ICCJ. Decizia nr. 4758/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4758/2012
Dosar nr. 989/33/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acestora la desemnarea şi transmiterea către evaluatorul astfel desemnat a dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 2473/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren şi construcţie situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris în C.F. nr. 4690, nr. top 95/d/2.
Reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 1891 din 07 iunie 2004 emisă de Primarul Municipiului Zalău s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului, pentru imobilul teren situat în Zalău, str. M., nr. 29, înscris în C.F. nr. 4690, nr. top 95/d/2, în suprafaţă de 700 mp.
Imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv, fiind expropriat în baza Decretului nr. 467/1979.
În momentul de faţă, dosarul se află în evidentele pârâtei în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât nu a fost parcursă până în prezent, în totalitate, procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247/2005, dosarul fiind retransmis Primăriei Zalău, în vederea completării lui cu acte care să ateste imposibilitatea de restituire a terenului în natură.
Pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin Sentinţa civilă nr. 505 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 2 din H.G. nr. 361/2005 şi art. 13 alin. (1) şi 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în acest stadiu al procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, nu are atribuţii desemnate de lege şi nu intervine în mod direct.
S-a mai reţinut că pârâta C.C.S.D. se află în imposibilitate obiectivă de a se conforma solicitărilor reclamantului, întrucât, prin adresa din 20 aprilie 2011, a restituit dosarul Primăriei Zalău, în vederea reanalizării posibilităţii restituirii în natură a suprafeţei de 200 mp, din cei 700 mp ce au făcut obiectul notificării, care este ocupată de construcţii uşoare sau demontabile, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 10.3 şi 10.4 din H.G. nr. 250/2007.
În acest sens, s-a avut în vedere şi că suprafaţa ocupată de garaje s-a cerut a fi restituită în natură, solicitându-se emitentului dispoziţiei să realizeze, în cuprinsul acesteia, identificarea exactă a imobilului expropriat, inclusiv a suprafeţei fiecărui corp de clădire în parte.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 s-a întocmit notificarea nr. 414 din 13 august 2001 către Primăria Zalău prin care s-a solicitat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 81/1984 şi nr. 13 7/1987 înscris în CF 4690 nr. top 95/d/2, compus din teren şi construcţii cu suprafaţa de 700 mp, situaţie în care a fost emisă Dispoziţia cu nr. 1891 din 07 iunie 2004 care a fost înaintată împreună cu actele doveditoare şi întreaga documentaţie în data de 15 februarie 2006, înregistrată sub nr. 2473/CC de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se dosarul cu numărul 2473/CC în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor şi acordării acestora conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Dispoziţie care a fost revocată în totalitate constituindu-se Dispoziţia cu nr. 2307, care până la aceasta dată nu este soluţionată.
Între data emiterii cererii notificării şi data introducerii acţiunii au trecut 10 ani fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. Soluţionarea cauzelor în mod imparţial echitabil într-un termen rezonabil constituie şi un element a dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Convenţiei Europene.
Recurentul susţine că A.N.R.P. şi C.C.S.D. aveau obligaţia ca după numirea unui evaluator autorizat care să stabilească valoarea despăgubirilor, să emită titlu de despăgubire. Neemiterea titlului de despăgubire constituie o încălcare a obligaţiei impuse acestora de art. 13 (1) şi art. 16 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 247/2005 dar şi un refuz al acestora de a soluţiona cererea, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004.
Neemiterea promptă a titlului de despăgubire privează în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate garanţie impusă de art. 44 din Constituţia României dar şi de art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţii Fundamentale.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcţie de anumite situaţii de fapt, de greutăţi întâmpinate în soluţionarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituţiei ş.a.m.d.
Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluţionarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile pârâtei. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Însă, Înalta Curte constată că, în cazul dedus judecăţii, dosarul reclamantului a fost trimis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin Prefectura Cluj, la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 381 mp ocupat de garaje, s-a solicitat indicarea textului de lege care prevede că, terenurile dintre blocuri, din zone de cartiere, nu se restituie în natură.
Prin urmare, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru clarificarea acestuia cu aspectele mai sus menţionate.
Procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanşa în lipsa transmiterii de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, aşa cum prevăd dispoziţiile legale mai sus arătate.
În cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 1891/2004 modificată prin Dispoziţia nr. Dispoziţia nr 2307 din 15 septembrie 2011, a fost transmis de Primăria Municipiului Zalău, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2473/CC.
Potrivit actelor existente în dosar, imobilul înscris în CF nr. 4690 sub nr. top. 95/d/2 a fost coproprietatea lui P.E. în cotă de 1/2 şi a familiei P.I. şi Irina în cotă de 1/2.
În ceea ce o priveşte pe P.I.Y., coproprietară a imobilului, pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii şi pentru cota de imobil ce i se cuvine acesteia, notificatorul trebuie să depună la dosar un extras pentru uz oficial de pe certificatul său de căsătorie cu doamna P.I.Y.
Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile solicitate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine, iar susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva Sentinţei civile nr. 505 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4735/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4759/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
