ICCJ. Decizia nr. 4765/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4765/2012
Dosar nr. 355/32/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul I.I. a chemat în judecată pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ în contradictoriu cu care a solicitat anularea Deciziei nr. 176 din 26 noiembrie 2010 emisă de Baroul Neamţ, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea acestuia să emită decizie de primire în profesie cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este consilier juridic şi jurisconsult cu o vechime de peste 22 ani, iar prin cererea înregistrată la Baroul Neamţ sub nr. 314 din 20 mai 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea 91 din 8 iulie 2010 Consiliul Baroului Neamţ a dispus susţinerea unui test pentru verificarea cunoştinţelor privind profesia de avocat, interviul având loc la data de 28 noiembrie 2011.
Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Prin cererea depusă pentru termenul din 8 septembrie 2011, reclamantul şi-a completat acţiunea solicitând anularea Deciziei nr. 212 din 9 iunie 2011 a pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România, decizie care i-a fost comunicată în cursul judecăţii.
Având în vedere această completare a acţiunii, prin Încheierea din 8 septembrie 2011, curtea de apel a constatat că excepţia necompetenţei materiale, care fusese invocată, din oficiu, a rămas fără obiect. De asemenea, fără obiect s-a considerat că a rămas şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Prin Sentinţa civilă nr. 167 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, astfel cum a fost completată, a anulat Decizia nr. 176 din 26 noiembrie 2010 emisă de pârâtul Baroul Neamţ şi Decizia nr. 212 din 9 iunie 2011 emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a obligat pârâtul Baroul Neamţ, prin Consiliul baroului, să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că statutul profesiei de avocat (adoptat la data de 25 septembrie 2004) prevede, în art. 21 alin. (2), că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, urmând ca, în temeiul alin. (3), să pronunţe o hotărâre motivată asupra cererii de primire în profesie.
În cauză, pârâtul Baroul Neamţ a hotărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Este adevărat că reclamantul nu a contestat această modalitate prevăzută de Statutul profesiei de avocat şi s-a prezentat la colocviul organizat în perioada 28 - 30 octombrie 2010. Însă, prestaţia reclamantului la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor ulterioare de contestare administrativă ori în justiţie, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat”.
Curtea de Apel a mai reţinut că din prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării şi analizării cererii reclamantului - rezultă că fundamentul scutirii de examen o reprezintă condiţia privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat. Aceste dispoziţii conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de examen şi nu o posibilitate sau o facultate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Baroul Neamţ precizează că potrivit dispoziţiilor art. 21 pct. 2 din Statutul profesiei de avocat care completează Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat se arată ca pe lângă condiţiile limitativ prevăzute la art. 16 lit. 2 din lege, Baroul în care se doreşte a profesa poate să verifice cunoştinţele solicitantului în ceea ce priveşte legea de organizare şi exercitare a profesiei de avocat.
Întrucât Baroul Neamţ a apreciat că este absolut necesar ca un aspirant la exercitarea profesiei de avocat să cunoască prevederile legii şi statutului acestei profesii a organizat un interviu în conformitate cu dispoziţiile sus-invocate.
Comisia a evaluat cu imparţialitate cunoştinţele tuturor aspiranţilor la intrarea în profesie dovada este că au fost admise 12 persoane dintr-un total de 22.
În mod eronat a reţinut prima instanţă că simplul fapt al îndeplinirii funcţiei de jurist consuli consilier juridic timp de 10 ani - cazul intimatului - îi conferă acestuia de plano prezumţia că ar avea pregătirea necesară exercitării profesiei de avocat, cât timp Legea impune condiţia suplimentară a verificării cunoştinţelor strict privind organizarea şi exercitarea profesiei spre care se aspiră.
II. Uniunea Naţională a Barourilor din România, susţine că hotărârea pronunţată este rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor legale în materie, deoarece dispoziţiile statutare privind verificarea vin să completeze legea şi nu să o contrazică şi reprezintă un drept statutar al baroului recunoscut de lege, întrucât art. 1 din Legea nr. 51/1995 stabileşte că profesia de avocat se organizează şi funcţionează autonom, în condiţiile legii şi le profesiei.
Atâta timp cât art. 16 din legea în forma anterioară modificărilor şi republicării intervenite în 2011 a stabilit că „poate” fi primit în profesie şi organele profesiei au considerat necesară această verificare pentru viitorii practicieni pe care au impus-o statutar, a contesta dreptul baroului la o astfel de verificare, înseamnă a-i contesta dreptul la o astfel de reglementare, complementară legii şi recunoscută de aceasta.
Verificarea nu reprezintă un examen ca să contrazică textul art. 16 din lege, întrucât examenul este prevăzut la art. 33 din Statut şi priveşte cultura juridică generală pe care vechimea, în cazul art. 16, o prezumă. Aceasta verificare priveşte aspecte complementare pregătirii juridice generale care sunt absolut necesare unui practician al profesiei.
Dispoziţiile art. 21, alin. (2) din Statut, care este un act administrativ normativ, nu pot fi aplicate altfel decât aşa cum sunt prevăzute în text. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Hotărârea nr. 91, act administrativ individual care a transpus la nivel personal dispoziţiile art. 21, alin. (2).
În ceea ce priveşte calitatea prestaţiei, atâta, timp cât verificarea a fost legală, iar decizia a fost emisă potrivit competenţelor legale şi statutare, actul administrativ atacat beneficiază de prezumţia de legalitate, pe care reclamantul trebuia să o răstoarne, arătând şi dovedind vătămarea într-un drept sau interes legitim prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Eventualele aspecte formale care, în asemenea situaţii ar fi fost necorespunzătoare nu ar fi trebuit să atragă, automat, recunoaşterea dreptului pretins, întrucât înseamnă, acordarea unor drepturi, poate nedobândite conform legii şi statutului şi în mod echitabil cu ceilalţi solicitanţi (doar prestaţia corespunzătoare dovedită ar fi impus o asemenea soluţie).
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Intimatul-reclamant I.I. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Ulterior, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susţinut un test având ca obiect verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declaraţie de acceptare a formei scrise a interviului.
Prin Decizia nr. 176 din 26 noiembrie 2010, Consiliului Baroului Neamţ i-a respins cererea cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat.
Prin Decizia nr. 212 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantului.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Problema care se impune a fi soluţionată în prezenta cauză este aceea dacă textul sus-menţionat instituie un drept de apreciere al barourilor şi care sunt limitele acestui drept.
În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreţionară dată autorităţii publice de a acţiona într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv.
Altfel spus, autoritatea publică are obligaţia de a da o justificare legală opţiunii sale.
A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acţiona cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activităţii administraţiei, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.
Într-adevăr, norma aflată în discuţie este o normă permisivă, care conferă autorităţilor recurente posibilitatea de a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Cu toate acestea, după cum a arătat şi prima instanţă, când toate condiţiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate, deoarece au aprobat iniţial cererea acestuia de primire în profesie dar, ulterior, au instituit testul scris (colocviu) şi în urma acestuia au respins cererea reclamantului.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Recurenţii au justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că s-a instituit o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile recurente, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Deşi Statutul conferă dreptul de a verifica cunoştinţele solicitantului de primire în profesie, chiar din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
În cauză, Baroul Neamţ, în condiţiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deşi în acest fel, se ajungea tot la eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 care nu prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Baroul Neamţ şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 167 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4754/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4772/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
