ICCJ. Decizia nr. 4784/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4784/2012
Dosar nr. 1628/62/2012
Şedinţa de la 14 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă cu nr. 57/S din 20 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus declinarea competentei materiale de soluţionare a acţiunii formulate şi completate de reclamanţii C.B., B.E., B.O.M., B.G.V. şi B.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC I. SRL şi SC C. SA în favoarea Curţii de Apel Braşov, având ca obiect, constatarea nulităţii certificatelor de proprietate emise de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, pe numele pârâtelor SC I. SRL şi fosta SC B. SA, în prezent absorbită de SC C. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul instanţei sub nr. 13200/62/2010, reclamanţii C.B., B.E., B.O.M., B.G.V. şi B.L. au chemat în judecată pe pârâţii SC I.T. SA, SC B. SA, SC I. SA, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi posesie terenul înscris în C.F. 10857 Braşov, nr. top. iniţial 12249/1/1, în suprafaţă de 23.467 mp, situat în Braşov, str. C. nr. X, obligarea pârâtelor 1, 2 şi 3 la ridicarea construcţiilor de pe acest teren, să se constate nulitatea absolută a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate eliberate de pârâtul Ministerul Agriculturii în favoarea pârâtelor 1, 2 şi 3 şi rectificarea c.f. în sensul radierii înscrierilor făcute în temeiul acestora, în C.F. 10883 Braşov, nr. top. 1224972/1, C.F. 11013 Braşov, nr. top. 12244/7/1 şi în C.F. 20820 Braşov, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona capătul de cerere privind constatarea nulităţii certificatelor de proprietate emise de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi a procedat la disjungerea respectivelor cereri, potrivit celor cuprinse în încheierea de şedinţă din 20 februarie 2012, reţinând că, dintre certificatele de atestare a dreptului de proprietate atacate, cele eliberate pe numele pârâtelor SC I. SRL şi SC B. SA (absorbită de SC C. SA) au fost emise de fostul Minister al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cel eliberat pe numele pârâtei SC I.T. SA fiind emis de Consiliul Judeţean Braşov.
Tribunalul Braşov a mai reţinut că, în cauză, competenţa materială a instanţelor este determinată fie de valoarea obiectului cererii, fie de natura acesteia.
Dacă în ceea ce priveşte capătul de cerere în revendicare, precum şi capetele accesorii acestuia (rectificare C.F.) reclamanţii au justificat sesizarea Tribunalului Braşov prin aceea că imobilul are o valoare de peste 500.000 RON, în ceea ce priveşte cererea având ca obiect constatarea nulităţii Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor instanţa a reţinut că acesta nu are caracter accesoriu faţă de vreuna dintre celelalte cereri, ci caracter de sine stătător, astfel încât dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 143/2012 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, a declinat în favoarea Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunii şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamanţii au solicitat instanţei iniţial sesizate, prin cererea de chemare în judecată formulată şi precizată ulterior, „constatarea nulităţii absolute a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate” emise pe numele pârâtelor SC I. SRL şi SC B. SA (absorbită de SC C. SA ) şi SC I.T. SA.
Petitul sus-menţionat are caracterul unei cereri incidentale, supusă reglementarii de strictă interpretare a art. 17 C. proc. civ., care prorogă în mod legal competenţa materială de soluţionare în favoarea instanţei sesizată cu cererea principală, chiar şi în situaţia în care, prin obiectul său, soluţionarea cererii incidentale respectivă ar fi de competenţa unei instanţe superioare în grad, cum este cazul în speţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În acest sens, se reţine că certificatele atacate au caracterul unor acte administrative, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind acte unilaterale cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care au dat naştere unor raporturi juridice.
Aceste acte au fost emise de fostul Minister al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, deci de o autoritate publică centrală.
Având în vedere că obiectul litigiului îl reprezintă constatarea nulităţii unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Curtea de Apel.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe B.C., B.E., B.O.M., B.G.V. şi B.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC C. SA prin Administrator Judiciar Provizoriu Casa de insolvenţă Transilvania şi SC I. SA prin Lichidator Judiciar Cenţu SPRL Braşov este de competenţa Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B.C., B.E., B.O.M., B.G.V. şi B.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, SC C. SA prin Administrator Judiciar Provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania şi SC I. SA prin Lichidator Judiciar Cenţu SPRL Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4780/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4786/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
