ICCJ. Decizia nr. 4749/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4749/2012
Dosar nr. 6303/100/2010/a1
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul N.L.I., a sesizat instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a prevederilor din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007.
Prin Sentinţa civilă nr. 233 din 23 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al Preşedintelui CNAS invocată de către reclamantul N.L.I. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi C.A.S. Maramureş.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
În accepţiunea reclamantului dispoziţiile ordinului contestat sunt nelegale întrucât casele de asigurări de sănătate nu sunt abilitate să recurgă la stabilirea contribuţiilor datorate la FNUASS, având în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 95/2006 abilitează CNAS şi CAS numai pentru luarea măsurilor de executare silită, nu şi pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări de sănătate.
Curtea de Apel a mai reţinut că prin dispoziţiile art. 35 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate, în obligaţia de stabilire a taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat care incumbă în sarcina Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit art. 141 C. proc. fisc. executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, această din urmă competenţă fiindu-i recunoscută expres de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 35 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 se limitează strict la cadrul stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost emis, şi nu contravin legii ci doar o explicitează.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul N.L.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, este nelegală şi netemeinică, fiind lipsită de temei legal şi dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurentul susţine că instanţa fondului nu a observat sau nu a vrut să observe şi apoi să reţină că, nu s-a pus în discuţie dreptul CAS de a colecta şi administra creanţele datorate fondului de persoane fizice ce desfăşoară activităţi independente, aşa cum sunt definite prin textul art. 215 alin. (3), art. 216 şi respectiv 261 alin. (1) şi (4), context în care, pot proceda la executarea silită a creanţelor datorate, potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi O.U.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, context în care, preşedintele CNAS, cu avizul Consiliului de administraţie, poate stabili norme obligatorii pentru Casele Judeţene de Sănătate, ci că, s-a pus în discuţie doar necompetenţa şi determinarea prin normele atacate a unor atribuţii peste lege, de a emite decizii de impunere din oficiu şi apoi, de a soluţiona contestaţiile la acestea, atribut exclusiv al ANAF.
De altfel, însăşi Ordinul nr. 617/2007 a fost emis cu un scop clar, anume acela de a aproba norme metodologice privind:
- stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei;
- aplicarea masurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Titlul de creanţă, respectiv Decizia de impunere din oficiu, trebuia să fie emisă de ANAF şi transmisă CAS, pentru a putea proceda, potrivit normelor de procedură fiscală, la punerea lui în executare şi urmărirea încasării creanţelor pe care le-ar stabili. Tot această instituţie, potrivit normelor procesual-fiscale, era şi este în drept să soluţioneze şi eventualele contestaţii cu privire la determinarea contribuţiei şi respectiv a sumelor accesorii la acestea, în cazul în care, debitul nu s-ar achita la termenul scadent.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) şi (4), art. 216, 256 - 260 ş.a.) şi al Statului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).
Analizând textul a cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 Înalta Curte apreciază că acesta nu adaugă la lege.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt extinse competenţele CAS cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadenţă au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită, în plus faţă de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere.
Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.L.I. împotriva Sentinţei civile nr. 233 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4740/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4751/2012. Contencios → |
|---|
