ICCJ. Decizia nr. 4754/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4754/2012
Dosar nr. 8898/2/2010
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi Comisa Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut ca prin hotărârea pe care instanţa de judecată o va pronunţa să dispună:
- obligarea pârâtei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la analizarea şi soluţionarea Dosarului de despăgubire depus în baza dispoziţiei Primarului Municipiului Vâlcea nr. 5917 din 12 decembrie 2005;
- obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubire care îl priveşte;
- obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul meu şi conversia acestora în acţiuni conform art. III alin. (2) din O.G. nr. 62/2010, într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unei penalităţi de 1% din valoarea acţiunilor ce i se cuvin, pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că prin notificarea depusa la Primăria Municipiului Vâlcea a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, compus din construcţii şi teren în suprafaţa de 933 mp.
Prin Dispoziţia nr. 5917 din 12 decembrie 2005 Primarul oraşului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii special pentru construcţiile demolate şi pentru terenul aferent situat la adresa Râmnicu Vâlcea.
Prin Sentinţa civilă nr. 3092 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului S.M. faţă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a obligat pârâta Comisia Centrală la analizarea, verificarea şi trimiterea dosarului de despăgubiri la un evaluator, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la stabilirea şi emiterea dispoziţiei de validare, în condiţiile legii, a dosarului de despăgubiri, în care a fost dată Dispoziţia nr. 5917 din 12 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Vâlcea şi, totodată, a obligat pârâta Comisia Centrală la plata către reclamant a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, lăsând la latitudinea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilirea procedurii şi termenul de soluţionare. Ori în speţă, nelucrarea dosarului mai mult de 4 ani nu poate fi lăsată nesancţionată.
În acest sens sunt şi constatările făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în situaţii similare şi faţă de Statul Român, a constatat şi sancţionat, faptul că, în privinţa aplicării legislaţiei reparatorii şi domeniul proprietăţii Legea nr. 10/2001; Legea nr. 247/2005; instituţiile Statului depăşesc cu mult orice termen rezonabil.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în motivarea recursului, arată că Sentinţa civilă nr. 3092/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de fond nu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu privire la pretenţiile reclamantului.
Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Titlului VIII în sensul că aceste dispoziţii legale nu prevăd emiterea unei dispoziţii de validare, nici de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nici de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Faptul reţinut de instanţa de fond, conform căruia ANRP are legitimitate procesuală, având atribuţii de stabilire şi emiterea dispoziţiei de validare nu poate fi primit în susţinerea soluţiei pronunţate.
În cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligaţiile ce revin fiecăreia dintre cele două entităţi, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sunt reglementate prin acte normative distincte.
II. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei litispendenţei invocate pe fondul cauzei.
Recurenta invocă existenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză între prezentul dosar şi Dosarul nr. 8897/2/2010.
Astfel, atât în acest dosar, cât şi în Dosarul nr. 8897/2/2010. parte este S.M., în calitate de reclamant şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională în calitate de pârâte.
În ceea ce priveşte cauza, se arată că prin cele două cereri de chemare în judecată înaintate instanţelor de judecată reclamantul invocă aceleaşi motive de fapt şi de drept în susţinerea pretenţiilor sale.
Rezultă că identitatea dintre cele două acţiuni este totală, ceea ce justifică invocarea excepţiei de litispendenţă.
Dosarul a fost analizat în privinţa/egalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, astfel că obligarea Comisiei Centrale la analizarea şi verificarea dosarului de despăgubiri a rămas fără obiect.
Dosarul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 5917 din 12 decembrie 2005 nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria municipiului Vâlcea.
Referitor la etapa evaluării, recurenta arată că acesta etapă este condiţionată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului şi retransmiterea dosarului de despăgubiri.
Recurenta critică sentinţa şi în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 750 RON, susţinând că pentru soluţionarea cauzei au fost necesare 5 termene de judecată, din care 3 amânări şi o preschimbare termen, astfel că într-un singur termen s-a dispus soluţionarea cauzei.
Prin urmare, recurenta consideră că onorariul este nepotrivit de mare faţă de munca avocatului depusă în soluţionarea cauzei.
La termenul de judecată din 13 iunie 2012, instanţa de control judiciar a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Ulterior, la cererea recurentei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cauza a fost repusă pe rol.
Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus concluzii scrise prin care a invocat excepţia puterii de lucru judecat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile este fondate, urmând a fi respinsă acţiunea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Din interpretarea logico-juridică a textului de lege sus-citat rezultă că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Pentru a ne afla în prezenţa primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima acţiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Această condiţie, în situaţia în care acţiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăţi, altminteri putându-se ajunge la situaţia în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecinţelor autorităţii de lucru judecat.
Cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretenţiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleaşi motive de fapt şi de drept.
De asemenea, este îndeplinită condiţia privind identitatea de părţi, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părţilor, chiar dacă poziţia procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acţiuni şi chiar şi atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acţiuni - alături de pârâtul din prima acţiune, un al doilea pârât.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 8897/2/2010, prin Sentinţa civilă nr. 3091 din 20 aprilie 2011, s-a soluţionat cererea formulată de către reclamantul S.M., cerere similară prezentei speţe.
Prin Decizia nr. 3121 din 21 iunie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 8897/2/2010, a soluţionat recursurile promovate atât de către ANRP cât şi de CCSD împotriva sentinţei civile mai sus amintite.
Astfel, prin Decizia nr. 3121/2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 3091 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii faţă de ANRP ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi în sensul obligării CCSD ca, în termen de 6 luni de la pronunţarea deciziei, să finalizeze procedura administrativă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Deci, prin litigiul mai sus amintit a fost soluţionată solicitarea reclamantului S.M. ce vizează soluţionarea Dosarului de despăgubire nr. 6354/CC, solicitare identică cu prezenta cauză.
Or, din analiza celor două acţiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, şi de părţi.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea element al autorităţii de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că şi acesta este întrunit, atât prima acţiune, cât şi cea de-a doua acţiune fiind justificate prin aceeaşi motivare în fapt şi în drept.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că există autoritate de lucru judecat, acţiunea formulată de reclamant având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză şi fiind între aceleaşi părţi ca şi cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr. 8897/2/2010, soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti în primă instanţă, prin Decizia nr. 3091 din 20 aprilie 2011, iar recursul soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 3121 din 21 iunie 2012.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentinţa atacată va fi modificată în sensul că acţiunea reclamantului va fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 3092 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.M. pentru autoritate de lucru judecat
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4751/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4765/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
