ICCJ. Decizia nr. 4802/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4802/2012
Dosar nr. 518/59/2011
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul F.P.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice prin I.N. şi prin M.S.S., director general, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Procurorul General L.C.K. solicitând:
- să se constate că Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1492/2001 prin care a fost numit director, în mod nelegal, L.G., a determinat desfacerea contractului său de muncă şi, să se dispună obligarea pârâtului Statul Român la despăgubirea reclamantului cu suma de 1.000.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să răspundă la petiţia nr. 62/C din 14 ianuarie 2011 cu obligarea acestui pârât la plata unor despăgubiri cominatorii de 1.000 lei pe zi şi daune morale.
În motivare reclamantul arată că pârâţii îi refuză dreptul la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie, datorită faptului că nu i-au răspuns la petiţii.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că reclamantul a formulat două solicitări: la primul punct, a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie declararea recursului în anulare împotriva deciziei penale nr. 710/R din 26 august 2002 a Curţii de Apel Timişoara; iar al doilea punct, referitor la plângerea nr. 5458/2007 formulată de reclamant către Direcţia Naţională Anticorupţie, acesta a solicitat să i se comunice raportul aprobat de ministrul finanţelor privitor la nelegalitatea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1492 din 07 august 2001.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 457 din 18 octombrie 2011 a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de observat că acest pârât susţine că cererea îndreptată împotriva sa este inadmisibilă, întrucât îi lipseşte plângerea prealabilă obligatorie pe de o parte, iar, pe de altă parte, că cererile din acest dosar sunt noi în raport cu cele din petiţia înregistrată sub nr. 62/C din 14 ianuarie 2011.
Cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri s-a reţinut că plângerea prealabilă nu este obligatorie iar cu privire la al doilea aspect, că în ciuda unor diferenţe de exprimare, reclamantul solicită acelaşi lucru.
Referitor la fondul pricinii, s-a reţinut că nu a fost dovedită vătămarea presupus rezultată din Ordinul M.F.P. nr. 1492 din 7 august 2011.
În consecinţă nu se pune nici problema despăgubirilor.
Instanţa a respins şi cel de-al doilea capăt de cerere pe considerentul că refuzul Ministerului Public de a soluţiona favorabil cererea reclamantului este justificat din două puncte de vedere:
Pe de o parte că la data formulării cererii calea extraordinară de atac a recursului în anulare nu mai exista, iar pe de altă parte, este justificat refuzul de a comunica un raport întocmit de o altă autoritate publică căreia reclamantul putea să i se adreseze.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs F.P.N.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, încălcând dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
Astfel, recurentul susţine că nu a fost citat la administrarea probelor şi nici la dezbaterea fondului, cu toate că pârâţii nu au depus întâmpinări şi nu i-au răspuns la cererile menţionate şi depuse în dosar.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul F.P.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate:
1) că reprezentanţii Ministerului Finanţelor sunt emitenţii Ordinului nr. 1492/2001 prin care, în mod nelegal a fost numit director L.G., fapt ce a determinat desfacerea contractului de muncă al reclamantului.
2) să dispună obligarea Statului Român la daune materiale şi morale în cuantum de 1.000.000 euro.
3) să oblige Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să răspundă la petiţia nr. 62/C din 14 ianuarie 2011 cu obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri cominatorii de 1000 lei pe zi daune morale.
Prin petiţia nr. 62/C din 14 ianuarie 2011 la care Ministerul Public a şi răspuns, reclamantul a formulat două capete de cerere, solicitând prin primul capăt de cerere declararea de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 710/R din 26 august 2002 a Curţii de Apel Timişoara, iar prin cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat să i se comunice raportul aprobat de ministrul finanţelor privind nelegalitatea Ordinului nr. 1492 din 7 august 2001.
Întrucât răspunsul Ministerului Public la cele două solicitări a fost nefavorabil, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii, întemeindu-şi acţiunea de faţă pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi pentru faptul că cererile formulate în dosarul de faţă sunt noi în raport cu cele din petiţia nr. 62/C din 14 ianuarie 2011.
Excepţia inadmisibilităţii nu este întemeiată, întrucât în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri plângerea prealabilă nu este obligatorie, iar cu privire la cel de-al doilea aspect, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul solicită acelaşi lucru.
Pe fondul cauzei, având în vedere că reclamantul nu a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1492 din 7 august 2001 şi nici nu a dovedit vătămarea produsă de acesta, capătul de cerere este neîntemeiat, fiind în mod corect respins de către instanţa de fond.
Nici cel de-al doilea capăt de cerere nu poate fi primit, întrucât la data formulării cererii calea de atac a recursului în anulare nu mai exista, aşa încât, refuzul Ministerului Public de a soluţiona favorabil cererea reclamantului este justificat, cum justificat este şi refuzul pârâtului de a-i comunica reclamantului un raport întocmit de o altă autoritate publică, căreia de altfel, acesta i se putea adresa în mod direct, conform dispoziţiilor Legii nr. 544/2001.
Examinând din oficiu hotărârea sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.P.N., împotriva sentinţei civile nr. 457 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4801/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4803/2012. Contencios → |
|---|
