ICCJ. Decizia nr. 4751/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4751/2012
Dosar nr. 706/45/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Z.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea Tehnică „GA” Iaşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Ordinului M.E.C. nr. 4928 din 18 august 2006, privind suprafaţa de 509 mp teren situaţi în Iaşi, str. Z. devenită Bd. P.M., cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că este moştenitoarea terenului în litigiu, dreptul de proprietate fiindu-i reconstituit prin Sentinţa civilă nr. 8617/2008 a Judecătoriei Iaşi şi Decizia nr. 2292 a Tribunalului Iaşi, ulterior fiindu-i emis Titlul de proprietate nr. 187050 din 14 ianuarie 2010.
Când a solicitat înscrierea în Cartea funciară a dreptului său de proprietate, cererea i-a fost respinsă prin Încheierile nr. 28978, 28996 şi 29000 din 15 aprilie 2010 emise de OCPI Iaşi, motivat de faptul că există un alt proprietar tabular, respectiv pârâta Universitatea Tehnică „GA” Iaşi.
Împotriva acestor încheieri a formulat plângeri la Judecătoria Iaşi - Dosar nr. 17552/245/2010, şi întrucât dreptul său a fost ulterior intabulat, pârâta Universitatea Tehnică „GA” Iaşi a promovat cereri de reexaminare, ce fac obiectul Dosarelor nr. 40440/245/2010 şi nr. 40442/245/2010, conexate pe rolul Judecătoriei Iaşi.
În prezent figurează doi proprietari pe terenul în litigiu, pârâta Universitatea Tehnică „GA” Iaşi în baza Ordinului M.E.C. nr. 4928 din 18 iunie 2006, şi reclamanta cu titlul de proprietate nr. 187050/2010, pârâta fiind de rea-credinţă la întocmirea documentaţiei ce a stat la baza Ordinului nr. 4928/2006, întrucât cunoştea că în perioada respectivă reclamanta se afla în derularea procedurii legale de reconstituire a dreptului de proprietate propriu pe acelaşi teren.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti a depus documentaţia, iar prin întâmpinare a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, întrucât reclamanta a cunoscut de existenţa Ordinului nr. 4928/2006 cel mai târziu ca urmare a comunicării încheierii OCPI nr. 89442/2010, iar plângerea prealabilă a fost introdusă abia la 21 iunie 2011, iar acţiunea în contencios administrativ la 1 august 2011, ambele cu depăşirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei pârâta a considerat că ordinul în litigiu a fost legal emis, raportat la prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, coroborat cu art. 26 din Legea nr. 7/1996.
Prin Sentinţa civilă nr. 348 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de tardivitate a plângerii prealabile şi a respins acţiunea reclamantei Z.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti şi Universitatea Tehnică „GA” Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că
În speţă nu exista obligativitatea comunicării Ordinului nr. 4928/2006 către reclamantă la momentul emiterii lui, iar termenul prevăzut de lege curge de la data când persoana vătămată a luat cunoştinţă efectiv de existenţa lui.
Reclamanta recunoaşte expres că a luat cunoştinţă de actul administrativ contestat în cauză, în cadrul Dosarului nr. 40440/245/2010 al Judecătoriei Iaşi, rezultând că la 13 decembrie 2010 reclamantei i-a fost comunicată Adresa ANCPI nr. 89442 din 29 octombrie 2010, având ca obiect reexaminarea Încheierii nr. 66242/2010 privind suprafaţa identificată prin numărul de cadastral 127734, în care se face vorbire despre Ordinul M.E.C. nr. 4928 din 18 august 2006, prin care pentru aceeaşi suprafaţă figurează ca proprietar şi Universitatea Tehnică „GA” Iaşi.
Sub nr. 89442 din 21 decembrie 2010 reclamanta înregistrează la ANCPI - BCPI Iaşi plângere împotriva Încheierii nr. 89442 din 29 octombrie 2010, în motivarea căreia invocă expres faptul că doar instanţa de judecată putea să hotărască cu privire la cele două titluri”, iar dreptul său reconstituit pe cale judecătorească avea posibilitate în raport cu cel constituit pe cale administrativă, făcând referire la ordinul în litigiu, care i-a fost înmânat „o dată cu întâmpinarea” în Dosarul nr. 40440/245/2010 a Judecătoriei Iaşi.
Or, atât timp cât reclamanta a înţeles să uzeze de calea unei acţiuni în contencios administrativ, pentru înlăturarea titlului de proprietate preexistând asupra suprafeţei de teren cu privire la care a dobândit - prin reconstituire -, un drept de proprietate propriu, - iar nu calea dreptului comun de comparare a celor două titluri -, atunci avea obligaţia respectării dispoziţiilor procedurale specifice, ce o obligau la formularea plângerii prealabile în termenul de 30 zile de la luarea la cunoştinţă de existenţa actului administrativ, termen ce curge de la comunicarea Încheierii nr. 89441/2010, ce s-a realizat la 6 decembrie 2010, împlinindu-se la 6 ianuarie 2011.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Z.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că motivarea sentinţei este succintă, raportând argumentarea la data emiterii Încheierii 89441 din 29 octombrie 2010 emisă de OCPI.
Instanţa nu a observat că în această încheiere se face referire doar la nr. ordinului, fără ca acesta să fi fost depus ca şi act administrativ.
Recurenta arată că acest act nu i-a fost comunicat niciodată de nici una dintre părţile aflate în litigiu, aspect reţinut de instanţă ca apărare, dar ignorat în acelaşi timp.
Interpretarea instanţei că luat la cunoştinţă de existenţa ordinului, fără a verifica dacă a avut cunoştinţă şi de conţinutul acestuia, este greşită.
Numai prin comunicarea ordinului se poate trage concluzia dacă a fost sau nu vătămată într-un drept al său. Ori nici în prezent nu există o dovadă certă a datei comunicării, aşa cum prevede legea
Instanţa a mai greşit şi atunci când a reţinut că s-a solicitat „înlăturarea titlului de proprietate”, fiind solicitată doar scoaterea din totalul suprafeţei de teren pentru care s-a emis ordinul a suprafeţei de 509 mp teren situat în Bd. Prof. D.M. (fost Z.) şi nu anularea lui. Instanţa nu a analizat nici faptul că autorităţile administrative nu i-au dat nici un răspuns la plângerile prealabile până la sesizarea instanţei.
Recurenta mai consideră că instanţa a greşit şi atunci când, analizând cauza din punct de vedete al respectării termenului de 30 de zile pentru depunerea plângerii prealabile, a extins argumentarea şi cu privire la termenul de un an în care putea fi sesizată. Cu privire la acest termen, acţiunea este depusă în termenul de un an, astfel că acţiunea nu putea fi respinsă pentru tardivitate, ci în cazul în care ar fi fost justificat, doar pentru nelegalitatea plângerii prealabile, care ar fi fost echivalent cu inadmisibilitatea acţiunii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Conform art. 7 alin. (1): „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (11): „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că, în cauză, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Prin urmare, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a acestei obligaţii a fost corect constatată de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei invocate de pârât.
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci, înainte de introducerea acţiunii.
Faptul că reclamanta a luat la cunoştinţă de existenţa Ordinului MEC nr. 4928 din 18 august 2006 este atestat prin formularea de către aceasta a cererii sale de dezmembrare adresată universităţii sub nr. 6806 din 29 aprilie 2010 cât şi prin comunicarea de către OCPI în luna decembrie 2010 a încheierilor de reexaminare nr. 89442/2010 şi 89441/2010 împotriva cărora a formulat plângerea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 40440/245/2010.
Deci, în aceste condiţii, reclamanta avea obligaţia de a demara procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 în termenul prevăzut de către acesta raportat la momentul comunicării încheierilor de reexaminare nr. 89442/2010 şi 89441/2010 din data de 6 decembrie 2010 care fac trimitere în mod expres la actul administrativ contestat.
În considerentele Sentinţei civile nr. 8617/2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în baza căreia i s-a emis titlul sau de proprietate, pe baza raportului de expertiza topo - cadastrală efectuat în cauză, se reţine faptul că terenul în litigiu era în deţinerea universităţii, fiind afectat de detalii de sistematizare. Deci reclamanta avea cunoştinţă de existenţa dreptului acesteia de proprietate încă de la acel moment.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Z.M. împotriva Sentinţei nr. 348 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4749/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4754/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
