ICCJ. Decizia nr. 4740/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4740/2012
Dosar nr. 34857/3/2009
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărarea pârâtei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul R.Gh.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei:
- să se constate că a fost singurul director din instituţie şi singurul salariat din cadrul Direcţiei contencios şi executare silită care nu a primit venituri salariale sub formă de stimulente pe lunile aprilie, mai, iunie şi iulie 2009, în condiţiile în care activitatea direcţiei s-a desfăşurat în limite normale, toate lucrările fiind executate în mod corect şi în termen legal;
- obligarea pârâtei CNPAS la plata drepturilor salariale sub forma de stimulente pe lunile iunie şi iulie, în suma totală netă de 5.000 RON;
- obligarea pârâtei la plata către Bugetul asigurărilor sociale de stat şi Fondul de sănătate a sumelor aferente veniturilor de natură salarială la care a făcut referire;
- obligarea pârâtei la plata de daune interese aferente sumelor reprezentând venituri salariale sub formă de stimulente, constând în dobânda legală, conform art. 161 alin. (4) C. muncii şi art. 1088 din C. civ. coroborat cu O.G. nr. 9/2000, cu modificările ulterioare, de la data când trebuia să încaseze aceste drepturi salariale până la data achitării integrale a drepturilor salariale cuvenite, precum şi la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pe lunile aprilie, mai, iunie şi iulie nu a luat niciun leu venituri salariale sub formă de stimulente, deşi, în mod corect şi legal, aceste venituri pe 4 luni se ridicau la circa 10.000 RON, sume pe care le-au încasat însă toţi ceilalţi directori din CNPAS, unii chiar depăşind aceasta sumă, iar privarea sa de venituri salariale sub această formă, în mod abuziv şi ilegal, constituie nu numai o nesocotire a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, dar şi un atentat la dreptul său şi a familiei sale la viaţă şi la existenţă, lucru nepermis într-un stat de drept.
Reclamantul a mai susţinut că de la înfiinţarea CNPAS a avut numai calificative foarte bune, a beneficiat mereu de venituri salariale sub formă de stimulente şi, ca o recunoaştere a rezultatelor foarte bune obţinute în activitatea sa profesională, a beneficiat de salariu de merit, toate acestea întâmplându-se până la numirea în funcţia de Preşedinte CNPAS a D.P.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 210 din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 109 şi art. 139 din Legea nr. 18/2000 coroborate cu art. 3 C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierile din 28 septembrie 2010 şi 22 februarie 2011 a dispus conexarea pricinilor ce formează obiectul Dosarelor nr. 1626/2/2010, nr. 26651/3/2009 şi nr. 48792/3/2009, privind pe reclamantul G.R.D. şi pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, având ca obiect tot acordarea de stimulente în perioada 01 martie - 31 decembrie 2009 şi aferente lunilor aprilie 2009 şi respectiv mai 2009, la prezenta cauză.
Pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia netimbrării şi excepţia de prematuritate a cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 22 februarie 2011, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecată împotriva pârâtei D.D.P. - Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3672 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, netimbrării, prematurităţii, invocate de pârâtă, precum şi acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţii
În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, interpretând noţiunea de „raporturi de muncă” în sens larg: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii”.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, respectiv a prematurităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a adresat autorităţii anterior sesizării instanţei cu cererile din mai, respectiv iunie 2009, prin care contestă în mod implicit dar neechivoc faptul neprimirii veniturilor salariale cu titlul de stimulente.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada aprilie - decembrie 2009, reclamantul, director al Direcţiei Contencios şi Executare Silită din cadrul CNPAS, a fost singurul director din cadrul autorităţii pârâte care nu a primit stimulente.
Din relaţiile comunicate de pârâtă, rezultă că nu este singurul salariat din cadrul autorităţii pârâte care nu a primit stimulente, dar este singurul din cadrul direcţiei coordonate de acesta. Prin întâmpinare a invocat anumite împrejurări de fapt care au stat la baza aprecierii asupra acordării stimulentelor: întocmirea unor adrese de natură să aducă atingeri intereselor CNPAS şi autorităţii Preşedintelui precum şi altor instituţii sau autorităţi ale statului, folosirea unui limbaj inadecvat unui funcţionar public de natură a aduce atingere demnităţii funcţiei publice şi normelor de conduită profesională civică, folosirea de expresii jignitoare, dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private precum şi formularea de adrese calomnioase la adresa preşedintelui CNPAS, refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu dispuse prin Adresa nr. 347 din 18 martie 2009, nerespectarea Regulamentului intern şi a Notei nr. 289 din 9 martie 2009 privind ieşirea salariaţilor din sediul instituţiei în timpul programului.
Reclamantul a susţinut discriminarea sa faţă de ceilalţi directori, invocând în dovedirea faptei de diferenţiere nejustificată istoricul litigiilor purtate cu autoritatea pârâtă, soluţionate în favoarea sa.
Instanţa de fond a observat că prin raportul de control efectuat de Corpul de Control al Primului Ministru pentru perioada 2005 - 2009 s-a reţinut că „stimulentele au fost acordate fără a se ţine seama de indicatorii de performanţă ai instituţiei evaluate” şi faptul că deşi CPMB, în urma evaluării activităţii de către CNPAS a obţinut în 2009 calificativul „satisfăcător, respectiv „nesatisfăcător” în luna octombrie, aceasta a acordat stimulente directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi.
Conform art. IV din O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, „Ministerul Finanţelor Publice va constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din instituţiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea contribuţiilor sociale din sumele aferente bugetului respectiv, iar prin Ordinul nr. 215 din 18 februarie 2009 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a aprobat Normele de acordare a stimulentelor.
Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi primite susţinerile reclamantului cu privire la obligativitatea emiterii unei decizii sau ordin de stabilire a criteriilor de acordare a stimulentelor la nivelul instituţiei, având în vedere că potrivit alin. (3) din ordin, „conducătorii instituţiilor menţionate în ordin pot emite norme proprii de acordare a stimulentelor, care trebuie să cuprindă cel puţin principiile de bază prevăzute la art. 3 alin. (4) din Norme”.
Prin urmare, dacă aceste norme nu sunt emise, devin pe deplin aplicabile normele din ordinul 215/2009.
Instanţa de fond a considerat că, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada unei atitudini ce denotă fără echivoc o diferenţiere nejustificată a reclamantului faţă de colegii săi, pe baza convingerilor sale, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2002, având în vedere şi considerentele hotărârilor pronunţate în procesul de analiză a legalităţii actelor administrative atacate de către reclamant din care rezultă că sancţiunea anulării s-a dispus pentru nerespectarea unor condiţii formale, de procedură, respectiv pe baza aprecierii realizate în procesul de individualizare a sancţiunii.
Faptul că de la înfiinţarea CNPAS reclamantul a avut numai calificative foarte bune, a beneficiat mereu de venituri salariale sub formă de stimulente şi de salariu de merit nu pot fi reţinute în condiţiile în care decizia privind acordarea stimulentelor are în vedere activitatea din luna precedentă, conform art. 1 din Normele aprobate prin Ordinul 215/2009.
Potrivit art. 3, „(…) conducătorul instituţiei poate aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le poate majora, diminua sau anula după caz, având în vedere aprecierea activităţii individuale în conformitate cu principiile enumerate la art. 3 alin. (4)”.
În fine, instanţa de fond a avut în vedere şi concluziile raportului de control, potrivit căruia stimulentele au fost nejustificat acordate directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi faţă de indicatorii de performanţă ai instituţiei evaluate.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea recurată fiind pronunţată fără temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
O altă critică adusă de recurent vizează măsura instanţei de fond privind respingerea cererii de efectuare a unei expertize în cauză şi faptul că nu a fost sancţionat comportamentul autorităţii pârâte care avea obligaţia de a prezenta situaţia stimulentelor încasate de ceilalţi directori din cadrul autorităţii, relaţiile fiind absolut necesare soluţionării cauzei, precizând că în perioada 1 martie 2009 - 31 decembrie 2009 nu a primit stimulente, fără să existe un temei legal, fiind singurul director şi singurul salariat al autorităţii pârâte care nu a beneficiat de aceste drepturi, considerând că este şi un act de discriminare faţă de ceilalţi salariaţi.
Celelalte susţineri ale recurentului-reclamant se referă la activitatea sa desfăşurată în calitate de director al CNPAS, precizând că toate ordinele emise de Preşedintele CNPAS în ceea ce îl priveşte au fost suspendate sau anulate de către instanţă pentru că au fost emise în mod abuziv şi ilegal.
La data de 7 noiembrie 2012, recurentul a depus la dosar completări ale motivelor de recurs prin care a reiterat criticile formulate împotriva sentinţei atacate, invocând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În plus, a invocat excepţia lipsei capacităţii de reprezentare a Casei Naţionale de Pensii Publice de către Preşedintele acestei instituţii - D.D.P. şi excepţia lipsei capacităţii juridice a acestuia de a semna acte în numele instituţiei, excepţii invocate şi prin precizările depuse la fila 23 din dosar.
În motivarea acestor excepţii, a susţinut că la data de 1 ianuarie 2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2011 trebuia să înceteze efectele juridice ale Deciziei nr. 68 din 10 octombrie 2009 prin care a fost numit Preşedintele CNPAS şi să fie reînvestit Preşedintele C.N.P.P., or, în cauză nu a fost emisă o nouă decizie de numire în condiţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
5. Procedura derulată în recurs
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2012, recurentul a susţinut excepţiile invocate în scris, a solicitat încuviinţarea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, formulând, totodată, şi cerere de sesizare a Curţii de Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 133 alin. (2) din Legea nr. 236/2011 raportat la art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20 din Constituţie.
Înalta Curte a respins excepţiile privind lipsa capacităţii de reprezentare a Casei Naţionale de Pensii Publice de către preşedintele acesteia - D.D.P. şi lipsa capacităţii juridice a acesteia de a semna acte în numele instituţiei, invocate de recurent; a respins cererea privind încuviinţarea probei cu expertiză tehnică solicitată de recurent, precum şi cererea de sesizare a Curţii de Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 133 alin. (2) din Legea nr. 236/2011 raportat la art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20 din Constituţie, pentru considerentele reţinute în respectiva încheiere.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
6. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând pe fond recursul formulat de recurentul-reclamant R.Gh.D., Curtea în raport de motivele invocate şi cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a susţinut în esenţă prin acţiunea introductivă de instanţă ca şi prin recursul declarat, discriminarea sa faţă de ceilalţi directori cu privire la acordarea stimulentelor pentru lunile aprilie, mai, iunie şi iulie 2009.
Susţinerea recurentului-reclamant urmează a fi respinsă ca nefondată, având în vedere faptul că prin raportul de control efectuat de Corpul de control al primului ministru pentru perioada 2005 - 2009, s-a reţinut că „Stimulentele au fost acordate fără a se ţine seama de indicatorii de performanţă ai instituţiei evaluate”.
Sub acest aspect, Curtea va reţine că prin acest raport de control s-a reţinut că C.P.M.B., în urma evaluării activităţii de către C.N.P.A.S. a obţinut în anul 2009 calificativul „satisfăcător” şi respectiv „nesatisfăcător”, ceea ce în mod evident presupune că neacordarea stimulentelor cadrelor de conducere, cum este cazul recurentului, a fost justificată de neîndeplinirea indicatorilor de performanţă.
Or, potrivit art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 215/2009 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care au fost aprobate Normele de acordare a stimulentelor, principiile de bază urmărite în acordarea stimulentelor sunt: gradul de complexitate şi calitatea muncii prestate, contribuţia persoanelor la aplicarea corectă a legislaţiei competenţa profesională, creativitatea, puterea de sinteză, eficienţa, asumarea responsabilităţii, adaptabilitatea, flexibilitatea, conduita în timpul serviciului, respectarea ordinii şi disciplinei, a subordonării ierarhice, manifestarea unui comportament integru.
Din actele depuse la dosar, însă, ca material probator nu rezultă o diferenţiere, respectiv discriminare a recurentului-reclamant faţă de colegii săi în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2002.
Rezultă însă că între recurent şi intimata C.N.P.A.S. au existat şi există numeroase litigii care au fost soluţionate fie favorabil, fie nefavorabil acestuia, ceea ce denotă o stare conflictuală şi tensionată care nu poate fi caracterizată ca „flexibilitate”, „adaptabilitate” sau „conduită corespunzătoare”, în sensul criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (4) din Ordinul nr. 215/2009.
Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că anterior anului 2009 a avut numai calificative foarte bune, nu este relevantă faţă de împrejurarea că la acordarea stimulentelor este avută în vedere activitatea din luna precedentă, nu din anii trecuţi (art. 1 din Ordinul nr. 215/2009).
În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 3 din acelaşi ordin „conducătorul instituţiei poate aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le poate majora, diminua sau anula după caz, având în vedere aprecierea activităţii individuale în conformitate cu principiile enumerate la art. 3 alin. (4)”.
În consecinţă, nu se poate reţine o eventuală discriminare a recurentului-reclamant, cu atât mai mult cu cât în raportul de control efectuat de Corpul de control al primului ministru s-a reţinut în mod expres că stimulentele au fost nejustificat acordate celorlalţi directori coordonatori, faţă de indicatorii de performanţă ai instituţiei evaluate.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea recurentului-reclamant este nefondată.
Având în vedere cele mai sus reţinute, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.D.R. împotriva Sentinţei nr. 3672 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4714/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 4749/2012. Contencios → |
|---|
