţiile precizate, practic neintrând în cercetarea fondului litigiului dedus judecăţii, analizând cauza mai mult pe admisibilitate în raport de textul normativ invocat.
Mai mult se observă că intimata-pârâtă analizează cererea dedusă judecăţii din perspectiva netemeiniciei acesteia, arătând că în cele 4 ITO la descrierea mărfurilor se face vorbire despre Modulatoare FM şi Transmiţătoare FM cu funcţia MP 3, respectiv de aparate MP 5 Media Player, conform informaţiilor, datelor şi documentelor furnizate de însăşi recurenta-reclamantă, prin cererile formulate în vederea emiterii informaţiilor tarifare obligatorii.
Reclamanta a pretins că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise iniţial în favoarea sa au fost greşit încadrate de către ANV conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate şi a Sistemului Armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, Anexa la Legea nr. 98/1996. Contestă că produsele ar face parte din alte categorii deoarece produsele din această categorie poartă diverse denumiri, în funcţie de funcţiile auxiliare adăugate, funcţia de bază rămânând aceea de aparat MP3 Player (sau versiune evoluată MP4 Player) - adică aparat de înregistrare şi reproducere a sunetului, căruia nu îi este aplicabil codul 8521.
Cele 4 ITO emise în favoarea reclamantei cu privire la produsele care au făcut obiectul Deciziei ICCJ, în cursul anului 2009, ignoră aceste reguli de interpretare a taxelor legale incidente, încadrarea produselor fiind făcută în forma reţinută ca nelegală prin decizia ICCJ şi anume la poziţiile 85.27, 85.21 şi 85.25.
În recurs arată că prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 s-a stabilit, şi faptul că încadrarea tarifară corectă a acestor produse se face după funcţia lor principală de aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor şi imaginilor.
Astfel, deşi se fac apărări pe fondul cauzei, ICCJ constată că la dosar nu au fost ataşate cererile pentru care s-a solicitat modificarea celor 4 ITO respectiv ITO nr. "X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 şi 28100/2011;
Recurenta-reclamată a depus o întreagă jurisprudenţă inclusiv decizia ICCJ în raport de care s-a făcut referire la puterea de lucru judecat privind încadrarea tarifară pentru bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise iniţial în favoarea sa, însă instanţa de fond nu a analizat în concret încadrarea tarifară a produselor importate.
Pentru aceste produse s-a pretins de recurentă că raţionamentul reţinut în dispozitivul Hotărârii CJUE este pe deplin aplicabil şi în speţă unde, pentru produsele în discuţie s-a stabilit deja irevocabil faptul că funcţia principală a ansamblului este de aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare şi reproducere a sunetelor şi imaginilor.
Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu poate să suplinească aceste lipsuri conform art. 305 C. proc. civ., în condiţiile în care, practic, prima instanţă neanalizând condiţiile şi încadrarea tarifară a produselor în lipsa cererilor pretins nerezolvate de intimata-pârâtă şi a dovezilor că funcţia produselor din categoria MP3 Player din Hotărârea CJUE e identică cu cea a aparatelor importate în cauză, pentru o încadrare tarifară corectă pentru care există dezacord între autoritatea vamală şi operatorul economic, nu a intrat cu cercetarea fondului cauzei.
Soluţia casării cu trimitere în acest ciclu procesual are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.
În concret, instanţa de trimitere trebuie să analizeze încadrarea tarifară a produselor conform cererilor înregistrate la pârâtă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC „V.E." SRL Cluj, împotriva Sentinţei civile nr. 608 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4708/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4740/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
